Contracțiile dinaintea nașterii – cum știi că a venit momentul să naști? Explică medicul ginecolog

  • Publicat:
Contracțiile dinaintea nașterii - cum știi că a venit momentul să naști? Explică medicul ginecolog
Sursa foto: Shutterstock

Contracțiile dinaintea nașterii îți pot indica dacă este sau nu momentul să aduci pe lume bebelușul. Dar sunt anumite particularități de care trebuie să ții cont! 

Contracțiile dinaintea nașterii, regulate și dureroase (CUD) preced în mod normal scurtarea, ștergerea și dilatarea colului uterin, spune dr. Roxana Chirilă, medic primar Obstetrică-Ginecologie.

Contracțiile dinaintea nașterii – la ce interval apar?

În timpul contracției, gravida simte că burta ei se întărește și devine mai globuloasă. Contracția durează câteva secunde, după care uterul se relaxează. Primele contracții pot trece neobservate, deoarece ele nu sunt dureroase.

La debutul travaliului (nașterii), contracțiile devin mai intense și provoacă dureri de mijloc, adaugă medicul.

După ce trece contracția, durerea dispare. La început, contracțiile sunt slabe și durează câteva secunde. Intervalul între contracții este variabil, de 10-12 minute sau chiar mai mult.

Treptat, contracțiile devin regulate, mai puternice, mai dureroase și apar la fiecare 3-5 minute.

Câteodată, contracțiile pot să apară de la început la 5-6 minute, dar nu sunt foarte intense, intensitatea lor va crește progresiv.

Contracțiile pregătitoare dispar și nu preced nașterea

Uneori, contracțiile pot fi rare (la 20-30 de minute), slabe și neregulate. Aceste contracții nu preced nașterea, ele sunt contracțiile pregătitoare. Adică pregătesc colul în vederea nașterii și formează segmentul inferior al uterului.

Dacă aceste contracții nu vă obosesc, atunci puteți să așteptați acasă și să nu mergeți la spital, deoarece contracțiile pot să dispară.

În același timp, dacă sunteți îngrijorată și nu puteți controla frica, cel mai bine este să mergeți la un control, recomandă medicul ginecolog.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”