Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Caută în:

Uită şi iartă! Pentru inima ta...

Se spune că a greşi e omeneşte, dar a ierta e divin...Mai mult, noi studii medicale au demonstrat că a ierta oamenii care te-au rănit într-un fel sau altul este un proces care aduce beneficii pe termen lung în primul rând sănătăţii tale.

Medicii de la „Universitatea din California” au remarcat că persoanele care sunt mai tolerante (iartă, uită, sunt mai indulgente cu cei care le fac rău) se expun mult mai puţin riscului unor posibile afecţiuni cardiace.

Studiul a fost relativ simplu: doctorii americani au cerut celor 200 de voluntari să se gândească la un moment nefericit în care un prieten i-a jignit. Jumătate dintre ei s-au gândit la reacţia de furie, jumătatea cealaltă fiind încurajată să aibă o abordare mai îngăduitoare. Toţi participanţii la studiu au fost monitorizaţi pentru a detecta tensiunea arterială şi ritmul cardiac.

Cel care a condus întreaga cercetare, Dr Britta Larsen, a declarat că grupul celor furioşi a prezentat cea mai mare creştere a tensiuni arteriale comparativ cu cel de-al doilea grup. Iar efectul a persistat pe termen lung, chiar şi după o perioadă de pauză de la exerciţiul emoţional.

Deşi studiul nu a fost unul de proporţii mari, rezultatele lui sugerează că iertarea are capacitate de protecţie în faţa impactului fizic al momentelor stresante. Deşi pe termen scurt creşteri ale tensiunii arteriale nu implică consecinţe dăunătoare asupra organismului, în timp presiunea arterială creşte riscul atacului de cord sau accidentului vascular cerebral.

Citeşte şi: Simptomele atacului de cord, diferite în cazul femeilor

Ai palpitaţii? Ce înseamnă şi ce trebuie să faci?

Ceapa roşie combate inflamaţia, diabetul şi bolile de inimă

Sursa: DailyMail



Exclusiv Online - 02.08.2012 Sursă foto: Shutterstock
Citește pe descopera.ro
Legătura dintre vaccinul BCG şi coronavirus. Cercetători: Ţările care fac acest vaccin au o rată a mortalităţii de COVID-19 şi de 6 ori mai mică Legătura dintre vaccinul BCG şi coronavirus. Cercetători: Ţările...
Ziua în care vor MURI cei mai mulţi ROMÂNI de coronavirus - proiecţie matematică Ziua în care vor MURI cei mai mulţi ROMÂNI de coronavirus - proiecţie...
Berbec Berbec 21 March - 20 April

Luna aprilie este favorabilă întâlnirilor, discuţiilor de afaceri şi chiar schimbărilor, dacă le aveţi în plan. În cazul în care aveţi temeri legate de un examen, de orice natură ar fi acesta...citește mai departe

×

Gandul.ro
HARTA INTERACTIVĂ a cazurilor de coronavirus din România, dar și situația LIVE la nivel global (VIDEO) HARTA INTERACTIVĂ a cazurilor de coronavirus...
Andreea Marin, în lacrimi la GÂNDUL LIVE:...
ULTIMA CINĂ. A murit într-un spital, conectată...
ApropoTv.ro
Celebrităţi testate pozitiv cu noul coronavirus Celebrităţi testate pozitiv cu noul coronavirus
Cum să faci faţă singurătăţii în...
Psihologia pierderii locului de muncă în...
ProMotor.ro
TIPA a alimentat cu benzină și a vrut să achite. Oamenii au rămas MASCĂ când au văzut-o. O coadă imensă s-a format  - VIDEO TIPA a alimentat cu benzină și a vrut...
Cum mută MOLDOVENII un SUV Mercedes? Martorii...
Cum arată o Dacia Duster după un impact...
Descopera.ro
Descoperirea SECOLULUI în România, după nouă ani de săpături arheologice. ''Este de trei ori mai mare decât TROIA'' Descoperirea SECOLULUI în România, după...
Descoperire ULUITOARE despre un gest sexual...
Google arată de AZI date despre mobilitatea...
ULTIMA ORĂ
"China a ascuns numărul real de morţi şi de infectaţi cu coronavirus". Raport al serviciilor de informaţii americane

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .