Teoriile conspirației și spiritualitatea

În perioade de criză majoră, apar din ce în ce mai mulți adepți ai teoriilor conspirației.
  • Publicat:
Teoriile conspirației și spiritualitatea

Poate te întrebi ce legătură există între teoriile conspirației ? Ei bine, spiritualitatea este adesea asociată cu cercuri exclusiviste transmițând ideea că doar cei „aleși” pot înțelege anumite concepte spirituale.

Aderarea la practici și idei spirituale poate aduce cu sine un sentiment de deosebit, de a avea acces la cunoștințe ezoterice de care majoritatea oamenilor nu sunt conștienți.

Desigur, aceasta este o tendință nesănătoasă și contravine de fapt scopului real al practicilor și ideilor spirituale, acela fiind de a transcende autocentrarea și narcisismul. Cu toate acestea, unii oameni sunt cu siguranță atrași de spiritualitate din cauza acestui sentiment aparte.

Spiritualitatea este o cărămidă de bază a teoriilor conspirației, spune Steve Taylor, psiholog și autor.

Apartenența la astfel de credințe îi face, de asemenea, pe oameni să se simtă speciali, ca și când ar avea cunoștințe ezoterice și secrete pe care alții sunt prea naivi sau slabi pentru a le conștientiza cu adevărat.

În multe cazuri, conspiraționiștii spirituali exprimă pur și simplu același impuls al sentimentului de superioritate și exclusivitate în două domenii diferite: spiritualitatea și teoriile conspirației.

Figurile autoritare, precum Donald Trump, pot apela la un impuls de grandoare.

Sunt conștient de faptul că Trump nu are acest efect asupra tuturor teoreticienilor conspiraționiști și că unii oameni care cred în conspirații nu îl percep în termeni atât de profunzi, dar există cu siguranță o tendință generală a multor conspiraționiști spirituali de a-l venera. Deși mulți oameni se dedică unor astfel de personalități pentru a-și continua propria dezvoltare spirituală, alții îi percep ca pe niște figuri puternice, asemănătoare părinților, care le-ar putea controla viața, spune Steve Taylor.

Este foarte important de știut faptul că, în general, conspirația spirituală este cauzată de o nevoie de conectare. Spiritualitatea este în mare parte bazată pe conectare. Aici intră în discuție extinderea dincolo de propria noastră identitate limitată a egoului și capacitatea de a face conexiuni cu sinele nostru mai profund, cu alți oameni, cu natura și cu întregul cosmos.

Acest tip de conexiune se bazează pe sentiment sau ființă, dar uneori dorința de conectare este preluată de intelect, unde se manifestă printr-un impuls de a găsi conexiuni în evenimente aleatorii.

Aici intervin teoriile conspirației. Teoriile conspirației sunt legate de conexiuni. Nimic nu se petrece la întâmplare. Nimeni nu acționează în mod aleatoriu sau altruist.

Adepții acestor teorii consideră că există un plan sau o rețea de agenți răuvoitori în spatele tuturor. Figurile autoritare mondiale și instituțiile globale nu acționează independent sau altruist; sunt toți împreună, de la Bill Gates la Prințul William și Organizația Mondială a Sănătății. Totul face parte dintr-un efort coordonat de a ne înrobi. Coronavirusul nu este un accident nefericit, ci creat în mod intenționat ca parte a acestui efort.

Este important de știut faptul că unii oameni orientați spiritual își asumă credințe complet nefondate, susțin vocea liderilor autoritari și cred în teoriile conspirației.

Toate acestea reprezintă umbra spiritualității, aspectele negative care pot apărea atunci când spiritualitatea este deturnată de narcisism sau apare atunci când impulsurile spirituale sănătoase sunt direcționate în mod greșit.

Spiritualitatea sănătoasă trece dincolo de suspiciunea otrăvitoare a teoriilor conspirației în claritatea rațiunii; trece dincolo de conexiunile conceptuale nefondate într-un sentiment al conexiunii cu alte ființe și cu lumea. Trece dincolo de închinarea necontestabilă a autoritarilor corupți, în autosuficiență și responsabilitate personală, spune Steve Taylor.

De aceea, cei care se raliază la organizații sau vehiculează teorii ale conspirației își doresc, în esență, să fie importanți, să fie „cei aleși” care știu adevărul „absolut”. E, până la urmă, o formă de slăbiciune, dar și un mecanism de a trece mai ușor printr-o criză majoră.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân