Psihoza și elementele psihotice: care sunt cauzele, manifestările și metodele de tratament

În acest articol voi vorbi despre problemele mintale ce intră în categoria numită tulburare psihotică. Voi vorbi despre elementele esențiale care definesc această categorie, precum și modalități de manifestare, exemple și metode de tratare a acestora.
05.08.2022
Psihoza și elementele psihotice: care sunt cauzele, manifestările și metodele de tratament
Sursa foto: Shutterstock

Unele studii arată că aproximativ 10% dintre oameni au anumite manifestări psihotice. Cu toate acestea, subiectul psihozei este deseori trecut cu vederea de specialiști, lăsat la o parte, ca și cum acesta nu ar conta, în timp ce subiectul depresiei și al atacurilor de panică tind să capete toată atenția. Severitatea bolii, manifestările care nu pot fi înțelese cu ușurință sau implicarea pe care trebuie să o dovedească într-un astfel de caz îl fac pe specialistul în probleme de sănătate emoțională să aleagă calea cea ușoară.

Ce sunt tulburările psihotice?

Tulburările psihotice sunt acele tulburări care sunt definite prin unul sau mai multe elemente dintre următoarele: ideație delirantă, halucinații, gândire dezorganizată, comportament motor dezorganizat sau alte simptome negative.

În mare parte vorbim despre tulburări psihotice atunci când vorbim despre persoane care manifestă o ideație delirantă. Aceasta reprezintă o serie de idei și convingeri care nu pot fi schimbate printr-un raționament logic. Vorbim, spre exemplu, de ideația de persecuție.

O persoană care are o ideație de persecuție este o persoană care are convingerea că este persecutată – „Oamenii din jurul meu mă urmăresc pentru că ei doresc să rețină cât mai multe trăsături din cele pe care le am eu. Ținând minte acele trăsături, ei ajung să mi le fure, iar eu să rămân fără ele” ar putea suna o astfel de ideație de persecuție.

Pe lângă persecuție, putem vorbi despre ideații delirante de grandoare („Eu sunt al doilea Isus”), ideații delirante erotomane („Știu că vedeta aceea de la Hollywood mă iubește în secret. A făcut acel film special pentru mine”) sau alte tipuri de ideații delirante.

Indiferent de natura acestora, ceea ce ne frapează este faptul că acestea par a nu fi în ton cu realitatea calculată după normele logicii și ale rațiunii. Sunt convingeri pur emoționale, generate de afecte mult prea intense.

Un alt factor caracteristic pentru psihoze este reprezentat de halucinații. Acestea sunt manifestări vizuale, auditive, olfactive care apar în absența stimulilor externi capabili să le producă, iar controlul voluntar al acestora pare că lipsește. Persoanele care aud voci familiale, discursuri familiale, văd alte persoane care nu există în realitate și care nu pot opri aceste apariții într-un mod voluntar pot fi persoane care suferă de un anumit tip de tulburare psihotică.

O altă fațetă a acestor problemele este și o gândire dezorganizată. Acest lucru îl sesizăm în cazurile cele mai grave, când, alături de o diminuare emoțională semnificată, vedem persoane care tind să vorbească fără a avea vreun sens aparent, care vorbesc folosind o „salată de cuvinte” sau care deraiază foarte mult de la o idee la alta.

Tipuri de tulburări psihotice

Când vorbim despre tulburările psihotice, vorbim despre tulburări din spectrul schizofreniei și despre alte tulburări psihotice. Printre acestea găsim tulburări precum: tulburare delirantă, tulburare psihotică scurtă, tulburare schizofreniformă, schizofrenie, tulburare schizoafectivă, tulburare psihotică indusă de substanțe, catatonia, tulburare bipolară, tulburare ciclotimică și altele.

Pe aceste patologii le putem identifica la diferite grade de intensitate sau la durate diferite, combinate cu un nivel diferit de auto observare și sănătate psihică.

O tulburare delirantă de persecuție poate fi una în care persoana este conștientă de faptul că există două realități: „Simt că toți oamenii vor să îmi facă rău, dar într-o anumită măsură știu că nu este așa, însă nu pot să mă opresc din a simți acest lucru. Nu mă simt amenințată, dar nici bine nu îmi este.”, în timp ce o persoană aflată într-o fază maniacală a tulburării bipolare poate considera că nu este nimic în neregulă cu ea.

Pe de altă parte, un exemplu bun este cel al schizofreniei. Putem vedea persoane care suferă de schizofrenie într-o asemenea manieră încât nu pot funcționa în societate, în timp ce alte persoane reușesc să păstreze o aparență de sănătate psihică, concomitent cu tratarea bolii.

Mai mult decât atât, în anumite momente în care psihicul persoanei nu mai poate face față, poate exista o decompensare psihotică, adică un moment în care persoanei i se declanșează o tulburare psihotică. În momentul în care suferința pe care o depresie o provoacă nu mai poate fi tolerată și nu există modalități de descărcare a acesteia, persoanei i se poate declanșa o tulburare delirantă de persecuție.

În ce constă tratamentul

Este important de precizat faptul că există tratament pentru problemele psihotice. În momentul de față, tratamentul psihiatric combinat cu psihoterapia reprezintă soluția cea mai valoroasă. Medicamentele psihiatrice stabilizează persoana care suferă de aceste simptome și o „aduce cu picioarele pe pământ” în timp ce prin psihoterapie psihanalitică pacientul este ajutat să înțeleagă boala și este ajutat să o trateze și să scape de ea.

Exemplu de caz:

L., un bărbat în vârstă de 30 de ani a venit în cabinet pentru a discuta despre sentimentul de neliniște pe care îl simțea. Acest sentiment a început acum 4 luni, odată cu nașterea băiatului lui. A avut foarte mari emoții, nu a putut fi martor al nașterii și a stat în afara spitalului. După ce copilul a fost născut și bărbatul l-a văzut, acesta a trăit un sentiment puternic de teamă. Nu își putea vedea băiatul din această cauză, de atins nici nu poate fi vorba.

La câteva zile după, a avut prima sa „cădere nervoasă”. A simțit nevoia să plece, a plecat în alt oraș, s-a cazat timp de o săptămână acolo, a petrecut mare parte din acea perioadă beat și, odată întors în orașul unde se afla familia, a devenit atât de confuz încât a simțit că este un criminal care a omorât copii și a vrut să se sinucidă.

Familia l-a dus la medicul psihiatru, iar acesta i-a administrat un tratament medicamentos și i-a recomandat psihoterapia.

Discutând despre ce a simțit el când s-a născut copilul, am descoperit faptul că pentru el apariția unui copil reprezenta o teamă conform căreia cuplul ar avea de suferit. El s-a temut ca relația pe care o avea cu soția ar avea de suferit foarte mult, s-ar rupe iremediabil, el s-ar simți părăsit și ar suferi foarte mult. De aceea, pentru el, cea mai bună soluție era ca acel copil să nu se fi născut niciodată. În acest fel, totul ar fi fost ca înainte.

Să se gândească că și-ar dori ca acel copilul să nu se fi născut ar însemna că ar vrea ca acel copil să dispară și, odată cu el, și fericirea mamei. Toată această situație stresantă, combinată cu puternice sentimente agresive interne și cu un atașament nesănătos față de mamă și față de soție, l-a făcut să cedeze și să sufere o decompensare psihotică. Putem observa în acest caz o tulburare psihotică scurtă.

Recomandare video
Dr. Tudor Ciprut, SANADOR: cum se diagnostichează cancerul de colon