Stresul, o emoţie care se transmite!

Stresul se poate transmite prin intermediul mai multor factori, cum ar fi tonul vocii, expresiile faciale, poziţia corpului şi chiar mirosul persoanei stresate, a constat echipa de psihologi.
11.07.2014
Stresul, o emoţie care se transmite!

Stresul poate fi transmis de la o persoană la alta, la fel ca o formă de răceală, au descoperit cercetătorii americani, care au observat că acesta poate fi „luat” de la cei din jur, ca o afecţiune contagioasă, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

O echipă de psihologi de la Universitatea din Saint Louis a încercat să afle în ce măsură oamenii sunt expuşi la „stresul de gradul doi”.

În acest sens, cercetătorii au rugat un grup de voluntari să susţină un discurs în public sau să rezolve în minte o problemă de aritmetică în timp ce erau priviţi de alte persoane.

Ulterior, aceştia au măsurat nivelurile de cortizol şi au analizat o enzimă salivară, asociată cu stresul, atât în cazul voluntarilor participanţi la experiment, cât şi în cazul observatorilor.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că reacţia la stres a observatorilor era „proporţională cu aceea a voluntarilor şi nu era influenţată de sex”.

Stresul se poate transmite prin intermediul mai multor factori, cum ar fi tonul vocii, expresiile faciale, poziţia corpului şi chiar mirosul persoanei stresate, a constat echipa de psihologi.

„Am demonstrat că stresul se poate lua ca o boală contagioasă de la persoanele vizate de stres la observatori„, au explicat cercetătorii.

„Faptul de a descoperi că, în cazul anumitor persoane, apar reacţii de stres doar pentru că acestea privesc alţi oameni în situaţii de stres a fost un lucru surprinzător pentru noi”, a declarat Tony Buchanan, profesor asociat la Departamentul de psihologie al Universităţii din Saint Louis.

Cum se menţin în formă vedetele
Cum se menţin în formă vedetele
Cel mai nou articol Video:
Nora Neghină, psiholog: cel mai des întâlnite dependențe la români
Recomandări:
Ceața, frigul și umezeala – ce impact negativ au asupra sănătății
Ceața, frigul și umezeala – ce impact negativ au asupra sănătății
Depresia poate fi învinsă (Studiu)
Depresia poate fi învinsă (Studiu)