Valeria Vîrlan, psiholog: ”Ne temem de moarte direct proporțional cu cât ne temem de viață” Cum să scapi de această frică?

În trecut, oamenii nu se teameau de moarte ci o celebrau. Moartea era văzută ca o mare trecere... Omul modern se teme însă de neființă...
Valeria Vîrlan, psiholog: ”Ne temem de moarte direct proporțional cu cât ne temem de viață” Cum să scapi de această frică?
Valeria Vîrlan, foto arhiva personală

Teama ei de moarte este o temă foarte frecventă în cabinetele de psihoterapie în perioada asta, și nu e de mirare, dat fiind contextul actual. Despre cea mai frecventă teamă a oamenilor moderni – teama de moarte vorbește pe larg Valeria Vîrlan, psiholog, psihoterapeut integrativ acreditat european, coach de feminitate.

Teama de moarte, de altfel, este “teama-rădăcină” – teama care se află la baza tuturor temerilor noastre. De aceea a lucra cu ea, produce eliberări surprinzătoare în foarte multe planuri.
Însă pentru a lucra cu această teamă e nevoie de mult curaj și de o sinceritate radicală cu noi înșine, pentru a ne putea răspunde la întrebări dure și a ne deschide către o viziune destructurantă a ceea ce numim noi Eul nostru.

Ce temeri sunt înglobate în teama de moarte?

Explorând propria teamă de moarte, ca să înțelegem ce anume ne înspăimântă legat de ea, e bine să ne întrebăm:
”De ce îmi e teamă de fapt?
– de necunoscut?
– de lipsa de control?
– că pierd acele lucruri și aspecte de care m-am atașat în viața asta: corpul fizic, persoanele dragi aspectele materiale?
– de materia care se întoarce în materie și trece printr-un proces inevitabil de degradare?
– de singurătatea mea – pentru că da, între inspirul de la naștere și ultimul expir de la finalul acestei vieți, experimentăm diverse forme de singurătate, însă singurătatea din momentul morții este cu totul altceva…

– teama de neființă și incertitudinea că va mai fi ceva după?
etc
Apoi sunt regretele: „că nu am luat totul de la viață”, cum spune cântecul, cu alte cuvinte că nu am trăit suficient clipele cadou din această viață, că nu am apucat să mă împac cu cineva, ca nu i-am spus că îl/o iubesc, că nu am apucat să experimentez diverse lucruri, etc.
Îmi amintesc un studiu făcut în urmă cu câțiva ani cu oameni cu boli în faza terminală, aflați la linia de finish a vieții. În topul regretelor pe patul de moarte se afla regretul, regretul că nu au petrecut suficient timp cu cei dragi și regretul că nu au făcut acel lucru traznit la care visaseră în secret.

moarte, foto: Shutterstock
foto: Shutterstock

Din timpul vieții trebuie să acceptăm și ideea de moarte

Se pare că a fi împăcat cu ideea de moarte presupune să te pregătești pentru ea din timpul vieții, bucurându-te cu nesaț de cadoul vieții și al posibilităților care ți se aștern în fața în fiecare clipă, bucurându-te de ele aici și acum, nu mâine, nu în concendiul viitor, sau după ce îți dai și ultimul examen de specializare, ori ridici casa visurilor tale.

Discutăm cu femeia de ieri despre cum această teamă viscerală de moarte este mult mai acută la omul modern. Civilizațiile străvechi onorau moartea și o considerau poate cel mai semnificativ moment al vieții – „marea trecere”, o sărbătoare a trecerii într-o noua etapă și în acest mindset își creșteau și copiii, într-o abordare a vieții ciclicle: spirala vieții și timpul circular.

Nu mai departe de aici, vechii daci plângeau când se năștea un copil pentru că întrezăreau frumusețea dar și încercările pe care urma să le parcurgă în călătoria lui pe acest pământ și râdeau și se veseleau când cineva trecea dincolo, pentru că ei „știau” (și nu cognitive!), că exista ceva mult mai mare după.

În trecut, oamenii celebrau moartea și nu se temeau de ea

Omul modern se teme crunt de moarte, pentru că a fost antrenat să se teamă de moarte, dat fiind modul în care este privită moartea de noi, cu teama și oripilare.

De altfel, dintre toate temerile care compun teama de moarte, cele pe care le regăsesc cel mai frecvent la oamenii cu care lucrez sunt legate de teama ca nu e nimic dincolo, apoi sentimentul de lipsă de control și apoi atașamentele (de corp, materie, oameni).
Făcând iarăși o paralelă: omul străvechi simțea (intuitiv) mai mult de cât gândea, omul modern împuternicește cunoașterea mentală. Creierul nostru, de altfel, a suferit transformări structurale semnificative, dezvoltând zona cerebrală consacrată minții analitice.

Realitatea este că mintea noastră este veșnic în căutare de probleme (în buddhism este folosit conceptul de monkey mind – maimuța nebună care sare din creangă în creangă în căutare de probleme). Este o funcție care ne-a servit ontogenetic, ferindu-ne de pericole reale în zorii omenirii și asigurând supraviețuirea speciei, azi însă reprezintă una dintre sursele marilor suferințe umane.

Atunci când adresez nevoia de control cu clienții mei, îi invit să se raporteze la cât control au în timpul somnului. Realitatea este că, în fiecare seară și de câte ori mergem la culcare, facem un act de mare curaj și încredere, pentru că în esență habar nu avem dacă ziua următoare ne mai trezim. Freud numea somnul ”anticamera morții”.

Cât despre atașamentul de corpul și lumea materială, tot ieri exploram cu clienta mea momentele în care a trăit oniric emoții și stări extatice. Realitatea este că noi toți am avut vise în care am simțit aievea o plajă amplă de emoții intense, poate chiar extatice. Or asta a fost posibil în somn, deci în absența corpului fizic.

sarbatoarea mortilor
foto: Shutterstock

Să investim mai mult în suflet decât în trup – o atenuarea a fricii de moarte

Firește că este important să onorăm trupul, el este templul sufleului nostru și, în general canalul prin care descarcăm informații din spații subtile. Însă e important să învățăm să onorăm templul dar să nu uităm să slăvim Sufletul, pentru care Dumnezeu, sau Creatorul, sau Inteligența Superioară (cum vreți să numiți) ne-a lăsat ca instrument acest vehicul incredibil de complex.
Procesul de alchimizare a ideii de moarte este unul intim, moartea însăși este unul dintre cele mai intime acte umane. Fiecare rezonează cu anumite abordări în acest proces personal.

O direcție care mi se pare semnificativă este să ne propunem să investim tot mai mult în Suflet și mai puțin în materie. Pentru că în ceea ce investim atenție, energie, timp și asteptări devine foarte important pentru noi. Vedem asta în viața noastră de zi cu zi: în relații, profesie etc.

Poate că e momentul să investim înțelept energia și atenția noastră pentru a ne asigura că atât viața cât și moartea nu ne mai sperie și nici nu ne împiedică să pășim către măreția care există în fiecare dintre noi.

Și de asemenea, cred că e momentul să învățăm să ne bucurăm liber și autentic de acest cadou numit Viața. Atât cât este, așa cum este. Copiii noștri ne sunt cei mai buni profesori pentru asta: pentru ei nu există trecut sau viitor, cel mai important este acest ACUM și bogăția din el.

Pentru că realitatea este că ne temem de moarte direct proporțional cu cât ne temem de viață.

Mădălina Drăgoi
Mădălina Drăgoi

Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy.

Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru care lucrau atât din punct ... citește mai mult

Recomandare video
Tensiune crescută în sarcină: ce e de făcut explică dr. Ingrid Gheorghe, Sanador