Tot mai mulți români descoperă beneficiile încălzirii naturale cu ajutorul unui șemineu

Indiferent de regiunea din care provin, preferințe sau posibilități financiare, șemineul a început să reprezinte alternativa perfectă de încălzire în casele a tot mai mulți români.
  • Publicat:
Tot mai mulți români descoperă beneficiile încălzirii naturale cu ajutorul unui șemineu

Căldura inconfundabilă a focului pe lemne, dar mai ales, designul spectaculos care poate fi stabilit în funcție de stilul și personalitatea locuinței, devin argumente suficiente în favoarea acestui mod inedit de a aduce mai aproape eleganța și confortul căldurii naturale pe lemne.

Dacă în trecut, un șemineu era întâlnit doar în conacele boierești și palatele somptuoase ale aristocrației, astăzi, oricine își poate permite un dispozitiv responsabil cu buna dispoziție pentru serile în familie sau la petrecerile organizate în adăpostul călduros al lemnelor ce ard mocnit pe foc.

Odată cu trecere timpului, șemineul a fost reinterpretat în diverse moduri, ajungând să fie disponibil în prezent, într-o varietate de modele și forme, capabile să întâmpine și să rezolve nevoile moderne chiar și pe ale celor mai pretențioși dintre clienți. Meșterii sibieni cu prestigiu și renume în industria soluțiilor termice începând de la șeminee, sobe, coșuri de fum sau grătare clasice ori modele premium de gratar electric profesional, ne pun în fața unei game complete de dispozitive premium la prețuri pentru toate buzunarele.

Așadar, nu e de mirare de ce tot mai mulți români caută avantajele încălzirii cu ajutorul unui șemineu. Te vei bucura de beneficiile încălzirii naturale care se păstrează pentru o lungă perioadă de timp, randamentul șemineelor fiind deosebit de ridicat datorită noilor tehnologii folosite. În plus, aspectul pe care îl capătă locuințele cu șemineu este unul deosebit, iar valoarea acestora de piață, va crește pe măsura investiției tale.

Iar în cazul în care vrei să încălzești un spațiu mai mic, sobele pe lemne sunt o alternativă avantajoasă. Acestea ocupă mai puțin spațiu, putând fi amplasate oriunde ai nevoie. De exemplu noile sobe din oferta meșterilor sibieni,  la fel ca și în cazul unui șemineu standard, prezintă un focar performant, putând fi personalizate cu materialele dorite pentru a se integra perfect în decorul căminului tău.

Dacă planifici să construiești un șemineu este important să te documentezi înainte de a te apuca de treabă. De asemenea, se recomandă colaborarea cu o firmă specializată pentru construcția unui șemineu trainic, care să funcționeze fără probleme. Poți încerca să montezi șemineul și singur, însă experiența și îndemânarea unui specialist te vor ajuta să economisești timp, energie și bani.

Șemineul clasic pe lemne cu o putere calorică mare poate fi folosit pentru a încălzi o sufragerie spațioasă prin instalarea unor componente de ventilare. Iar dacă vrei să încălzești o singură cameră de dimensiuni mici spre medii, soba pe lemne poate fi alegerea perfectă.

Fie că optezi pentru un șemineu sau pentru o sobă pe lemne, în ambele cazuri vei avea nevoie de un coș de fum adecvat, realizat din materiale calitative. Acesta evacuează fumul și întreține arderea, motiv pentru care este absolut necesar să fie dimensionat și montat corect.

Magazinul online al meșterilor din Sibiu îți propune o gamă variată din stoc propriu de șeminee și sobe pe lemne, șeminee pe gaz sau peleți, modele de șemineu electric pentru apartament, coșuri profesionale de fum ceramice sau din inox, alături de o serie întreagă de accesorii termice, mănuși termice, set ustensile gratar, precum și materiale specializate, alături de serviciile unor specialiști pentru care, montajul și punerea corespunzătoare în funcțiune a sistemelor de încălzire, nu mai au nici un fel de secrete!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân