Cu ipohondria la psiholog – o boală imaginară este mai rea decât una reală!

Ipohondria, boală imaginară • Semne că suferi de ipohondrie • Fricile și emoțiile care stau la baza dezvoltării ipohondriei • Impactul ipohondriei •
11.12.2020 | Rotaru Paula
Cu ipohondria la psiholog – o boală imaginară este mai rea decât una reală!

Pandemia ne-a făcut pe fiecare dintre noi un pic ipohondri. Ne-a făcut să ne temem de îmbolnăvire, de consecințele pe care le-ar putea avea infecția cu noul coronavirus, ne-a afectat relațiile sociale și ne-a schimbat rutina zilnică.

Atingând patologia, unii au devenit mult mai atenți la orice semn de boală arătat de corpul lor, făcându-i să acționeze ca atare, cu multă îngrijorare și obsesivi în unele comportamente.

Pandemia ne-a făcut pe fiecare dintre noi un pic ipohondri. Ne-a făcut să ne îngrijorăm de faptul că ne-am putea îmbolnăvi, de efectele pe care le-am putea avea în urma infectării cu coronavirus, ne-a afectat relațiile sociale și ne-a schimbat rutina zilnică.

Atingând patologia, unii au devenit mult mai atenți la orice semn de boală arătat de corpul lor, făcându-i să acționeze ca atare, cu multă îngrijorare și obsesivi în unele comportamente.

Ce este o boală imaginară sau ipohondria?

Tulburarea hipocondriacă (ipohondria) este o teamă intensă și permanentă legată de afectarea stării noastre de sănătate. Fiecare semn transmis de corpul nostru este interpretat ca fiind o cauză a unei boli, de cele mai multe ori foarte gravă.  Este o stare psihică foarte solicitantă, care ne poate afecta funcționarea normală.

Există două tipuri de ipohondriaci:

  • cel căruia  nu îi este frică de moarte, ci de suferința asociată bolilor, oricare ar fi acestea.

Este predominantă în cazul bărbaților în jur de 30-40 de ani aflați în perioada de afirmare, boala putând fi interpretată ca justificare a incapacităților lor.

  • cel care caută să prevină cu toate mijloacele, considerând că are toate șansele să se  îmbolnăvească pe viitor.

Acestui tip de ipohondriac îi este frică de una-două boli specifice (în majoritatea cazurilor, cancer, AVC, atac de cord, diabet), dar nu se teme de suferința bolii, ci de a se simți rău în mod subit, imprevizibil.

Din ce cauză apare ipohondria?

Cauzele ipohondriei au la bază, în majoritatea cazurilor, frica de moarte sau frica de suferință legată de boală. Aceste frici își pot avea rădăcinile în:

Experiențele de viață 

E posibil ca pe parcursul vieții să fi avut experiențe personale sau legate de oameni dragi, cunoștințe, care să fi implicat una din cele două frici. De aceea, persoana trebuie să își conștientizeze foarte bine parcursul de viață, întâmplările care i-ar fi putut declanșa o anxietate intensă: apariția unor simptome somatice neașteptate, observarea unor senzații fiziologice ignorate până atunci, decesul unei rude sau al unui prieten apropiat.

Gândurile disfuncționale 

O astfel de întâmplare menționată mai sus activează convingeri disfuncționale legate de starea de sănătate. Convingerile se pot forma oricând pe parcursul copilăriei sau mai târziu și sunt modificate de experiențele de viață ale persoanei.

Odată activate, aceste convingeri conduc la interpretarea unor simptome sau senzații fiziologice ca fiind semnele unei boli organice serioase. Uneori sunt însoțite de imagini cu conținut anxiogen („își văd” plămânii inflamați, inima afectată).

Mediul de viață, familia

Învățarea prin observație poate fi una dintre cauzele apariției ipohondriei; un membru al familiei care suferă de această tulburare poate să impregneze un alt membru din familie – frica de boală este o frică dobândită, învățată de la ceilalți, nu este o frică înnăscută.

De asemenea, un părinte hiperprotectiv, foarte anxios, încă din anii copilăriei mici foarte atent la tot ceea ce înseamnă starea de sănătate a copilului său poate să îi transmită acestuia mesajul „e foarte important să ai grijă de sănătatea ta”, mesaj pe care copilul devenit adult îl poate traduce într-o formă patologică a acestei griji pentru sănătate.

Stresul psihologic

Stresul psihologic rămâne un factor declanșator foarte important, mai ales când este legat de schimbări ale rutinei zilnice, de grija permanentă pentru sănătate, de incertitudini legate de mediul înconjurător, cum este cazul acestei perioade de pandemie.

Cum se comportă un ipohondriac?

Ce face un ipohondriac? Marea majoritate caută dovezi pentru a-și confirma boala de care suferă:

  • merge la „cel mai bun” medic specialist
  • caută informații despre acea boală imaginară în tratate medicale, articole pe internet
  • urmărește predominant emisiuni medicale
  • își caută permanent simptomele (este atent la asimetrii ale corpului, pete apărute pe piele, eventuale palpitații ale inimii, escoriații, noduli, inflamații, își verifică foarte des pulsul, glicemia, tensiunea arterială)
  • ia automedicație ca metodă de prevenție (vitamine, suplimente alimentare)
  • evită efortul fizic, se odihnește excesiv tot ca metodă de prevenție
  • vorbește în permanență despre boala sa, cu oricine din jurul său
  • îi ia pe cei din familie sau prieteni „aliați”, apelând la aceștia ori de câte ori consideră că are nevoie, de cele mai multe ori solicitând încurajări pentru acțiunile sale din partea acestora

Investigațiile medicale nu evidențiază niciun fel de elemente care ar putea justifica temerile lor în legătură cu starea de sănătate. Se calmează în urma asigurărilor date de medici, dar starea lor de liniște nu durează mai mult de câteva ore sau câteva zile.

Una dintre problemele celor care solicită numeroase investigații medicale este sentimentul că nu sunt luați în serios, ceea ce amplifică nevoia de investigații suplimentare.

Ideile ipohondriacilor nu au intensitate delirantă, aceștia putând admite că temerile lor legate de acea boală imaginară ar putea fi exagerate. Însă preocupările pentru aceste idei pot să le creeze un disconfort psihic puternic, ajungând uneori să se îmbolnăvească din cauza grijilor pentru sănătatea lor.

Ce impact are o boală imaginară a persoanei cu ipohondrie asupra familiei și relațiilor sociale

Relațiile sociale și de familie ale ipohondriacului pot fi afectate, deoarece acesta solicită o atenție specială și un tratament preferențial din partea celorlalți.

Unele dintre beneficiile secundare ale acestei boli sunt atenția mărită pe care o primește din partea celor din jur și degrevarea de anumite responsabilități acasă și/sau la serviciu. Acestea nu fac însă decât să îi confirme statutul de „bolnav” și faptul că ceea ce face e pe bună dreptate.

De aceea, pentru a nu se transforma în factori de menținere, e necesar ca familia, prietenii, colegii de serviciu să nu devină aliații persoanei cu tulburare hipocondriacă și să nu își schimbe comportamentul față de aceasta, rămânând cu aceeași doză de atenție și dându-i aceleași responsabilități ca și până la momentul declanșării bolii.

Persoanele cu ipohondrie au o implicare destul de limitată în cadrul unei demers psihoterapeutic tocmai din cauza neîncrederii în tot ceea ce înseamnă personal medical. Acceptă cu greu ideea că problema lor este de natură psihică și fac eforturi pentru a-și demonstra veridicitatea simptomelor. Pentru acest motiv, abordarea terapeutică nu trebuie să se centreze în jurul ideii de boală.

Depresia și anxietatea generalizată sunt două tulburări care însoțesc două treimi din persoanele diagnosticate cu tulburare hipocondriacă, de aceea e nevoie să se apeleze la susținerea unui specialist pentru ca problemele să nu se acutizeze.

Să privim și partea bună a pandemiei!
Gabriela Manolescu, psiholog clinician, psihoterapeut de formare cognitiv-comportamentală