5 modalități ușoare și rapide prin care să te motivezi atunci când te simți leneș

În timp ce unii oameni pot fi mai predispuși la a fi leneși decât alții, chiar și celor mai productivi dintre noi le este dificil uneori să ducă la bun sfârșit sarcinile zilei.
  • Publicat:
5 modalități ușoare și rapide prin care să te motivezi atunci când te simți leneș
5 modalități ușoare și rapide prin care să te motivezi atunci când te simți leneș Sursa foto: Shutterstock

Cu toții avem nevoie, din când în când, de o pauză de la tot stresul cotidian. Dar ce se întâmpla atunci când o pauză rapidă se transformă într-o stare de lene care se întinde pe tot parcursul zilei?

Când rămânem blocați în inactivitate, este greu să găsim curajul de a ne reveni și a începe activitățile zilei, chiar dacă dorința de a deveni productivi este mare. Iată câteva modalități care ar trebui să te scoată din această stare de inactivitate și să-ți aducă motivația mult căutată.

1. Numără până la trei

Timpul poate fi de partea ta atunci când vine vorba de a combate starea de inactivitate. Regula de trei secunde poate fi de mare ajutor dacă îi acorzi încredere.

Numără până la trei și ridică-te la doi. Astfel, mintea ta nu va avea timp să negocieze cu miile de gânduri care apar. A te ridica din pat sau de pe canapeaua confortabilă este, de fapt, cel mai greu obstacol care te ține pe loc din a-ți duce la bun sfârșit activitățile zilei.

2. Ascultă niște muzică

Când te simți lipsit de energie, tot ce vrei să faci este să lași serialul preferat să deruleze episod după episod. Specialiștii recomandă să pornim muzică și să amplificăm volumul acesteia. Muzica este o bună modalitate prin care poți obține motivația mult dorită.

Fă un playlist cu melodii motivaționale pe care să-l poți folosi pentru viitoare momente lipsite de energie. Lasă muzica să-ți crească nivelul de motivație și ridică-te pentru un scurt moment de dans înainte să începi îndeplinirea sarcinilor propriu-zise.

3. Fă câteva exerciții de respirație

Respirația corectă, mai ales atunci când corpul tău este într-o stare de stres crescută, este o formă simplă, dar foarte eficientă de a-ți controla unele stări. Adesea, când ne simțim anxioși și stresați sau nemotivați, este pentru că simțim că lucrurile ne scapă dede sub control.

Exercițiile de respirație pot fi, de asemenea, o modalitate rapidă și simplă de a trece peste gândurile care stau în calea performanțelor tale și care deseori pot induce lenea.

4. Caută ajutor din partea altei persoane

Cu toții avem în viețile noastre acea persoană care ne trage la răspundere, indiferent de situație. Poți încerca să te sfătuiești cu ea, ori de câte ori te simți leneș și lipsit de energie. Această persoană ar putea fi cea care te sprijină regulat. Poate fi partenerul tău, cel mai bun prieten sau un coleg. Este important să îi comunici obiectivele tale, iar el să fie dornic să te motiveze ori de câte ori energia ta este la pământ.

5. Scrie într-un carnețel/jurnal

Când lucrurile pe care trebuie să le faci încep să se adune rapid în mintea ta, acestea pot deveni copleșitoare, mai ales dacă te simți deja lipsit de motivație. Un carnețel ar putea fi de mare ajutor pentru a-ți limpezi mintea de acele lucruri din capul tău. Notează toate lucrurile pe care le ai de făcut în acea zi și începe cu sarcinile cele mai ușoare. Pe lângă a nota sarcinile pe care le ai de îndeplinit până la finalul zilei, alege să scrii și obiectivele tale. Acest lucru te poate ajuta să rămâi motivat, iar șansele de a fi îndeplinite vor crește considerabil. În plus, împărțirea obiectivelor mari în sub-obiective mai mici te va face să rămâi concentrat și motivat pentru a-ți atinge obiectivul final.

Surse: bestlifeonline.com, goodhousekeeping.com, healthline.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Sarah Mușat
La început de drum, dar cu toate acestea încrezătoare în abilitățile ei, s-a alăturat echipei Ce se întâmplă doctore? în anul 2022. A început acest nou capitol cu entuziasm și cu o mare dorință de a inspira un număr cât mai mare de oameni prin informațiile de cea mai bună calitate ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân