Amenajări interioare: tendinţe pentru 2015!

Pasteluri, elemente metalice, lemn, forme geometrice, combinaţii de alb şi negru – aşa pot fi descrise pe scurt tendinţele pentru 2015. Să vedem cu ce noutăţi vin specialiştii în amenajări interioare.
Autor: Paula Rotaru
Amenajări interioare: tendinţe pentru 2015!

Pasteluri, elemente metalice, lemn, forme geometrice, combinaţii de alb şi negru.

Aşa pot fi descrise pe scurt tendinţele pentru 2015.

Să vedem cu ce noutăţi vin specialiştii în amenajări interioare.

Dacă începi anul cu ambiţia de a schimba ceva în decorul căminului, ia în considerare sfaturile designerilor, care sunt tot timpul cu un pas în faţă. Ei ne propun pentru anul 2015 elemente vizuale inspirate din Marea Mediterană. Bleul marin, verdele oliv, galbenul şi culorile pastelate, în general, sunt preferatele acestora în materie de culori destinate spaţiilor de locuit.

Canapelele în culori marine şi pernuţele asortate cu elemente de decor, precum tablourile, sunt de mare efect. Pereţii capătă un plus de originalitate prin picturi futuriste sau forme geometrice.

Lemnul este şi el în centrul atenţiei şi aduce un strop de natură în casa ta.

Scaunele şi măsuţa din lemn sunt un must-have dacă vrei să te înscrii în tendinţele deco.


Stilul minimalist nu dă greş niciodată!

Alege să nu încarci o cameră cu multe decoraţiuni aşezate la întâmplare, ci inspiră-te din curentul feng-shui, care este o bună metodă de a readuce echilibrul şi armonia în cămin, prin atragerea energiilor pozitive şi îndepărtarea elementelor ce cauzează o stare de nervozitate şi stres.

Aşadar, descotoroseşte-te de lucrurile inutile sau suvenirurile adunate de-a lungul timpului din diverse călătorii şi luminează-ţi la maximum spaţiul.

Nu uita de beţişoarele parfumate sau lumânările în arome fructate, care îţi conferă o stare de bine şi un ambient perfect pentru a medita. Plasează strategic o pată de culoare într-un spaţiu monoton cromatic. Un fotoliu galben solar va destinde atmosfera şi va fi un punct de atracţie pentru musafiri.

Liniile, cercurile, formele pătrate imprimate pe covoare sunt, de asemenea, elemente care atrag vizual.

Imprimeurile cu tentă mediteraneană sunt de preferat pe aşternuturi sau pernuţe decorative.

Ele aduc o briză de prospeţime încăperii şi ne poartă gândurile spre mare, vacanţă şi amintiri de neuitat.

O cutie de depozitare sau un tablou simplist în alb şi negru completează eleganţa căminului. Decoraţiunile metalice lucioase sunt o juxtapunere perfectă între materialele raw, naturale, precum lemnul, şi cele minerale, cum este fierul sau cromul.

Nu uita nici de plantele verzi, care însufleţesc orice încăpere, împrospătează aerul din locuinţă şi conferă condiţiile unui somn liniştit.

Crinul păcii, feriga, iedera şi calathea sunt specii de plante ideale pentru locuinţe.