Cu cine ar vrea părinții tăi să fii într-o relație

Cu cine ar vrea părinții tăi să fii într-o relație
Sursa foto: Shutterstock

Părinții echilibrați, dezvoltați personal, empatici și raționali sunt o specie ceva mai rară, nu toți avem parte de acest „noroc”. Nu e un capăt de țară, doar că ne revine sarcina de a filtra puțin părerile, de cele mai multe ori nesolicitate, din partea lor.

Cum arată partenerul ideal pentru tine, în viziunea părinților?

Un om serios, cu statut financiar excelent, vilă cu piscină și decapotabilă. Cu o profesie „demnă”, medic, avocat, fără frați și surori – pentru a nu împărți prea multe, generos cu socrii și eventual hirotonisit.

Firește că este un pic exagerată imaginea, dar asta nu înseamnă că nu este des întâlnită în familiile de la noi.

De ce se întâmplă asta?

Cum am mai spus și în alte articole, fostele generații au trăit într-un regim de sacrificiu. Vor să avem parte de tot ce nu au avut ei. Nu vor să suferim așa cum au făcut-o ei și au dreptate.

Unde se rupe filmul?

În momentul în care ni se impun anumite decizii sau suntem influențați mai mult decât prevede legea de acești părinți.

Ei stabilesc cu cine e bine să ne vedem, să vorbim, iar noi stăm drepți. Nu vrem să-i supărăm.

Ce putem face?

Filtrul personal și purtarea unei discuții clare și oneste sunt cheia. Bineînțeles, acești părinți au niște limite pe care nu întotdeauna le poți atinge măcar, dar sunt sigur că vor primi mesajul tău.

Ești liber să fii cu cine dorești și cu cine te simți bine. Nu spun să nu asculți sfaturile lor, dar ia din ele ce ți se potrivește și ce îți este util.

Dar dacă îi dezamăgim?

Se întâmplă frecvent. Se întâmplă să se simtă dezamăgiți, nu neapărat să îi dezamăgim noi cu ceva.

Nu trăiesc în papucii noștri și nici nu ar trebui să încerce să o facă.

Această dezamăgire nu trebuie pusă pe umerii noștri, în încercarea de a fi fericiți. Doar asta ne dorim cu toții.

Părinții și șantajul emoțional

Mulți părinți sunt ași la șantaj emoțional. Stări de rău, ultimatumuri, „nu vreau să mai calci pe aici” și alte tipare toxice.

Cu toate acestea, revin la ideea de mai sus și te îndemn să nu îi judeci, ci mai degrabă să încerci să îi ajuți. Nimeni nu este perfect, ghici ce!

Fiecare își trăiește viața după bunul plac și are libertatea de a-și alege partenerul pe care simte că îl merită. Cu siguranță cei dragi vor înțelege asta.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Eduard Andrei Vasile, director educațional, profesor și consilier în dezvoltare personală
Salut! Sunt Eduard. Elevii mi-au spus că sunt „cool”, așa că mi-am însușit porecla de „profukool”. Ulterior am fondat „Centrul Excelenței”, un loc în care devenim mai buni, mai empatici și înțelepți. Mici și mari. Sunt profesor de limba engleză și consilier în dezvoltare ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”