Cum să faci o femeie fericită. Ghid pentru bărbații nepricepuți

  • Publicat:
  • Actualizat:
Cum să faci o femeie fericită. Ghid pentru bărbații nepricepuți
Sursa foto: Shutterstock

O femeie fericită are întotdeauna alături un partener care o încurajează, o susține și cu care împarte responsabilitățile vieții.

Iată o listă de „esențiale” care aduc fericirea și liniștea femeii, ceea ce aduce cu sine armonia căminului și a familiei.

10 ingrediente esențiale pentru o femeie fericită

Din punctul de vedere al terapeutului spiritual, cele 10 „ingrediente” care aduc fericirea și liniștea femeii, ceea ce aduce cu sine armonia căminului și a familiei, sunt următoarele:

  • Independența financiară (să știe ea, chiar dacă nu e nevoie, că oricând, orice s-ar întâmpla, poate fi pe picioarele ei și își poate susține singură copiii, familia sau părinții)
  • Familie armonioasă (un partener care îi este și prieten; cu sau fără copii)
  • Împăcare/pace cu familia extinsă (cu părinții sau frații ei)
  • Sănătate (să fie lucrurile sub control, probleme minime, gestionabile)
  • Viața spirituală (rugăciune, meditație, credință)
  • Meserie sau carieră care o bucură
  • Timp pentru ea și hobby-urile ei minimum 1-2 ore pe săptămână (citit, gătit, cusut, sport sau orice îi place)
  • Siguranță financiară (venituri certe pe termen de minimum 6 luni pentru un stil de viață obișnuit)
  • Stil de viață cu progres (să poată tot timpul să aducă ceva nou în experiența ei)
  • Prietene confidente, de încredere, ca să se poată descărca, despovăra, să fie ascultată cu răbdare și iubire
  • Sentimentul că pot fi utile și de ajutor (să îngrijească este în natura femeilor, măcar flori, un animal de companie, copii)

Ce poți să faci ca să îi aduci femeii de lângă tine fericire în viață

Terapeutul spiritual Andrea Filip a construit o listă de „daruri” zilnice, la îndemâna oricui, care le pot garanta domnilor o femeie fericită, liniștită și împlinită, alături de care să poată construi o viață armonioasă.

Ce poți să faci ca să îi aduci femeii de lângă tine fericire în viață?  Multe. Însă, printre cele mai simple, dar și importante, lucruri de făcut sunt următoarele:

  • Complimente, dar e important să fie adevărate
  • Masaj – să îl oferi personal sau sesiuni la terapeuți buni
  • Surprize plăcute – din ceea ce știi că îi place: tortul preferat, cremă de față, flori, cină la restaurant, pauză (dacă are grijă de copii tot timpul)
  • Să o susții în inițiativele ei – fie că e vorba de hobby-uri, idei de afaceri, proiecte de renovare în casă
  • Să o asculți atent, fără să îi oferi sfaturi. Femeile știu și soluțiile la problemele lor, dar tot vor să se depresurizeze. Este terapeutic pentru femei să își folosească toate cuvintele pe care le au de zis pe zi.
  • Cară bagajele, cumpărăturile și ajută la despachetat! Foarte important, despachetatul…
  • Pune-ți hainele și pantofii la loc. Pare simplu și mărunt, dar ar face-o tare fericită să aibă mai puține de adunat.
  • Dacă tu aduci banii în casă, nu îi reproșa acest lucru, nu o umili pe această temă, nu o face sa pară că îți este datoare.

Iar regula de aur se aplică: fă-i ceea ce ți-ar plăcea să îți facă și nu face ceea ce nu ți-ar plăcea nici ție. Nu înșela, nu minți (cu excepția răspunsului la întrebarea „m-am mai îngrășat?”), nu ascunde bani, nu o bârfi cu alții sau altele, inclusiv cu copiii, nu o trata cu indiferență, nu o agresa emoțional, verbal sau fizic.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”