4 metode eficiente pentru a-ţi menţine creierul în formă maximă

Pe măsură ce îmbătrânim, grijile ne copleşesc iar astfel mintea noastră este din ce în ce mai leneşă, punându-ne în situaţia de a uita anumite lucruri importante sau chiar ne poate deteriora în asemenea grad activitatea cerebral încât Odată cu înaintarea în vârstă, grijile pentru familie şi stresul cauzat de apariţia anumitor afecţiuni specific vârstei ar putea să ne pună la încercare mintea, lenevind-o în asemenea măsură încât ne poate predispune la un risc crescut de Alzheimer, boala nemiloasă a bătrâneţii, sau a uitării pe înţelesul tuturor.
4 metode eficiente pentru a-ţi menţine creierul în formă maximă

Odată cu înaintarea în vârstă, grijile pentru familie şi stresul cauzat de apariţia anumitor afecţiuni specifice vârstei ar putea să ne pună la încercare mintea, „lenevind-o” în asemenea măsură încât ne poate predispune la un risc crescut de Alzheimer, boala nemiloasă a bătrâneţii, sau a uitării pe înţelesul tuturor.

Unele persoane încearcă să prevină astfel de situaţii prin practicarea gimnasticii mentale, cum ar fi completarea de puzzle-uri, rebus sau cuvinte încrucişate, astfel încât conexiunile nervoase din creier să lucreze tot timpul şi să nu aibă „timp de vegetat”.

Însă, există şi alte căi prin care ne putem feri de efectele neplăcute ale bătrâneţii. Iată 4 dintre acestea:

Urmăriţi documentare despre natură

Un studiu recent publicat în jurnalul PLoS ONE arată că persoanele care urmăresc documentare despre natură deţin abilităţi de comunicare mai bune faţă de cele care completează teste online de verificare a inteligenţei. De asemenea, prima categorie de subiecţi a raportat un grad mai scăzut de stres şi, în general, o mai bună stare de sănătate.

Menţineţi colesterolul în limitele normale

Nivelurile crescute de colesterol rău în organism pot creşte cu aproape 40% riscul de demenţă şi Alzheimer spre vârsta a treia, sugerează o cercetare realizată în anul 2009. Potrivit specialiştilor, se pare că ceea ce îi prieşte inimii îi prieşte şi creierului, adică dacă inima este sufocată de grăsime nesănătoasă, la fel şi creierul va fi afectat, ca urmare a unei circulaţii sangvine defectuoase. În plus, e demonstrat ştiinţific faptul că persoanele obeze suferă un declin mental mai rapid faţă de cele cu greutate normală.

Aveţi grijă de dinţii dumneavoastră!

Vă vine să credeţi sau nu, vizita la medicul stomatolog de cel puţin 2 ori pe an şi periajul zilnic realizat în mod corect vă pot feri creierul de efectele îmbătrânirii. Cercetările în domeniu au descoperit o legătură importantă între sănătatea dinţilor şi a gingiilor şi demenţă. Mai exact, cercetătorii au monitorizat aproape 5.500 de persoane vârstnice pe o perioadă de 18 ani şi au descoperit că subiecţii care nu se spală zilnic pe dinţi sunt mai predispuşi la apariţia inflamaţiilor la nivelul cavităţii orale şi astfel riscul de răspândire a acesteia către creier creşte cu aproape 65%, în comparaţie cu cei care se spală zilnic pe dinţi.

Beţi ceai verde!

Bărbaţii, în special, îşi pot reduce şansele de a face Alzheimer bând ceai verde. Efectele benefice ale ceaiului verde asupra creierului se datorează cantităţii mari de flavonoide din frunza de ceai verde, care au acţiune protectoare împotriva radicalilor liberi – recunoscuţi ca factori de risc în apariţia inflamaţiilor şi principalele cauze ale apariţiei tumorilor şi declinului cognitiv.

 

Noutăţi de vară pentru sănătatea ta
Noutăţi de vară pentru sănătatea ta