5 vedete internaționale care au vorbit deschis despre lupta cu problemele de sănătate mintală

  • Publicat:

Nimeni nu este scutit de posibilitatea unei sănătăți mentale precare. Nici măcar oamenii celebri, cei despre care ai crede că duc mereu o viață fericită și fără griji. Mulți dintre ei au ales să vorbească de-a lungul timpului despre problemele lor de sănătate mintală și nu putem decât să le admirăm curajul! Iată care sunt aceștia.

Celebrități care au depășit problemele de sănătate mintală și sfaturile lor

Jim Carrey

„În unele dimineți, mă trezesc, îmi beau cafeaua, mă uit spre curtea casei și îmi spun: amintește-ți cât de bine ești acum!” – Jim Carrey

Actorul care pare mereu cu zâmbetul pe buze a suferit de depresie în trecut. Starea în care acesta s-a adâncit a cauzat cel de-al doilea sau divorț. O vreme a folosit antidepresive, apoi a reușit să se echilibreze.

Ellen DeGeneres

„Află cine ești și fii persoană aceea! Găsește adevărul și trăiește-l, de asta te afli aici, pe Pământ” – Ellen DeGeneres

După ce și-a făcut publică orientarea sexuală, Ellen și-a pierdut show-ul care o consacrase: „Am pierdut tot și am fost atacată din toate părțile. Când am ieșit din studioul de filmări după 5 ani în care muncisem enorm, știind că totul s-a terminat doar pentru că sunt gay, am intrat într-o depresie foarte adâncă”, a povestit cu sinceritate Ellen într-un interviu.

Angelina Jolie

„Fă alegeri curajoase și greșește. Acestea sunt lucrurile care te formează ca persoană” – Angelina Jolie

Angelina a trecut prin momente grele de-a lungul vieții sale, moartea mamei fiind unul dintre cele mai șocante și mai dificil de depășit. Actrița a declarat că a avut momente în care s-a automutilat și chiar s-a gândit să își ia propria viață.

Citește și: Boala mintală mai des întâlnită decât depresia!

Selena Gomez

„Mi-aș dori că mai multe persoane să vorbească despre terapie. Noi fetele suntem învățate să fim tăcute, puternice, sexy, relaxate, mereu ok. Avem nevoie să simțim că putem și să renunțăm.” – Selena Gomez

În 2008, Selena Gomez s-a internat într-o clinică de tratament pentru anxietate și depresie. Artista a făcut psihoterapie comportamentală dialectică, fapt ce a ajutat-o să depășească afecțiunea.

Lady Gaga

„Lucrez la mine în mod constant. Am zile mai proaste, dar și zile mai bune.” – Lady Gaga

Starul internațional a mărturisit în 2014 că la vârstă de 19 ani a fost violată și a dezvoltat astfel o tulburare de stres posttraumatic.

„Am fost violată în nenumărate rânduri când aveam 19 ani și am dezvoltat o tulburare post-traumatică ca urmare a acestui fapt și, totodată, din cauza faptului că nu am procesat acea traumă”, a spus aceasta într-un interviu pentru Oprah Winfrey.

Citește și: Stresul traumatic: efectele asupra creierului

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân