Infertilitatea masculină, o afecţiune greu de acceptat

Infertilitatea masculină afectează aproximativ 50% din cuplurile care întâmpină dificultăţi în conceperea unui copil. Care sunt cauzele și cum se tratează.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Infertilitatea masculină, o afecţiune greu de acceptat

În aproximativ 50% din cuplurile ce întâmpină dificultăţi în conceperea unui copil, bărbatul este cel afectat de infertilitate. Ca şi în cazul femeilor, cauzele ce determină infertilitatea masculină ţin de un spectru larg de factori predominant patologici, dar şi psihologici.

Văzută prin prisma masculină, infertilitatea devine o problemă mai delicată şi mai greu de acceptat, în cea mai mare parte din cauza prejudecăţilor şi asocierii imediate, dar greşite, cu impotenţa. Cu toate acestea, este important de ştiut că numeroşi bărbaţi infertili pot avea relaţii sexuale perfect normale, satisfăcătoare.

Investigaţia standard pentru evaluarea partenerului masculin este spermogramă, ce asigura o analiză a lichidului seminal, concentraţia şi motilitatea spermatozoizilor, cât şi aspectele de morfologie ale acestora. În funcţie de rezultate, se pot recomandă teste suplimentare, precum spermocultură, biochimia spermei, cultură secretiei uretrală, analiză urinei pentru a investiga ejacularea retrogradă ori teste genetice.

Care sunt cauzele principale ale infertilităţii masculine?

Din punctul de vedere al cauzelor, problema infertilităţii masculine rămâne la fel de complexă precum cea feminină: factorii determinanţi sunt variaţi şi multipli, pornind de la dezechilibre hormonale la probleme fizice sau psihologice.

De asemenea, şi stilul de viaţă poate juca un rol important în cauzarea infertilităţii, de aceea bărbaţii ce adoptă un mod de viaţă echilibrat şi sănătos au şanse să producă mai mulţi spermatozoizi viabili.

O cauză importantă a infertilităţii masculine, dar nu singura, este varicocelul, reprezentat de vasele dilatate de pe scrot, care pot duce la reducerea numărului şi calităţii spermatozoizilor. Alte cauze pot fi:

  • Infecţii cu transmitere sexuală, cum ar fi cele produse de Chlamydia, Mycoplasma, gonoreea, inflamatia prostatei sau a testiculelor.
  • Antecedente de oreion cu afectare testiculară (orhită urliana)
  • Blocaje în conductele ce transportă sperma – unii bărbaţi prezintă blocaje în partea epididimului sau canalelor deferente. Persoanele cu fibroză chistică sau alte probleme ereditare se pot naşte chiar şi fără canalele deferente (CAVD).
  • Dezechilibre hormonale – tulburările testiculare se pot asocia afectării altor sisteme hormonale cum ar fi hipotalamusul, glanda pituitară, tiroidă şi glandele suprarenale. Testosteronul scăzut împreună cu alte probleme hormonale stau la baza cazurilor de infertilitate masculină.
  • Anumite medicamente – terapia cu testosteron, utilizarea steroizilor pe termen lung, anumite medicamente antifungice.
  • Defecte cromozomiale – acestea pot fi moştenite, cum ar fi sindromul Klinefelter, în care un bărbat se naşte cu un cromozom Y şi doi cromozomi X (în loc de un cromozom X şi un cromozom Y).
  • Tumori testiculare – care pot fi depistate cu ocazia investigării infertilităţii

De asemenea, factorii de mediu, cum ar fi chimicalele industriale, expunerea la metalele grele, radiaţiile, precum şi consumul de droguri, fumatul, alcoolul, stresul, masă corporală pot determina infertilitatea masculină.

De cele mai multe ori, infertilitatea masculină nu prezintă semne sau simptome evidente, cu excepţia inabilităţii de a concepe un copil. Există totuşi unele situaţii în care existenţa acestei afecţiuni se face simţită, prezentând simptome precum disfuncţii sexuale, durere sau umflare în zona testiculară, pilozitate facială şi corporală redusă şi o producţie de spermă sub nivelul normal, spune dr. Daniel Damian, medic primar urologie cu specializare în andrologie, infertilitate, chirurgie reproductivă şi endourologie în cadrul Gynera Fertility Center.

În cazul în care bărbatul acuză una sau mai multe din aceste simptome, este recomandat un consult medical, efectuat de regulă de un medic urolog.

Anomaliile spermei

După o examinare fizică, acesta recomandă realizarea unei spermograme pentru a verifică cantitatea şi calitatea spermatozoizilor. Anomaliile spermei se clasifică în funcţie de parametrii afectaţi. Acestea sunt: oligozoospermia, astenozoospermia, teratozoospermia şi azoospermia.

Oligozoospermia constă în reducerea numărului de spermatozoizi din spermogramă, clasificată, la rândul sau, în oligozoospermie moderată sau severă.

Această afecţiune se manifestă prin inabilitatea de a concepe un copil, iar în situaţia în care cauzele sunt de natură hormonala, principalele simptome sunt tulburările la nivelul actului sexual, modificări în zona testiculară sau modificări ale caracterelor secundare masculine.

Astenozoospermia constă în dificultatea spermatozoizilor de a se deplasa. Dacă aceştia sunt prea înceţi, şansele că aceştia să fecundeze un ovul sunt foarte mici.

Teratozoospermia constă în prezenţa unor spermatozoizi cu morfologie sau structura alterată. Formă deficitară a spermatozoizilor împiedică fertilizarea ovulelor. Aceste anomalii ale spermatozoizilor sunt cauzate de dezechilibrele hormonale şi metabolice ce influenţează procesul de formare a spermei . Acestea nu prezintă nici un simptom şi nu pot fi depistate decât de medic.

Azoospermia constă în absenţa spermatozoizilor din lichidul seminal la ejaculare. Această afecţiune poate fi de două feluri: obstructivă şi non-obstructivă. Cea obstructivă apare în 40% din cazuri şi este cauzată de o obstrucţie a canalului de eliminare, iar cea non-obstructivă apare la 60% din cazuri şi este rezultatul unor deficienţe de producere a spermatozoizilor.

Peste jumătate din cazurile de infertilitate masculină se datorează numărului redus de spermatozoizi eliminaţi şi a calităţii precare a acestora. Sperma bărbatului trebuie să fie sănătoasă şi să conţină suficienţi spermatozoizi mobili cu structura normală, pentru fecundarea unui ovul. Orice alterare a acestor atribute poate cauza infertilitate.

Cum poate fi tratată infertilitatea masculină?

Mai mult de 50% dintre cazurile diagnosticate cu infertilitate masculină pot fi corectate prin:

  • Chirurgie – pentru repararea vaselor dilatate de la nivelul scrotului (varicocel)
  • Medicamente – acestea pot ameliora ejacularea retrogradă- clomifenul sau gonadotropina sunt recomandate pentru deficitul de hormon hipofizar
  • Reproducerea asistată – în funcţie de afecţiunea ce determină infertilitatea, realizarea fecundării se face prin metode complexe de laborator. Acestea în principal sunt: inseminarea artificială, fertilizarea în vitro, ICSI (injectare intracitoplasmică a spermatozoizilor)

Alegerea procedurii este determinată de cauza stabilită a infertilităţii şi poate presupune, în cazurile extreme, inclusiv recoltarea de spermatozoizi printr-o procedura chirurgicală de la nivelul canalelor ce transporta spermatozoizii sau chiar direct din testicule).

Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Daniel Damian - Medic primar urolog
Dr. Daniel Damian este Medic primar urolog, specialist infertilitate masculină în cadrul Centrului de Fertilitate Gynera. Specializări: Andrologie, Chirurgie reproductivă, Infertilitate, Endourologie Doctor în Științe Medicale Dr. Damian a absolvit Universitatea de Medicină în 1986. ...
citește mai mult
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”