Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Caută în:

Cele mai

Bolile colului uterin şi cum vă feriţi de cancer

Una dintre cele mai importante şi totodată sensibile zone a corpului unei femei este colul uterin. Acoperit cu o mucoasă fină, alcătuită din celule epiteliale, colul se află între uter şi vagin. Din pricina caracterului delicat, colul este adesea ţinta infecţiilor, ceea ce poate conduce mai departe la apariţia unor boli serioase.

O parte dintre afecţiunile caracteristice colului uterin, precum cervicita, displazia, ectopia cervicală, infecţiile cu HPV pot favoriza cancerul cervical.

Cervicita (popular, este denumită  „rană pe col”, termen, de altfel, impropriu) este cauzată de inflamarea colului. În funcţie de caracteristicle anatomice ale fiecări femei şi de sensibilitatea acesteia, inflamaţia poate să apară în urma contactului sexual, a administrării pilulelor contraceptive sau a contractării unei boli cu transmitere sexuală, a acidentării etc.

Atunci când este ignorată, cervicita poate genera sarcină ectopică, durere pelvină cronică, avort spontan, infertilitate, complicaţii la naştere şi chiar cancer. Simptomele pot fi o scurgere vaginală care uneori prezintă striuri sanguine, dureri lombare, dismenoree, durere la contactul sexual. Tratamentul constă în administrarea de antiinflamatoare şi medicamente care ţintesc infecţia, iar în cazurile cronicizate se poate apela chiar la conizaţie sau ERAD (excizie cu ansa diametrică) pentru înlăturarea ţesutului afectat.

Ectopia cervicală este o condiţie în care nivelul celulelor endometriale (peretele interior al uterului) s-a extins dincolo de graniţa uterului, ieşind practic în colul uterin. Astfel, la colposcopie, colul va apărea roşu şi imflamat în zona superioară. În acest caz, femeia are o secreţie vaginală mai abundentă cu care se obişnuieşte, nefiind vorba despre o boală.

Ectopia apare la multe femei, într-o anumită perioadă a vieţii, sub influenţa hormonilor (exces de estrogen), la pubertate, adolescenţă, în timpul sarcinii etc. Din pricina secreţiei abundente, femeile având ectopie cervicală sunt mai predispuse infecţiilor, de aceea unii medici recomandă tratarea zonei prin metoda ERAD.

Displazia cervicală (CIN) este o înmulţire anormală a unor celule la nivelul colului uterin, stare ce anunţă un stadiu precanceros. Displazia poate fi uşoară, moderată sau severă şi în funcţie de acest aspect tratamentul poate varia. Astfel, dispaliza uşoară este urmărită îndeaproape şi uneori se vindecă fără tratament, displazia moderată şi cea severă prezintă însă un risc crescut de a degenera în cancer. Pentru că nu prezintă simptome, displazia nu poate fi diagnosticată decât in urma unui test Babeş-Papanicolau. Tratamentul formelor severe poate consta în crioterapie, vaporizare laser, chirurgie (conizaţie).

Infecţia cu HPV sau Human Papillomavirus este cea mai comună boală transmisibilă pe cale sexuală. Există mai bine de 40 de tipuri diferite de tulpini ale acestui virus care, de cele mai multe ori, rămân în stare latentă odată pătrunse în organism, fără ca noi să ştim că suntem infectaţi. Cancerul apare după câţiva ani de la infectare, atunci când organismul nu mai poate controla diviziunea celulară. Nu există un tratament specific pentru infecţia HPV, ci doar tratamente care întăresc sistemul imunitar.

Prevenind sau tratând toate aceste probleme, ne putem feri de cancerul de col uterin, una dintre principalele cauze de deces în rândul femeilor la nivel mondial.  Nu ignoraţi simptome precum sângerarea vaginală în afara menstruaţiei, secreţiile vaginale anormale, durerea pelvină în timpul actului sexual!

Citeşte şi: Cervicita, inflamatia colului uterin

HPV, un microb cunoscut si nu prea

Chirurgia minim invazivă în ginecologie face minuni


22.000 de investigatii pentru depistarea precoce a cancerelor de col si de san, gratuite pentru romance

 



Exclusiv Online - 31.08.2012 Sursă foto: Shutterstock
Citește pe descopera.ro
O nouă formă de RĂZBOI ameninţă omenirea. „Ne pot DISTRUGE într-o clipită!” O nouă formă de RĂZBOI ameninţă omenirea. „Ne pot DISTRUGE într-o...
De ce este BINE ca bărbaţii să ATINGĂ sânii femeilor. Beneficiul uriaş a fost confirmat acum de ştiinţă De ce este BINE ca bărbaţii să ATINGĂ sânii femeilor. Beneficiul...
Rac Rac 22 iunie - 22 iulie

În jurul dumneavoastră au loc schimbări al căror motiv vă scapă şi s-ar putea ca apropiaţii să se poarte într-un mod bizar, ceea ce vă va surprinde. În dragoste s-ar putea să nu fiţi prea...citește mai departe

×

Zf.ro
ATENŢIE dacă faceţi asta. Amenzile sunt extrem de usturătoare ATENŢIE dacă faceţi asta. Amenzile sunt...
Cum poţi câştiga un bonus de câteva...
Deficit MAJOR de personal. Joburi pentru...
BusinessMagazin.ro
Cum a ajuns O PIATRĂ găsită de un puşti de 12 ani pe care a folosit-o 9 ani ca OPRITOR DE UŞĂ valoreze azi 80 MILIOANE DE DOLARI Cum a ajuns O PIATRĂ găsită de un puşti...
Cel mai MARE oraş din România are mai...
Mediafax.ro
Marius Tucă Show. Gabriela Firea anunţă că va candida la Preşedinţie dacă va fi susţinută de PSD-ALDE-Pro România, dar analizează şi o candidatură independentă la Cotroceni Marius Tucă Show. Gabriela Firea anunţă...
După 30 de ani, în căutarea Revoluţiei...
Litigiul fraţilor Micula: Guvernul ia în...
Gandul.info
Fenomenul care poate aduce DEZASTRUL în România scapă de sub control. Legea care l-ar putea combate aşteaptă de o jumătate de an pe biroul preşedintelui Klaus Iohannis / Suntem deja pe locul 3 la nivel european în clasamentul ruşinos Fenomenul care poate aduce DEZASTRUL în...
Suntem condamnaţi la dispariţie? Este...
Doi tineri au plecat în vacanţă şi şi-au...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
Un nou război cutremură din temelii formaţia de fotbal Steaua! Acuzaţii incredibile pentru şeful clubului Un nou război cutremură din temelii formaţia...
IMAGINI BOMBĂ cu Simona Halep şi noul...
FOTO | La începutul anilor 2000 era unul...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
Detaliul BIZAR care apare într-un clip video cu Mike Tyson din 1995. Este aceasta dovada clară că este posibilă călătoria în timp? [VIDEO] Detaliul BIZAR care apare într-un clip...
Hackerii pot modifică notele de la BAC...
Liang Hua, chariman Huawei: „Nu am decis...
ProMotor.ro
CUM DAU SAMSARII KILOMETRAJUL ÎNAPOI la maşini cu TELEFONUL. Doar un minut durează - VIDEO CUM DAU SAMSARII KILOMETRAJUL ÎNAPOI la...
Declaraţia CONTROVERSATĂ a lui Clarkson...
Maşini de lux în Coreea de Nord. Este...
Descopera.ro
De ce este BINE ca bărbaţii să ATINGĂ sânii femeilor. Beneficiul uriaş a fost confirmat acum de ştiinţă De ce este BINE ca bărbaţii să ATINGĂ...
Un lucru extrem de SIMPLU te poate ajuta...
La 16 ani a devenit SCLAVĂ sexuală. În...
ULTIMA ORĂ
Meteoritul căzut la Iaşi în 9 iulie | Cercetător: A avut minimum 8 kg şi 16 cm în diametru/ Care a fost puterea exploziei

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.