Acidul folic, obligatoriu înainte de sarcină

Acidul folic este deosebit de importantă pentru dezvoltarea normală a bebeluşilor, iar administrarea încă dinainte de a rămâne însărcinată este chiar mai importantă decât în primele luni de sarcină.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Acidul folic, obligatoriu înainte de sarcină

Orice femeie aflată la vârsta fertilă ar trebui să ia suplimente cu acid folic, mai ales în cazul în care îşi doreşte să devină mamă. Specialiştii susţin că această substanţă este deosebit de importantă pentru dezvoltarea normală a bebeluşilor, iar administrarea încă dinainte de a rămâne însărcinată este chiar mai importantă decât în primele luni de sarcină.

Acidul folic este o formă a vitaminei B9, ce are un rol extrem de important în formarea celulelor, şi mai ales a celor roşii. Atunci când nu este prezent în cantitate suficientă în dieta zilnică, se poate ajunge la anemie şi alte probleme. Pentru femeile însărcinate însă este şi mai important, întrucât previne defectele congenitale la bebeluşi, cum ar fi spina bifida şi alt defect de tub neural, malformaţii faciale precum buza de iepure sau gura de lup.

Dacă ceva nu este în regulă, anomaliile menţionate se formează în primele săptămâni de sarcină, când femeia de multe ori nici nu bănuieşte că urmează să devină mămică. Specialiştii avertizează că organismul nostru nu este capabil să stocheze acidul folic de la o zi la alta, astfel că avem nevoie de o alimentaţie zilnică extrem de bogată în această substanţă sau, mai simplu, să ne asigurăm doza zilnică necesară din suplimente sub formă de tablete sau capsule. Iată de ce este importantă administrarea acidului folic tuturor femeilor în perioada fertilă.

Doza recomandată de acid folic

„Doza dovedită ca fiind eficientă pentru prevenţia apariţiei malformaţiilor de tub neural este 1mg/zi preconcepţional. Dacă se depăşeşte această doză, nu apare nici un fel de reacţie adversă”, ne-a explicat Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie.

Totuşi, doza recomandată poate creşte în cazul femeilor care prezintă un risc important de a naşte bebeluşi cu defecte de tub neural, cum sunt cele care au născut deja un astfel de bebeluş sau care au cazuri în familie.

Pentru sănătatea fătului, acidul folic se administrează de obicei până în luna a 3-a de sarcină, însă dr. Dumitrescu aminteşte faptul că o serie de studii recente au demonstrat că efectul benefic pentru prevenţia malformaţiilor necesită administrarea de acid folic doar înainte ca femeia să rămână însărcinată.

Administrarea continuă lunile următoare, practic, pentru a preveni anemia în sarcină, a mai menţionat specialistul.

Semnele deficitului de acid folic

Cu toate că femeile însărcinate sunt cele mai sensibile din acest punct de vedere, nu doar ele pot suferi din pricina deficitului de acid folic. O alimentaţie săracă poate duce la carenţe, care se caracterizează prin oboseală, ameţeli, senzaţie generală de slăbiciune, pierderi de memorie, pierderea apetitului, pierdere în greutate.

În afara anemiei şi a defectelor de tub neural la bebeluşi, nivelul redus de acid folic în organism mai poate să crească riscul de infarct din pricina faptului că nivelul homocisteinei (un aminoacid asociat cu procesele inflamatorii şi bolile cardiovasculare) atinge valori anormale.


De asemenea, deficitul de acid folic mai are legătură şi cu apariţia cancerului de stomac, a infertilităţii masculine, cu instalarea depresiei şi cu bolile alergice.

Surse naturale de acid folic

Atunci când nu există intenţia de a rămâne însărcinată, se utilizează metode contraceptive sau vorbim despre femei care au depăşit deja perioada fertilă, este de preferat ca suplimentele cu acid folic să fie înlocuite cu o alimentaţie bogată, care să-i asigure organismului necesarul de vitamine.


Aşadar, reţineţi că acidul folic se găseşte din plin în verdeţurile închise la culoare, sparanghel, broccoli, varză, conopidă, gălbenuş de ou, ficat (femeile însărcinate nu ar trebui să-l consume), linte, lapte, portocale, mazăre, spanac, seminţe de floarea-soarelui, păstârnac. Atenţie, însă, dacă le ţineţi prea mult pe foc, acidul folic se pierde. Consumaţi pe cât posibil crudităţi sau legume preparate al dente.

Pro şi contra pilule în timpul sarcinii

Suplimentele de acid folic sunt printre puţinele comprimate farmaceutice pe care femeile însărcinate le pot lua fără griji, ba chiar le sunt indicate. Pe lângă acestea, le mai pot fi recomandate formulele de vitamine şi aditivi special compuse pentru cele 9 luni de sarcină, care asigură necesarul de calciu, iod, vitamina D, potrivit dr. Ruxandra Dumitrescu.

Pe de altă parte, antibioticele trebuie, în general, evitate. Singurele excepţii sunt cefalosporinele, ampicilina şi penicilinele care, potrivit specialistului, pot fi administrate oricând, inclusiv în primul trimestru de sarcină. De asemenea, la nevoie, femeile însărcinate mai au “acces” şi la paracetamol, despre care nu s-a dovedit până în prezent că ar provoca defecte fătului.

Unele antialergice, antitusive, decongestionante nazale, laxative, antialgice, antiacide, medicamente contra greţurilor şi micozelor sunt şi ele permise însă în cazuri excepţionale şi numai la sfatul medicului. Chiar dacă nu s-a demonstrat încă vreun efect nociv asupra fătului determinat de medicamentele permise, este indicat totuşi să staţi departe de ele cât puteţi pentru a evita orice risc.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Diana Suciu
Diana Suciu este un jurnalist cu experienţă în realizarea de ştiri şi articole pentru on line, fiind unul dintre primii redactori ai site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. De-a lungul timpului, Diana Suciu a scris sute de ştiri, articole şi interviuri atât pentru revista “Ce se întâmplă, ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”