Gena vinovata de infidelitate

S-a dovedit stiintific ca o anumita gena se face vinovata de infidelitate.
  • Publicat:
Gena vinovata de infidelitate
Gena vinovata de infidelitate

Gena vinovata de infidelitate

Reticenta anumitor barbati fata de casatorie, tendinta lor de a crea conflicte in cadrul cuplului si poligamia ar putea fi „defecte” genetice, sustin cercetatorii suedezi (barbati, cel mai probabil). Potrivit lor, barbatii care mostenesc o variatie genetica ce afecteaza un anume tip de hormon (vasopresin) sunt predispusi la conflicte in cadrul cuplului si prezinta mai multe probabilitati sa nu se casatoreasca.

Studii efectuate pe animale au demonstrat ca acelasi hormon afecteaza capacitatea acestora de a ramane monogame. Se presupune ca aceasta gena, care este purtata de 40% dintre barbati, ar putea afecta felul in care creierul foloseste hormonul vasopresin. Bine ca ne mai raman ceilalti 60%…

Contraceptia viitorului

Ginecologi luminati s-au strans la Melbourne ca sa puna contraceptia la cale. Au venit cu idei noi, pe care sunt gata sa le puna in practica. S-a vorbit cel mai mult despre contraceptivele cu dublu rol si despre cele non-hormonale.

Anticonceptionalul cu dublu rol la care se gandesc ar trebui sa impiedice sarcina, dar sa ofere si protectie impotriva bolilor cu transmitere sexuala. Se lucreaza acum la un contraceptiv care „imobilizeaza” spermatozoizii, dar nu ii si ucide, si care are capacitatea de a reduce riscul transmiterii maladiilor, Chlamydia de pilda. 

Mersul unei femei spune totul despre orgasmele ei

Cativa cercetatori din Scotia si Belgia si-au dat seama ca pot afla „istoria” orgasmelor vaginale ale unei femei numai uitandu-se la felul in care merge. Studiul a avut in centru 16 studente care au completat anumite chestionare cu intrebari privind comportamentul lor sexual, apoi au fost filmate de la distanta in timp ce mergeau prin locuri publice.

Sexologii au vizionat casetele, fara sa vada raspunsurile fetelor, fara sa stie nimic despre viata lor sexuala. In 80% dintre cazuri si-au dat seama de situatia orgasmelor vaginale ale acelor tinere. Au continuat cercetarile si au constatat ca lungimea pasului si rotatia vertebrala erau mai mari la cele cu orgasme vaginale.

Exista posibilitatea ca trasaturile anatomice ale unei femei sa-i permita mai mult sau mai putin sa experimenteze orgasmul, cred initiatorii studiului.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân