5 aparate din casă care cresc cel mai mult factura la curent: cum poți economisi fără să renunți complet la ele

  • Publicat:
5 aparate din casă care cresc cel mai mult factura la curent: cum poți economisi fără să renunți complet la ele
Sursa foto: shutterstock

Facturile la energie electrică dau din ce în ce mai multe bătăi de cap românilor, motiv pentru care aceștia caută moduri și moduri de a face economie fără a renunța, dacă este posibil, la aparatele electrocasnice. Dar, să vedem, care sunt cele 5 aparate care consumă cel mai mult curent și care îți măresc factura în fiecare lună! 

Topul celor 5 electrocasnice care consumă cel mai mult curent

Aparatele de încălzire electrică

Aparatele de încălzire electrică sunt, de departe, cel mai mare consumator de energie dintr-un spațiu de locuit. Ele reprezintă, conform ultimelor cercetări, 31,1% din consumul total de energie al unei locuințe. O modalitate de reducere a consumului ar fi izolația casei în mod corect.

Boilerul

Boilerul este și el categorisit drept un mare consumator de energie electrică având un procent de 13,6% din consumul total. O soluție de reducere a consumului ar fi instalarea unui încălzitor de apă fără rezervor, spun specialiștii. Apa va fi încălzită pe măsură ce este nevoie, astfel că și consumul va fi mai scăzut.

Aparatul de aer condiționat

Pentru a răci o casă este nevoie de mai puțină energie electrică decât pentru a o încălzi, spun specialiștii. Mai exact, aparatul de aer condiționat consumă 10,7 % din totalul lunar. La fel ca și în cazul aparatelor de încălzire electrică, trebuie verificate zonele prin care se poate pierde aerul, fie el rece sau cald.

Frigiderul

Frigiderul este ustensila electrocasnică ce consumă 4% din energia lunară. Vestea bună este, însă, că aparatele mai noi au un consum scăzut, astfel că investiția într-un frigider de ultimă generație poate fi o soluție optimă.

Uscătorul de rufe

Nu în ultimul rând, uscătorul de rufe poate consuma și el până la 3,2 % din energia totală a unei locuințe. Așadar, dacă este posibil, uscarea afară, în aer liber a rufelor poate reprezenta o soluție de a economisi simțitor energie electrică.

Surse: EnergySavingTrust, EnergyOgre, GreenLogic

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”