Cum alegi ochelarii de soare astfel încât să fii sigur că purtarea lor nu îţi afectează vederea

Dr. Alina Gheorghe ne-a explicat cum este corect să ne alegem ochelarii de soare pentru a ne proteja vederea.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cum alegi ochelarii de soare astfel încât să fii sigur că purtarea lor nu îţi afectează vederea

Radiaţiile ultraviolete afectează vederea , aşa că, deşi pare mai degrabă necesar să ne protejăm ochii pe perioada de primăvară – vară, adevărul este că ar trebui să fie un obicei pe care ar trebui să ni-l însuşim pe tot parcursul anului, mai ales dacă nu dorim să suferim prematur de cataracta sau degenerescenţă maculară. Dr. Alina Gheorghe, chirurg oftalmolog la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, doctor în ştiinţe medicale şi parte din board-ul Consiliului European de Oftalmologie ne-a explicat cum ne alegem ochelarii de soare pentru a ne proteja vederea.

Cea mai rezonabilă şi eficientă măsură este utilizarea lentilelor cu filtre UV sau heliomate care împiedică pătrunderea radiaţiilor solare. Cu toate acestea, există încă multe persoane care cred că purtarea lor nu este atât de importantă. În plus, invocă faptul că nu ştiu care este diferenţa dintre ochelarii pe care îi găsim în mod atât de răspândit la comercianţi şi cei care au lentile menite să protejeze ochii.

„Oamenii sunt din ce în ce mai conştienţi de cât de important este protejarea pielii de soare, dar nu atât de mult tind să facă acelaşi lucru cu ochii, când de fapt daunele care apar în ambele zone, piele şi ochi, sunt foarte similare, odată cu expunerea prelungită la soare”, a explicat dr. Alina Gheorghe.

Putem clasifica riscurile şi leziunile oculare cauzate de soare în două grupuri mari:

Expunere excesivă la soare pe termen scurt

Afectările derivate din expunerea la radiaţii solare fără o protecţie corespunzătoare a ochilor într-o zi de de plajă, de exemplu, pot însemna conjunctivită şi arsuri corneene.

Arsurile corneene sunt foarte dureroase şi provoacă o vedere înceţoşată sau afectarea temporară a vederii, precum şi o sensibilitate ridicată la lumină.

Pe termen mediu şi lung

Neglijarea protejării ochilor împotriva radiaţiilor solare în mod regulat favorizează apariţia prematură a cataractei, o boală vizuală caracterizată prin opacifierea cristalinului.

În plus, accelerează uzura structurilor esenţiale pentru vedere, cum ar fi macula, provocând degenerescenţa maculară, o altă boală degenerativă asociată vârstei. Macula este o regiune absolut vitală a retinei pentru vedere, iar deteriorarea ei este ireversibilă.

Ce ar trebui să iei în considerare atunci când alegi ochelari de soare?

Ia legătura cu un specialist

Achiziţionarea de ochelari de soare de la un specialist garantează că lentilele au filtrele adecvate şi că rama este sigură pentru ochii noştri. De asemenea, optometriştii sunt profesionişti instruiţi să ne sfătuiască asupra celor mai potrivite perechi de ochelari de soare în funcţie de activitatea pe care o vom face sau de mediul în care vom fi.

Importanţa lentilelor

Lentilele ochelarilor de soare trebuie să filtreze radiaţiile ultraviolete A, ultraviolete B şi infraroşu. În plus, este important să nu modifice capacitatea vizuală şi să nu modifice culorile.

Rama ochelarilor

Este important ca rama să acopere cea mai mare suprafaţă a feţei şi să protejeze ochiul în întregime, inclusiv zona laterală.

Culoarea lentilei. Este importantă?

În acest sens, trebuie luat în considerare faptul că cele mai întunecate lentile nu sunt întotdeauna cele care oferă cea mai mare protecţie. În acest fel, optarea pentru o anumite culoare va depinde mai mult de preferinţa noastră şi de activitatea pe care o vom desfăşura decât de intensitatea coloraţiei.

De exemplu, ochelarii cu lentile maro cresc contrastul obiectelor. Lentilele verzi sunt cele mai potrivite pentru utilizatorii care fac sporturi nautice, deoarece nu modifică prea mult culorile naturale. Pe de altă parte, lentilele gri sunt ideale pentru a conduce datorită fidelităţii lor faţă de culorile originale.

Lentilele polarizate?

Aceste lentile au crescut în câţiva ani în această parte. Motivul ete că, de regulă, utilizatorii se simt mai confortabil cu ele şi văd mult mai bine decât cu ochelarii de soare convenţionali, deoarece îmbunătăţesc semnificativ parametri precum claritatea sau contrastul semnificativ.

Lentilele polarizate au capacitatea de a reduce reflexiile şi strălucirea, ceea ce le face potrivite atunci când navighezi, conduci sau schiezi, întrucât odată cu ele posibilitatea sclipirii este mult redusă.

Lentilele – oglindă

De fapt, aceste lentile sunt diferite doar prin estetică. Dacă au filtrele potrivite, aceşti ochelari de soare oferă protecţie similară cu ochelarii de soare convenţionali şi polarizaţi. Desigur, trebuie avut în vedere faptul că lentilele cu oglindă sunt mai delicate decât în ​​mod normal şi că se zgârie foarte uşor, ceea ce creşte riscul ca protecţia lor să fie deteriorată.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”