6 lucruri pe care nu ar trebui să le facă părinţii divorţaţi

În ultimii ani, rata divorţurilor a crescut semnificativ, iar problemele cresc atunci când sunt implicaţi şi copiii în acest proces. Divorţurile creează probleme serioase copiilor şi, din păcate, studiile au arătat că la maturitate, rata de divorţ a acestora este dublă. Totuşi, pentru a minimizeza această experienţă negativă şi pentru a-i ajuta pe copii să treacă peste acest moment poţi evita să faci câteva lucruri.

1. Nu spune ceva negativ despre fostul soţ în faţa copiilor

Ca părinte care trece printr-un divorţ te poţi simţi trădat, rănit sau minţit. În plus, eşti în mijlocul separării emoţionale şi fizice de persoana cu care ai convieţuit şi e normal să ai astfel de sentimente. Dacă vei face asta în faţa copiilor, ei vor lua lucrurile personal.

2. Nu cereţi copiilor suport emoţional

Primul lucru pe care trebuie să-l facă părintele care trece printr-un divorţ este acela de a-şi proteja copiii. Fă exerciţii, mănâncă sănătos, fă plimbări în aer liber, vorbeşte cu prietenii şi fă terapie dacă e necesar. Copilul poate să ştie că eşti tristă sau nervoasă, dar nu trebuie să cunoască detalii. 

3. Nu-ţi folosi copilul împotriva fostului soţ

Divorţul presupune adaptarea la o nouă realitate, un nou mod de viaţă, plus trecerea peste relaţia cu fostul soţ. De multe ori, în problemele custodiei şi a împărţirii bunurilor sunt folosiţi copiii. Din păcate, ca adulţi, aceştia îşi doresc să nu mai aibă nimic de-a face cu părintele care i-a pus în această situaţie, aşa că aveţi grijă.

4. Nu ignora mesajele pe care le transmite copilul

Dacă cel mic are note bune la şcoală sau dacă nu plânge, nu înseamnă neapărat că e ok sufleteşte. Ai grijă la schimbările legate de somn, alimentaţie, eventual, vorbeşte cu profesorii despre comportamentul pe care îl are la grădiniţă sau şcoală. Caută să petreci câteva momente cu el, fie că e vorba de o plimbare sau discuţii înainte de culcare în care copilul să poată să-şi exprime sentimentele şi emoţiile legate de acest eveniment.

5. Nu te gândi că un nou partener va înlocui părintele biologic

În nici un caz, un nou partener nu poate înlocui părintele biologic. De aceea, fii prudent atunci când prezinţi copilului noul partener. E de preferat să petreci cât mai mult timp liber cu copilul tău pentru a nu simţi că l-ai înlocuit pe părintele pe care el încă îl iubeşte.

6. Nu face schimbări radicale

Unii părinţi se pot simţi eliberaţi dintr-o relaţie care a mers prost şi îşi doresc să exploreze diferite lucruri. Evită să faci schimbări majore care să-i afecteze. Discută cu copilul înainte şi acordă-i timp să se obişnuiască cu ceea ce vrei să faci.