Copilul tău vrea prea multe desene animate? Ia-l în bucătărie!

Implicați copiii în activitățile gospodărești, explicându-le cu blândețe de ce faceți respectivele activități. Așa îl țineți deoparte de ecrane, vă conectați cu el și îl educați.
  • Publicat:
Copilul tău vrea prea multe desene animate? Ia-l în bucătărie!
foto: Mădălina Drăgoi

Cel mai probabil, în multe familii cu copii din România și nu doar, este o mare provocare să ții copiii departe de ecrane. Da, ecranele telefoanelor inteligente, ecranele televizoarelor, ecranele computerelor, tabletelor. Și totuși, impunerea limitelor este necesară. Cum să funcționeze planul părinților fără scandal din partea celor mici? Simplu, oferiți-le altenative interesante. Și conectați-vă cu ei.

 

Bucătăria este un loc magic. Este locul din casă din care vin cele mai frumoase arome. Aromele de mâncare proaspătă. Ei bine, bucătăria trebuie prezentată copiilor precum un laborator de chimie. Unde au loc și demonstrații ”de magie”. Indiferent de vârsta copiilor și de sexul acestora, implicați-i în bucătărie. Chiar dacă doar curățați spațiul, spălați vasele, mereu există posibilitatea să-i implicați și pe cei mici. Asigurându-vă că ați îndepărtat toate obiectele ascuțite și că nu există pericol de arsuri pentru cel mic. De exemplu, dacă curățați-i cartofii, puneți pe podea o oală cu apă călduță și copilul îi poate spăla.

foto: Mădălina Drăgoi
foto: Mădălina Drăgoi

Ce poate face distractiv copilul în bucătărie

Tot copilul poate fi implicat în udarea plantelor din bucătărie. Explicați-i evident că nu are voie să le rupă, muște, mănânce.

Atunci când pregătiți pâine, o prăjitură și modelați aluatul cu mâinilor va fi probabil cea mai mare distracție pentru copil. Făină, apă, drojdie, ouă, unt sau ulei și aluatul este gata. Implicând copilul, acesta nu va fi doar un mare ajutor, ci va avea bucuria de a face cu propriile mânuțe mâncare.

Prin modelarea aluatului se stimulează motricitatea mușchilor fini ai mâinilor. Dar și imaginația

Puneți copiii să miroase ingredientele. Și atunci când este cazul, invitați-i să guste: făina, zahăr, sare, ulei, unt, drojdie. Le predați și lecția răbdării, atunci când aluatul trebuie lăsat la crescut. Când aluatul este gata și trebuie modelat, din nou copiii sunt fascinați. Dirijați-i cu blândețe și la capitolul modelat aluat. Nu există reguli, copiii se pot exprima liber. Îi puteți ajuta și cu forme pentru decupaj dacă faceți biscuiți de exemplu. Învățați-i să împletească aluatul pentru pâine sau colaci.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân