Tabuul „banca de spermă”

Ce trebuie să luăm în calcul atunci când ne-a încolţit în minte ideea unui copil cu donator anonim de la banca de spermă. Psihoterapeutul nostru consultant, Emilia Potenteu, o îndrumă pe cititoarea noastră.
Tabuul „banca de spermă”

Ce trebuie să luăm în calcul atunci când ne-a încolţit în minte ideea unui copil cu donator anonim de la banca de spermă. Psihoterapeutul nostru consultant, Emilia Potenteu, o îndrumă pe cititoarea noastră.

Am 37 de ani şi mă gândesc serios să apelez la o bancă de spermă pentru o sarcină. Aş vrea să ştiu la ce riscuri mă supun psihologic vorbind, la ce să am grijă şi la ce să mă aştept de la acest nou capitol care ar putea începe în viaţa mea.

Emilia Potenteu: Încă din anul 1988, când a apărut metoda de inseminare artificială, nu a fost percepută doar ca un tratament reuşit contra infertilităţii, ci şi ca o opţiune liber consimţită a femeii moderne, de a-şi păstra independenţa. Tot mai multe femei apelează la această metodă şi, din punctul meu de vedere, apelarea la banca de spermă ar necesita consiliere psihologică prealabilă, tocmai pentru a obţine răspunsurile unor astfel de întrebări adresate mai sus.

În primul rând, trebuie identificat raţionamentul pentru care o femeie alege să apeleze la donatorul anonim – este incapabilă să întreţină o relaţie sănătoasă, are o altă orientare sexuală, se simte singură, cariera îi ocupă tot timpul? Fiecare dintre aceste cauze necesită o altfel de pregătire psihologică şi alte consecinţe ale acestei decizii. Apoi trebuie subliniat impactul economic al acestui demers, asigurările de sănătate susţinând doar tratamentul infertilităţii, nu şi opţiunea de părinte singur, iar suma necesară este considerabilă.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că deşi femeia şi-a dobândit independenţa în societatea modernă, totuşi copilul încă are nevoie, în dezvoltarea lui armonioasă, în egală măsură, atât de figura maternă, cât şi de cea paternă. Studiile au demonstrat că micuţii crescuţi de un singur părinte au parte de mai mult stres, în comparaţie cu aceia din familiile în care ambii părinţi sunt prezenţi, fapt care poate duce la scăderea randamentului şcolar, gândire negativistă şi chiar depresie.

Totuşi modelul monoparental ştiut dintotdeauna este mai puţin traumatizant pentru copil decât momentul divorţului părinţilor. De asemenea, este preferat un sigur părinte unui cuplu de părinţi disfuncţional, incompabitili, ce nu se mai iubesc. Şi pentru mamă, întreaga viaţă nu va mai fi la fel ca înainte. Toată scara valorică se schimbă pentru totdeauna, după venirea pe lume a copilului… Relaţiile cu cei din jur se vor schimba semnificativ şi nu întotdeauna în bine. Dar, mai mereu, această reinventare a femeii este minunată!

Creşterea unui copil pe cont propriu este o sarcină dificilă ce presupune o mulţime de provocări. Acest copil deseori devine o persoană cu dificultăţi de adaptare, care va purta mereu stigmatul unui singur părinte. Acesta din urmă are tendinţa să îşi trateze copilul ca pe un „mic adult” de la o vârstă fragedă, maturizându-l anticipat.