Tu cum îţi motivezi copilul să mănânce mai puţin şi mai sănătos?

Problemele de comportament alimentar ale copilului – în ambele sensuri - de tip exces sau deficit -supraponderalitate – obezitate sau anorexie - casexie- trebuie să îşi caute şi să-şi găsească rezolvarea plecând în primul rând de la identificare cauzei şi nu neapărat de la tratarea efectului. Domna doctor Luminiţa Florea, nutriţionist în cadrul centrului ProVita Bucureşti, oferă părinţilor câteva sfaturi în ceea ce priveşte alimentaţia copilului şi aduce la zi ultimele date statistice privind rata obezităţii infantile în România.
15.09.2020 | Paula Rotaru
Tu cum îţi motivezi copilul să mănânce mai puţin şi mai sănătos?

Problemele de comportament alimentar ale copilului, în ambele sensuri, de tip exces sau deficit (supraponderalitate/obezitate sau anorexie/casexie) trebuie să îşi caute şi să-şi găsească rezolvarea plecând în primul rând de la identificarea cauzei şi nu neapărat de la tratarea efectului. 

Domna doctor Luminiţa Florea, nutriţionist în cadrul centrului ProVita Bucureşti, oferă părinţilor câteva sfaturi în ceea ce priveşte alimentaţia copilului şi aduce la zi ultimele date statistice privind rata obezităţii infantile în România.

De cele mai multe ori, abordarea este la nivel de efect:  dacă apar problemele de greutate, se merge cu copilul  direct către nutriţionist, psiholog, antrenorul de sport şi se aşteaptă o rezolvare totală a lucrurilor. Dar se uită cumva de primul pas care ar trebui făcut:  identificarea cauzei care a declanşat problema.

Conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România ocupa în anul 2012 locul 3 în Europa la obezitate în rândul copiilor. În ultimii 8 ani, numărul copiilor obezi din ţara noastră s-a dublat şi  40 % dintre copiii români sunt supraponderali (aproximativ 5 milioane).

Cei mai mulţi dintre aceştia provin din mediul urban. Statisticile arată că la nivel european – la grupa de vârstă copii – un băiat din trei şi o fată din cinci sunt obezi şi în fiecare an numărul copiilor cu probleme de greutate creşte cu 500. 000.

Ultimul studiu al Universităţii din Dublin, comunicat către IASO (International Association for Study of Obesity ) şi publicat ulterior oficial în revista ”Appetite”,  a arătat că: ” educaţia la copii cu privire la alimentaţia nesănătoasă de tip junk-food, ce înseamnă ea şi ce ar trebui evitat să fie consumat, precum şi găsirea unor soluţii alternative de hrană sănătoasă trebuie să înceapă să se înveţe de  foarte timpuriu, încă de la vârste preşcolare, maximul de receptivitate si succes pe termen lung înregistrându-se la grupele de vârstă mici, de  3 până la 5 ani”.

Conform acestui studiu, la această vârstă există o bună abilitate de identificare corectă a alimentelor sănătoase, dar mai puţin satisfăcătoare este capacitatea copiilor de a respinge alimentele de tip  junk-food din alimentaţia lor. Deşi copiii aveau suficiente noţiuni  de alimentatie corectă,  acest lucru nu se traducea într-o decizie corectă integral în momentul alegerii alimentelor pe care urmau să le consume.

O educaţie în acest sens trebuie să fie continuă şi susţinută ca efort din partea tuturor celor care ar putea influenţa opţiunile alimentare ale copilului: familie (părinţi, fraţi/ surori, bunici etc.), grădiniţă, şcoală, prieteni etc..

O bună motivare a copilului porneşte în primul rând din educaţie

O bună informare, adaptată corespunzător vârstei copilului, cu argumente care să îl stimuleze pe copil şi să îl prindă în acest schimb al informaţiilor corecte ca într-un joc amuzant, interactiv, este metoda ideală prin care puteţi schimba obiceiurile alimentare ale celui mic. De exemplu: jocul farfuriilor, cu  alimente colorate, alese în funcţie de grupele alimentare, cu combinaţii alimentare corecte, atent supervizate de către o persoană adultă.

La fel de important din punct de vedere motivaţional pentru copil sunt modelele pe care le are în viaţa lui şi în funcţie de care îşi ghidează şi el apoi alegerile.

Este inutil să încercăm să îi sugerăm copilului sau chiar să îi impunem cu caracter obligatoriu alegeri alimentare şi de stil de viaţă corecte dacă cei apropiaţi lui şi direct implicaţi în creşterea şi educaţia lui nu le pot face. Este modelul imitaţiei comportamentale: dacă în familie se mănâncă junk-food, se face putin sau deloc sport, se încurajează doar activităţile sedentare (calculator, televizor), acest model va fi cel pe care îl va prelua şi copilul şi va deveni extrem  de încăpăţânat  la toate contraargumentele oferite de o educaţie corectă şi menită să îi schimbe atitudinea. Mai exact, de ce să facă el ceva ce adulţii din jurul lui nu fac practic, zi de zi,  ci doar în teorie?

Un copil pregătit să mănânce sănătos este un copil educat, informat, înconjurat de modele umane şi comportamentale corecte şi echilibrate. De fapt, este de fapt un copil pregătit pentru viaţă, cu tot ceea ce are ea să îi ofere, şi va trebui  la un moment dat să ştie să aleagă de unul singur.

De aceea, cel mai important lucru este conştientizarea şi confruntarea cu această problemă a copilului, a tuturor persoanelor şi factorilor de decizie care influenţează într-un fel sau altul viaţa copilului (familia, şcoala, prietenii, mediul social) şi atunci când lucrurile acestea nu sunt suficiente să se meargă mai departe către ajutor calificat – nutriţionist, psiholog, antrenor – care în cele mai multe cazuri ajung să lucreze în echipă pentru rezultate optime.