Află dacă rişti un infarct! Dr. Cristina Stănescu explică. EXCLUSIV!

Durere în piept, respiraţie dificilă, palpitaţii, tensiune arterială constant crescută (140/90mmHg) - câteva semne ce te trimit la cardiolog de urgenţă. Nu amâna!
  • Publicat:
Află dacă rişti un infarct! Dr. Cristina Stănescu explică. EXCLUSIV!
Află dacă rişti un infarct! Dr. Cristina Stănescu explică, foto arhivă

„Infarctul miocardic apare de obicei prin obstruarea unei artere coronare, ceea ce duce la lipsa aportului de sânge la nivelul unei porţiuni a muşchiului cardiac. Această zonă suferă o perioadă de câteva ore, în care este încă viabilă şi se poate interveni pentru recuperarea ei, dar, fără intervenţie, se distruge ireversibil, fiind înlocuită de o cicatrice” explică dr. Cristina Stănescu, medic cardiolog la Spitalul Clinic Colentina. Am aflat mai multe informaţii pe care oricine trebuie să le cunoască.

Cum recunoaştem un infarct?

”Infarctul se recunoaşte relativ uşor, prin prezenţa unei dureri intense în regiunea centrală a pieptului. De multe ori durerea este însoţită de transpiraţii reci şi anxietate” a mai precizat dr. Cristina Stănescu

Ce măsuri de prim ajutor pentru pacientul cu infarct există?

”Cea mai bună măsură este facilitarea transportului cât mai rapid la spital. Acesta trebuie însă făcut cu ambulanţa, nu cu mijloace proprii, tocmai datorită existenţei riscului stopului cardiac în timpul transportului, ceea ce necesită manevre de resuscitare pe care personalul ambulanţei le poate efectua cu succes” este sfatul medicului cardiolog.

Care sunt primii paşi în salvarea unei persoane care a suferit un infarc?

”Atât în cazul infarctului miocardic cât şi în cazul accidentului vascular cerebral trebuie acţionat cât mai repede posibil, deoarece intervenţia rapidă poate fi salvatoare. Deoarece mecanismul principal este obstruarea unei artere, redeschiderea acestei artere prin mijloace mecanice (dilatarea cu implantarea unui stent în cazul infarctului) sau chimice (tromboliza în cazul accidentului vascular cerebral) are şanse doar dacă este efectuată foarte rapid, în interval de câteva ore” a mai precizat medicul cardiolog. Atenţie, deci! Primul pas este solicitarea ambulanţei pentru a ajunge la spital în cel mai scurt timp posibil.

 

Cine poate fi un bun candidat pentru infarct?

”Infarctul miocardic apare la pacienţii cu ateroscleroză, a cărei progresie este favorizată de prezenţa factorilor de risc cardio-vasculari: fumatul, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, obezitatea, colesterolul crescut, sedentarismul.” atrage atenţia dr. Stănescu.

Când ne prezentăm la medic pentru consult cardiologic dacă nu avem simptome specifice bolilor de inimă

Medicii atrag atenţia că persoanele care au în familie rude de gradul I care suferă sau au suferit de afecţiuni cardiovasculare de la vârste tinere (bărbaţi sub 55 de ani, femei sub 60 de ani) trebuie să efectueze un consult cardiologic de evaluare oricând se poate. În funcţie de rezultate, medicul le va spune când este cazul să revină pentru un alt consult de rutină.

Dacă o persoană nu simte nereguli în privinţa funcţionării aparatului cardiovascular, nu are tensiunea arterială mărită şi nici nu are în familie rude de sânge cu istoric la medicul cardiolog – atunci un prim control cardiologic de evaluare devine necesar la bărbaţii cu vârsta de peste 55 ani şi la femeile cu vârsta de peste 60 de ani.

Atenţie, pacienţii diagnosticaţi cu diabet zaharat trebuie să meargă şi la cardiolog căci diabetul poate influenţa în timp funcţionarea aparatului cardiovascular.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”