Valeria Vîrlan, psihoterapeut: ”Și eu și colegii mei am făcut voluntariat pentru a sprijini psihic persoane în dificultate”

Românii au apelat probabil mai mult ca niciodată la psihoterapie în perioada pandemiei de coronavirus. Accesul la internet, dar și voluntariatul psihologilor au făcut posibil acest fapt.
  • Publicat:
Valeria Vîrlan, psihoterapeut: ”Și eu și colegii mei am făcut voluntariat pentru a sprijini psihic persoane în dificultate”
Valeria Virlan, psiholog psihoterapeut

În perioada pandemiei sănătatea psihică este pusă la încercare datorită pericolului nevăzut pe care îl reprezintă un virus nou pentru care încă nu este vaccin, necunoscutului, fricii de boală dar și presiunii financiare. La toate acestea se adaugă și celălalte probleme obișnuite – boli cronice, maladii precum cancerul, relații disfuncționale, violență fizică și violență psihică, depresie, relații disfuncționale. Multe persoane au avut pentru prima oară curaj să vorbească deschis cu un psiholog, psihoterapeut. Am întrebat-o pe Valeria Vîrlan, psiholog- psihoterapeut, coah feminitate și dezvoltare personală despre cum s-au simțit primele lunii ale pandemiei de coronavirus în banca specialiștilor în sănătate mintală.

CSÎD: Au venit românii la terapie in ultimele luni, în pandemia de coronavirus?

Valeria Vîrlan: Pe perioada lunilor de vară, după ieșirea din izolare la domiciliu, s-a diminuat puțin numărul celor care au apelat la psihoterapie. Însă în perioada de izolare la domiciliu, a fost o explozie de cereri de consiliere psihologică și psihoterapie.

Probleme psihice s-au accentuat agravat în pandemie din cauza stresului ridicat

CSÎD: Ce s-a întâmplat mai exact?

Valeria Vîrlan: Pandemia a accentuat un fond (pre)existent anxios. Confruntarea cu un pericol nevăzut a determinat anumite reacții în plan biochimic, fizic, psihologic. În același timp, restrângerea  modalităților obișnuite de defulare – petreceri, socializare, parcuri etc., a accentuat aceste reacții. În intimitatea casei lor, oamenii nu au mai putut să „fugă” de propria persoană nicăieri și au fost constrânși să se interiorizeze și astfel să dea ochii cu tot ceea ce era neprocesat în adâncul inconștientului lor. Deci da, foarte multe persoane au apelat la ajutor specializat care să-i asiste în procesarea acestor aspecte.

Acum 20 de ani mulți români considerau că mersul la psihoterapie e doar în filme

CSÎD: Ce crezi că s-ar fi întâmplat cu românii dacă pandemia era acum 20 de ani, când mersul la psihoterapeut era doar din filmele americane?

Valeria Vîrlan: Cât despre ce s-ar fi întâmplat dacă pandemia apărea acum 20 de ani, consider că orice forță aparent distrugătoare din mediu, finalmente, vine cu lecții importante (adesea dureroase), cu adaptare și cu evoluție. Deci nu întâmplător s-a întâmplat acum, când serviciile psihologice sunt din ce în ce mai mult văzute ca resurse pe care le avem la dispoziție, și nu acum 20 ani. (zâmbește)

CSÎD: Și totuși…

Valeria Vîrlan: Totodată, eu cred în puterea de adaptare a omului. Și chiar dacă, să zicem, pandemia apărea acum 20 de ani, cred că omul ar fi identificat poate mai repede importanța și utilitarea ajutorului oferit de un personal specializat în igienă și sănătate mentală (implicit corporală) Și am observat mobilizarea absolut superbă a colegilor mei psihologi și psihoterapeuți. Au fost servicii gratuite oferite prin voluntariat. Eu însămi am făcut voluntariat și am oferit multe ședințe gratuite acolo unde mi se cerea ajutorul și situația materială nu permitea mai mult. Mai ales în comunitatea de femei de pe Facebook „Calea Reginei”, unde îmi propun să ofer sprijin tuturor femeilor pe drumul vindecării, integrarii și armonizării Femininului în corpul și în viața lor. Tot aici am avut mai multe webinarii gratuite în perioada izolarii la domiciliu și urmează să mai țin.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Procesul de vindecare, după recădere
Procesul de vindecare, după recădere
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân