Despre controversatele lentile de contact

Medicii din lumea larga avertizeaza ca infectiile provocate de Pseudomonas aeruginosa pot cauza complicatii care merg pana la pierderea vederii daca ajung sa se raspandeasca pe cornee.
  • Publicat:
Despre controversatele lentile de contact

Între noi n-a fost dragoste la prima vedere. Prima vedere a fost înceţoşată după ce mi-am chinuit ochii o oră până să pun o singură lentilă, la dreptul. De Crăciun însă, mi-am făcut cadou o cutie şi nici Moşul nu m-a smuls din faţa oglinzii până n-am strigat “victorie!”. 


De atunci mă înţeleg atât de bine cu ele încât nu concep zi fără să le port. Fiţa inutilă, cum le numeam până de curând, s-a dovedit o invenţie foarte inspirată, care mi-a reamintit cum arăt fără ochelari după 4 ani de rame. Dar, pentru că în aproape fiecare subiect medical există un “dar”, un incident pe o vreme cu un vânt incredibil care a ridicat toate gunoaiele Capitalei şi mi le-a lipit mie de lentile, m-a adus în faţa unor specialişti care dezaprobă cu D utilizarea lentilelor de contact. Să nu le vadă, vorba aceea.

Infecţiile bacteriene, marea temere

Am fost prevenită inclusiv că o tânără tocmai îşi pierduse vederea din cauza lentilelor. Era gata să bage mâna în foc doctorul care se îngrijea de corneea mea afectată de episodul cu vânt puternic. Nu ştiu cum se face, dar nu m-a speriat într-atât încât acum să scriu articolul cu ochelarii pe nas în loc de aceste lentile. Oricum, de joacă nu e. Medicii din lumea largă avertizează că infecţiile provocate de Pseudomonas aeruginosa pot cauza complicaţii care merg până la pierderea vederii dacă ajung să se răspândească pe cornee.

Salvarea, încă în teste

În mod normal, ochiul nostru luptă cu infecţiile prin multe mecanisme de apărare printre care şi clipitul care alungă bacteriile de pe suprafaţa corneei. Lentilele reduc însă eficacitatea clipitului. Iar bacteriile se pot prinde de ele şi pot distruge celulele corneei. Aşa am ajunge la keratită microbiană, care potrivit statisticilor internaţionale afectează între 2 şi 4 purtători de lentile dintr-un eşantion de 10.000, în fiecare an.

Cifrele apar într-o cercetare a celor de la National Jewish Health şi University Texas Southwestern Medical Center care au şi o noutate bună – au descoperit o metodă de a lupta cu infecţiile bacteriene asociate cu lentilele de contact. Cu rezultate promiţătoare, dar încă în teste de laborator (precizare făcută în ianuarie).

Până la noi veşti, depinde numai de noi: respectăm întocmai indicaţiile de curăţare şi purtare (nicidecum pe un vânt care te ia pe sus) sau rămânem la rame pentru că nu vrem să riscăm.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Cum putem scăpa de crampele musculare?
Cum putem scăpa de crampele musculare?
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”