Migrene – cafeaua le favorizează

Multe persoane consumă cafea pentru a alunga migrenele, dar se pare că licoarea cu cofeină nu ajută. Dr Bogdan Pană explică cauzele şi tratamentele migrenelor.
  • Publicat:
Migrene - cafeaua le favorizează
foto 123RF

Migrenele dau mari bătăi de cap. Femeile adulte sunt mai predispuse decât bărbaţii, dar băieţii adolescenţi se confruntă mai des cu migrene decât fetele adolescente. Am stat de vorbă cu dr. Bogdan Pană, medic neurolog despre cauzele migrenelor şi tratament.


CSÎD: Ce sunt migrenele. Prin ce se deosebesc ele de o durere de cap?
Dr. Bogdan Pană:
Migrena reprezintă o formă de cefalee (durere de cap) primară (adică nu este cauzată de o altă patologie), de obicei moderată până la severă, frecvent unilateral şi pulsatil (zvâcneşte), agravată de activitatea fizică şi acompaniată de simptome vegetative precum greaţă, vărsături, fotofobie şi fonofobie. În aproximativ un sfert din cazuri, durerea este precedată de aură, reprezentată cel mai frecvent de vederea unor puncte luminoase sau linii în „zig-zag”.
O altă formă ce cefalee primară, mai frecventă decât migrena, este cefaleea de tensiune (a nu se confunda cu durerea de cap dată de hipertensiunea arterială). Denumirea provine de la tensionarea musculaturii din jurul capului şi al gâtului, apare în condiţii de stres sau oboseală, este de intensitate uşoară până la moderată, iar pacienţii o descriu de obicei ca pe o bandă care se strânge în jurul capului.
Durerea de cap poate să apară însă şi în contextul unei alte boli, de la afecţiuni ale vezicii biliare până la patologii foarte grave, cum ar fi accidentul vascular cererbral sau hemoragia subarahnoidiană.

Migrene – afectează femei adulte şi adolescenţi băieţi

CSÎD: Femeile se plâng mai des de migrene. Sunt ele mai predispuse?
Dr. Bogdan Pană:
În perioada prepuberală, baieţii acuză mai des migrene decât fetele. În perioada adultă însă, raportul de inversează, aproximativ o femeie din 5 şi doar un barbat din 15 suferă de aceste dureri de cap. Motivul constă în schimbarea nivelului de estrogen, existând migrene catameniale, pe care femeile le acuză predominant în perioada menstrei.  De asemenea, tratamentul anticoncepţional pe care îl urmează unele femei poate predispune la apariţia migrenei.
Şi în cazul cefaleei de tensiune femeile sunt de două ori mai predispuse decât bărbaţii.

Migrene – cafeaua vinovată de apariţia lor?

CSÎD: Este adevărat că durerea poate fi ameliorată dacă se consumă o cafea tare? Care este explicaţia?
Dr. Bogdan Pană:
Sunt mai multe teorii cu privire la cauzele migrenelor. Teoria acceptată în momentul de faţă este cea a unei stari de hiperexcitabilitate neuronală la nivelul cortexului cerebral, în special la nivelul cortexului occipital (în timpul aurei), care induce modificări inflamatorii ce activează sistemul trigemino-vascular (ce conduce senzaţia de durere). O altă teorie afirmă că dilatarea vaselor cerebrale stimulează ramuri ale nervului trigemen provocând durerea. Cafeina, producând vasoconstrictie, poate ameliora această durere. Pe acest principiu se bazează şi combinaţiile medicamentoase care conţin cafeină (cam cât 20 ml de espresso) şi care sunt mai eficiente decât medicamentele administrate separat. Consumul zilnic de cafea s-a dovedit însă a fi un factor predispozant pentru migrenele cronice.

Migrene – problemele de vedere nu le cauzează

CSÎD: Există o legătură între problemele de vedere şi migrene?
Dr. Bogdan Pană:
Problemele de vedere pot da dureri de cap, dar nu migrene. Pot apărea tulburări de vedere în timpul aurei migrenoase. Există însă şi forme de migrenă ocular, în care pacientul acuză pentru mai puţin de o oră căderea pleoapei, vedere înceţoşată sau pierderea vederii la un ochi.

Migrene – tratament medicamentos

CSÎD: Ce tratamente medicamentoase se prescriu în general pentru migrene?
Dr. Bogdan Pană:
Conform unui studiu publicat în 2018, sub 20% dintre persoanele care suferă de dureri de cap se prezintă la medic şi sub 10% urmează un tratament corect.
Este importantă diferenţierea dintre tratamentul de prevenţie, administrat pentru ca atacurile migrenoase să fie cât mai rare şi de intensitate mai redusă, (beta-blocante, antiepileptice sau antidepresive) şi tratamentul în acut (în timpul durerii de cap), în care sunt eficiente o serie de antialgice uzuale: aspirină, AINS (antiinflamatoare nesteroidiene), paracetamol.
Combinaţiile medicamentoase sunt mai eficiente, însă pot da la rândul lor cefalee de abuz medicamentos.
O clasă specială de medicamente, prescrise în cazul în care antialgicele uzuale nu sunt eficiente, este cea a triptanilor. Folosirea acestora este restricţionată la maxim 9 zile/lună şi fiind vasoconstrictoare, sunt contraindicate la persoane cu hipertensiune arterială necontrolată, boală coronariană sau cerebrovasculară.
Este de menţionat apariţia în ultimul an a unor anticorpi monoclonali (anti-CGRP) eficienţi în prevenţia migrenei, costul acestora fiind însă de aproximativ 7.000 de dolari anual.

Dr. Bogdan Pană, medic neurolog


Dr Bogdan Pană, medic neurolog

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”