Psiholog român în Germania ”Românul nu e sărac, el se simte sărac”

Contextul istoric dar și multe credințe limitative ne pot opri din a savura viața la adevărata ei bogăție.
  • Publicat:
Psiholog român în Germania ”Românul nu e sărac, el se simte sărac”
Psiholog, psihoterapeut și mamă Andrada Tache vorbește despre antrenamentul copiilor de succes, foto arhivă

Starea de bine pleacă de la mentalitate. Bogăția pleacă de la mentalitate. Sănătătea, prosperitate, succesul pleacă de la mentalitate. Despre importanța schimbării mentalității am stat de vorbă cu Andrada Tache, psiholog și psihoterapeut român în Germania.

 

De ce este important să ne schimbăm mentalitatea generală din cea de tip mioritic, deci resemnat, către cea de abundență, specifică popoarelor mult mai civilizate?

”Să o luăm cu începutul. Provenim, ca români, dintr-o istorie care ne-a dezavantajat, de multe ori, și căreia i-am permis sa ne modeleze mentalitatea într-o forma de încredere în sine redusă, de resemnare, de sărăcie a preocupărilor, a așteptărilor de la noi, de la alții, de la viață, a visurilor și a intereselor, pe scurt o mentalitate de om sărac în toate felurile posibile. E greu să stai cu sentimentul ăsta, dar e cât se poate de real și de prezent în noi, într-o măsură mai mare sau mai mică” este de părere psihologul

Lipsa încrederii în sine – o altă trăsătură de caracter a multor români

În multe cazuri, s-a perpetuat ideea că ne-am născut și vom muri săraci. ”Românul nu e sărac, el se simte sărac. Are haine „bune” pe care nu își dă voie să le poarte zilnic. Și haine „de casă” în care își petrece viața, urâte și ponosite. Are veselă bună, pe care o scoate pentru musafiri, o dată pe an, iar el mănâncă din farfurii ciobite. Românul nu crede că poate mai mult. Istoric. Așa că el se mulțumește cu puțin. Se preocupă constant de capra vecinului și nu vede nimic desuet in a barfi oamenii din jurul lui” a mai completat Andrada Tache.

Sănătatea emoțională – rezolvată prin alcool sau shoping de mulți români

”Românul nu e sărac, se simte sărac și nu își permite să trăiască bine, să aiba hobby-uri sau pasiuni frumoase, interese intelectuale sau aventuroase, să fie complex în preocupări. El simte că trebuie să supraviețuiască zilei de mâine și atât. Bărbații își îneacă supărările, de multe ori, în alcool, droguri sau jocuri de noroc pentru că se simt prea săraci să meargă la un psihoterapeut să își vindece rănile emoționale. Iar femeile se îneacă și ele, dar în shopping și/sau mâncare ori devin prea preocupate de copii, de casă sau de cratiță” a încheiat psihologul.

Consultant de specialitate: Andrada Tache

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân