Beneficiile vitaminei D3 pentru sistemul imunitar. De ce e important să ne asigurăm aportul corect în sezonul rece

  • Publicat:
Beneficiile vitaminei D3 pentru sistemul imunitar. De ce e important să ne asigurăm aportul corect în sezonul rece

Vitamina soarelui – așa este supranumită vitamina D, fără de care sistemul nostru imunitar începe să dea rateuri și ne lasă „descoperit” organismul în fața infecțiilor respiratorii, dar nu numai. Este la fel de importantă și pentru menținerea sănătății oaselor și a dinților, precum și a funcției normale a mușchilor.

Vitamina D3 (colocalciferol) este o formă a vitaminei D pe care corpul nostru o produce doar atunci când ne expunem minimum 15 minute zilnic la razele soarelui. Cum vara a trecut și soarele începe să se ascundă printre nori, aportul de vitamina D începe să fie din ce în ce mai redus.

Cum compensezi lipsa soarelui și, implicit, a vitaminei D în sezonul rece? Simplu: adopți o alimentație bogată în vitamina D și apelezi la suplimente de încredere!

Cum îți dai seama că duci lipsă de vitamina D

Cel mai bine ar fi să nu ajungi să observi aceste semne, ci să iei măsuri preventive și să eviți apariția problemelor. Totuși, ca să fii informat, află că printre simptomele ce pot sugera un deficit de vitamina D în organism se numără:

  • Oboseala constantă
  • Senzația de epuizare
  • Crampele și durerile musculare
  • Rigiditatea articulațiilor
  • Durerile de oase
  • Durerile de spate
  • Răcelile sau alte tipuri de infecții recidivante
  • Căderea excesivă a părului
  • Stările de nervozitate, agitație
  • Dificultățile de concentrare și de memorare
  • Tristețea sau chiar stările depresive
  • Vindecarea lentă a rănilor
  • Fragilitatea oaselor și apariția frecventă de fracturi
  • Gingiile inflamate și sângerarea pe durata periajului dentar
  • Întârzierea erupției dentare

Nu doar lipsa soarelui din sezonul rece poate fi de vină pentru aportul scăzut de vitamina D, ci și anumite condiții medicale, obiceiuri nocive sau medicamente. Astfel de exemple sunt: fumatul, sarcina, alăptarea, dietele drastice, obezitatea, boala Crohn, boala celiacă, fibroza chistică, operația de micșorare a stomacului, bolile de rinichi sau de ficat, laxativele, steroizii, antiepilepticele, statinele etc.

Vârsta înaintată și culoarea închisă a pielii sunt, de asemenea, factori care contribuie la aportul redus de vitamina D.

Așadar, după cum bine vezi, există o sumedenie de posibile cauze care îți pot afecta absorbția de vitamina D. Cel mai bun lucru pe care îl poți face, dacă prezinți simptomele descrise mai sus, este să iei legătura cu medicul de familie și să faci analize uzuale de sânge, pentru a-ți face o idee despre starea generală de sănătate.

Cum te ajută vitamina D să îți întărești imunitatea în sezonul rece

Vitamina D este deosebit de importantă pentru sistemul imunitar, mai ales odată cu instalarea sezonului rece, când virozele respiratorii îți dau târcoale.

Dar cum acționează precis această vitamină asupra imunității? Potrivit specialiștilor, vitamina D este „prinsă” de celulele-cheie ale sistemului imunitar, respectiv limfocitele (celulele T), prin intermediul unor receptori și enzime și astfel este mai bine sintetizată în corp, asigurând totodată un scut eficient împotriva infecțiilor, precum răceala sau gripa.

Se pare că prezența vitaminei D activează aceste celule imunitare să se deplaseze rapid spre locul infecției, anihilând eficient bacteriile sau virusurile care au pătruns în organism. În schimb, aportul insuficient de vitamina D determină „hibernarea” acestor celule protectoare – cu alte cuvinte, limfocitele rămân în repaus și astfel agenții patogeni își fac de cap nestingheriți în organism.

Un studiu de amploare publicat în 2017 în celebra revistă științifică British Medical Journal a arătat că aportul optim de vitamina D reduce cu peste 40% riscul de infecții respiratorii. Totodată, s-a descoperit că administrarea zilnică de vitamina D este mai eficientă decât dozele crescute luate într-un interval scurt.

Vitamina D, beneficii pe toate planurile!

Nu doar imunitatea are de câștigat printr-un aport optim de vitamina D. Această vitamină are numeroase alte beneficii.

De exemplu, vitamina D ajută la absorbția normală a fosforului și calciului, prevenind astfel rahitismul sau osteoporoza. De asemenea, joacă un rol important în reglarea tensiunii arteriale, putând reduce riscul de boli de inimă.

Și pielea beneficiază de pe urma vitaminei D în cantități optime. Potrivit specialiștilor, se pare că vitamina D contribuie la calmarea simptomelor psoriazisului și ale dermatitei atopice, previne îmbătrânirea prematură a pielii și este eficientă în combaterea iritațiilor sau a acneei.

Un studiu publicat în jurnalul științific Dermatology and Therapy a relevat că vitamina D este importantă și pentru sănătatea părului. Se pare că există o strânsă legătură între deficitul de vitamina D și căderea sau subțierea părului.

Unele cercetări arată că aportul optim de vitamina D ar putea contribui la reducerea riscului de diabet, scleroză multiplă și anumite tipuri de cancer (de colon, de prostată, de sân).

Vitamina D: necesar zilnic, alimente și suplimente

Necesarul zilnic de vitamina D în sezonul rece, la persoanele care nu se încadrează în grupele de risc și sunt asimptomatice, este de 600-1.000 UI, fără a fi necesară măsurarea nivelurilor serice.

Cele mai bogate surse alimentare de vitamina D sunt: uleiul din ficat de cod, peștele spadă, somonul sălbatic, tonul, sardinele, halibutul, scoicile, ficatul de vită, mușchiulețul de porc, gălbenușul, brânza elvețiană (Gruyere, Emmental, Appenzel), tofu, laptele vegetal (de soia, migdale, ovăz, orez), ciupercile, mazărea, lintea, fasolea, năutul, spanacul, semințele, sucul de portocale, iaurtul, margarina și cerealele fortificate.

Deficitul de vitamina D poate fi compensat prin consumul acestor alimente sau/și prin administrarea de suplimente alimentare cu vitamina D3, care pot fi luate atât de adulți, cât și de copii cu vârsta peste 3 ani, femei gravide sau care alăptează.

Un comprimat pe zi sau la două zile, administrat în timpul mesei, este suficient pentru a-i asigura organismului forțe proaspete în lupta cu virozele.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân