Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Caută în:

Cele mai

5 lucruri pe care le-am câştigat după campania “Campioni împreună”, alături de Herbalife

Acum două luni acceptam provocarea Herbalife de a-mi schimba stilul de viaţă, de a mă antrena alături de Anca Bucur, Miss Fitness Universe pentru a patra oară anul acesta, de a mă tonifia şi de a obţine musculatura pe care nu am avut-o niciodată.

Aşa că am adoptat un program de nutriţie echilibrată, la sfatul consultantului de nutriţie Herbalife şi al nutriţionistului Corina Zugravu, şi am început antrenamentele alături de Anca Bucur, cea care a reuşit să mă mptiveze cu zâmbetul pe buze să trec prin toate exerciţiile solicitante pentru braţe, coapse, fesieri şi abdomen.

După 2, 3 săptămâni, organismul meu s-a obişnuit cu acest program, iar toate tentaţiile şi momentele de oboseală au fost depăşite cu brio. Aşa că iată-mă la final de campanie, în plină vară, cu un bilanţ extrem de mulţumitor. Iată ce am reuşit să obţin!

1.Am acum un program regulat de 3 mese şi două gustări zilnice, datorită shake-urilor înlocuitoare de masă, batoanelor proteice, supei de roşii şi boabelor de soia, toate de la Herbalife. Pe lângă acestea, m-am bucurat de toate legumele, verdeţurile şi fructele de sezon.

2. Mă hidratez corect, cu multă apă, dar am descoperit cât de benefic este şi sucul de Aloe Vera de la Herbalife pentru un aport optim de lichide în corp.

3. Am eliminat un kilogram şi jumătate de grăsime şi l-am înlocuit cu muşchi, ceea ce înseamnă arderi mai intense şi un metabolism accelarat. Adică îmi voi permite ocazional câte o îngheţată. :)

4. Pot să termin fără probleme un program de antrenament susţinut de Anca Bucur în cadrul programelor de la World Class România, ceea ce mă face să cred că aş putea cândva concura şi la Triatlon. :)

5. Mă simt mult mai energică, mai puternică, pentru că am reuşit. Şi nu voi mai neglija niciodată suplimentele cu vitmaine, pentru că pun o parte din reuşită şi pe seama suplimentelor cu vitamine, Schizandra şi Omega 3 de la Herbalife, care mi-au susţinut efortul fizic.

Forţa vieţii sănătoase a fost cu mine şi sper să rămână aşa mereu! :)



Citește și:
Cum am început să ard grăsimile
Alimentele care mă ajută să trec peste momentele critice
5 reguli de la care nu mă abat ca să slăbesc sănătos
GANDUL.RO: Când scăpăm de măști. Nelu Tătaru a făcut anunțul!
EVZ.RO: Mare atenție! O nouă metodă de înșelătorie face...
CAPITAL.RO: Kanal D, prima reacție după finala Survivor Romania!...
Exclusiv Online - 01.07.2016
SPLINA, a doua inimă a organismului Doctorulzilei.ro SPLINA, a doua inimă a organismului
Studiu revoluționar. Bea cafea și vei fi sănătos! Infoactual.ro Studiu revoluționar. Bea cafea și vei fi sănătos!
Uite care sunt cele mai CONTAGIOASE boli canine Animalzoo.ro Uite care sunt cele mai CONTAGIOASE boli canine
Gemeni Gemeni 22 mai - 21 iunie

Cineva va interveni în planurile dumneavoastră şi acest lucru vă va enerva, dar nu este cazul să vă manifestaţi supărarea. Încercaţi să discutaţi nemulţumirile dumneavoastră cu persoana...citește mai departe

×

Gandul.ro
A murit „vocea copilăriei”! Actorul avea 76 de ani A murit „vocea copilăriei”! Actorul...
CORONAVIRUS. Nu gura este poarta de intrare...
Senator BĂTUT MĂR în direct la TV! Atacul-fulger...
Go4it.ro
Nepoata unui milionar, vecin de ministru, a mers la duș. A descoperit ceva de infarct Nepoata unui milionar, vecin de ministru,...
Veste proastă din Rusia. Va putea ajunge...
Și-a făcut selfie, dar nu a fost atentă...
ProMotor.ro
RUSOAICELE folosesc această metodă pentru a obține benzină GRATIS - VIDEO viral RUSOAICELE folosesc această metodă pentru...
Povestea INCREDIBILĂ a mecanicului auto...
Asta e dovada că te FURĂ la pompă. Uite...
Descopera.ro
A CONDUS România timp de 24 de ani şi a murit de 30 de ani. IMAGINI neştiute până acum cu Nicolae Ceauşescu. Au stat la SECRET zeci de ani A CONDUS România timp de 24 de ani şi...
Cea mai mare MINCIUNĂ legată de coronavirus...
DOVEDIT științific! Metoda SIMPLĂ care...
ULTIMA ORĂ
Nepoata unui milionar, vecin de ministru, a mers la duș. A descoperit ceva de infarct

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .