Te doare mâna stângă? Ai grijă, e un semnal de alarmă. Ce probleme de sănătate poate ascunde

14.10.2020 | Autor: Paula Rotaru
Te doare mâna stângă? Ai grijă, e un semnal de alarmă. Ce probleme de sănătate poate ascunde

Dacă te doare mâna stângă de ceva timp și fără un motiv evident, ar fi bine să mergi la medic pentru investigații suplimentare. O accidentare, o căzătură sau ridicarea unor obiecte grele sunt posibile cauze ale durerii în mâna stângă. Uneori însă, durerea în mâna stângă poate semnala probleme cu inima sau inflamații care pot fi ușor rezolvate cu tratament.

Vezi mai jos care sunt posibilele cauze pentru care te doare mâna stângă.

Motive pentru care te doare mâna stângă

Durerea bruscă și intensă în mâna stângă poate semnala ruperea sau blocarea unui unui cheag de sânge, fenomene care pot duce la un infarct sau la embolism pulmonar.

Alte simptome ale infarctului, pe lângă durerea mâinii stângi, sunt durerea sau presiunea în piept, greața și vărsăturile, senzația de lipsă de aer, amețeala, transpirațiile reci și durerea de gât, umăr sau maxilar.

O altă posibilă cauză pentru care te doare mâna stângă este angina pectorală, un simptom al unei boli cardiace, de regulă boala cardiacă coronariană (mușchiul inimii nu primește destul oxigen și substanțe nutritive). Simptomele se agravează de obicei în timpul efortului fizic intens și se ameliorează în repaus.

Bursita este o altă posibilă cauză pentru care te doare mâna stângă. Această afecțiune specifică vârstei a treia constă în inflamația acută sau cronică a bursei seroase. Durerea se înrăutățește în poziția culcat și poate fi însoțită de senzația de arsură sau furnicături, precum și de dificultate la rotirea completă a umărului.

O altă afecțiune inflamatorie care poate duce la durere în mâna stângă este tendinita umărului, care se manifestă similar bursitei.

Și hernia de disc sau radiculopatia cervicală se poate manifesta prin durere la nivelul mâinii stângi.

De exemplu, hernia cervicală creează presiune asupra nervilor din apropiere și astfel durerea se poate extinde de la gât până la braț. Alte simptome pot fi amorțeala mâinii, furnicăturile și senzația de arsură.

Nu în ultimul rând, sindromul de apertură toracică vascular este un alt motiv pentru care te doare mâna stângă. Această afecțiune este caracterizată de compresia uneia sau mai multor vene situate între prima coastă și claviculă.

Printre simptomele specifice acestui sindrom se numără: durerea la nivelul umerilor și gâtului, senzația de amorțeală la nivelul degetelor, inflamația și durerea brațului stâng, slăbiciunea musculară, paloarea degetelor sau a întregii mâini.

Cum să te speli corect pe mâini
Cum să te speli corect pe mâini