Cum le vorbim copiilor despre coronavirus?

Dacă noi ca adulţi suntem panicaţi şi anxioşi în privinţa situaţiei actuale, cei mici trebuie să înţeleagă ce înseamnă COVID-19.
24.03.2020 | Autor: Alexandra Necsoiu
Cum le vorbim copiilor despre coronavirus?
FOTO: shutterstock / Cum le vorbim copiilor despre coronavirus?

Oriunde ne-am afla, veştile despre COVID-19 nu întârzie să apară şi, deşi în această perioadă panica este resimţită în special de către adulţi, până şi cei mici încep să se preocupe de siguranţa şi sănătatea lor şi a celor din jur. Experţii susţin că părinţii ar trebui să asculte fricile celor mici şi să nu le neglijeze, iar înainte de a discuta cu ei ştirile care apar la televizor, să-i facă să înţeleagă în primul rând ce este acest virus de fapt.

Învaţă cum să abordezi subiectul

Pentru copiii care deja îşi manifestă îngrijorarea, părinţii ar trebui să înveţe să lucreze cu fricile celor mici, chiar dacă nu spun nimic. Mulţi dintre ei prezintă semne de teamă şi, chiar dacă cel mic nu îţi spune nimic în această privinţă, nu înseamnă că nu se gândeşte la acest subiect. Ideal este să porţi o conversaţie deschisă prin care să-l faci să pună întrebări. Îninate de toate, tu trebuie ca părinte să fii primul informat ca să-ţi poţi educa corespunzător copilul. Informează-te din surse sigure şi vorbeşte-i despre regulile pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Centrul de Control şi Prevenţie a Bolilor le recomandă.

Vorbeşte-i despre virus

Părinţii ar trebui să le spună celor mici că până în momentul de faţă se ştie că acest virus este unul respirator şi că boala poate fi asimptomatică sau poate prezenta simptome uşoare sau severe care pot fi confundate cu simptomele unei banale răceli. Totodată, trebuie să le vorbească despre importanţa igienei pentru a preveni apariţia sau răspândirea acestui virus şi mai ales să-i înveţe că trebuie să se spele pe mâini cât mai des, cel puţin 20 de secunde, după ce merg la baie, înainte să mănânce sau după ce vin de afară. Un alt pas important este ca cei mici să înţeleagă că nu trebuie să-şi atingă gura, ochii sau nasul.

Adulţii sunt cel mai bun exemplu pentru cei mici şi, după cum ştim, copiii sunt tentaţi să copieze gesturile celor mari. Dacă cel mic îşi vede părintele că urmează regulile despre care i s-a vorbit, cu siguranţă îi va fi mult mai uşor să facă ce i s-a spus.