Resimți frustrare la locul de muncă? Ai putea lucra într-un mediu toxic!

  • Publicat:
Resimți frustrare la locul de muncă? Ai putea lucra într-un mediu toxic!
Sursa foto: shutterstock

Un mediu de lucru toxic face ca totul să fie mai anevoios, îți afectează motivația și stima de sine, cauzează burnout și îți influențează negativ sănătatea mentală. Dacă vreunul din aceste semne îți pare cunoscut, ar fi o idee bună să analizezi locul de muncă curent și să te gândești cum poți găsi un altul mai sănătos! 

Semne care îți arată că faci parte dintr-un mediu toxic și cum să îi faci față

Efort maxim, aprecierea minimă

Dacă și tu notezi în calendar ultima dată când ai auzit un „Mulțumesc pentru ceea ce faci pentru noi” timp în care ai ajuns practic să petreci mai mult timp la birou decât acasă, felicitări! Ai devenit o expertă în burnout!

Din păcate, asta se întâmplă tot mai des în rândul companiilor din România. Mulți valorifica spiritul de sacrificiu și încă nu au învățat să aplice feedback constructiv sau apreciere anagajaților. Dacă și tu te regăsești într-un astfel de mediu, ai face bine să reconsideri jobul în sine. Asta până când organismul nu îți va ceda! Sănătatea trebuie să fie prioritară, nu uita!

Favoritism și politici inadecvate

Dacă observi că apar tot mai mulți angajați din rândul rudelor și prietenilor managerilor și șefilor, atunci te afli cu siguranță într-un mediu nociv. Atunci când nu există o bază sau o strategie clară de selecție a angajaților, când încrederea, colaborarea și munca în echipa sunt doar subiecte tabu, când nimeni nu este pe meritul său pe nicio poziție, înseamnă că te afli într-un mediu toxic. Și ar trebui să acționezi în consecință!

Profitul este prioritar și în defavoarea oamenilor de cele mai multe ori

Dacă în mediul în care activezi profesional, oamenii sunt considerați și tratați doar ca „resurse”, fără a există un interes real pentru starea lor de bine sau pentru dezvoltarea lor, și acesta poate fi un semnal că te afli în locul în care nu trebuie.

În astfel de companii, superiorii nu arată compasiune sau empatie față de cei pe care îi coordonează, iar totul se rezumă doar la cifre de afaceri și rezultate.

Colegii vin și pleacă, atmosfera de la lucru este una în permanență tensionată

Dacă rata de retenție a angajaților este una redusă, dacă aceștia vin și pleacă într-un ritm atât de rapid încât nu apucă să se usuce nici cerneala pe contractul de angajare semnat că deja își pun semnătură pe cererea de demisie, acesta este un alt semn că te afli în compania nepotrivită.

Dacă, în egală măsură, colegii sunt mereu prost dispuși, nemulțumiți și lipsiți de orice formă de entuziasm, cel mai sigur mediul de lucru nu este unul favorabil, conducerea nu își validează oamenii și nu îi răsplătește în acord cu munca lor. De ce să stai într-un astfel de loc?

Oportunitățile de creștere lipsesc desăvârșit

Dacă muncă ta nu este valorizată, nu primești recunoaștere pentru rezultatele tale și nu există perspective de creștere profesională, cel mai probabil te afli într-un mediu profesional toxic. Să tolerezi astfel de situații înseamnă să accepți nefericirea și lipsa oportunităților, ceea ce se va reflecta și în viața personală mai devreme sau mai târziu.

Surse: The Muse, Top Resume, Health Essentials

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân