Yoga Kundalini: cum îți crește apetitul sexual

Spre deosebire de alte stiluri de yoga, care sunt focusate pe postura fizică, yoga Kundalini este o combinație între respirație, mantra și mișcare care promite orgasme mai intense, dar și o viață sexuală mai satisfăcătoare.
  • Publicat:
Yoga Kundalini: cum îți crește apetitul sexual
Foto: pexels

Când ne gândim la yoga și toate beneficiile pe care le poate avea pentru sănătate și în special sănătatea minții este cam greu să nu aducem în discuție și modul în care ne poate schimba viața sexuală. Spre deosebire de alte stiluri de yoga, care sunt focusate pe postura fizică, yoga Kundalini este o combinație între respirație, mantra și mișcare care promite orgasme mai intense, dar și o viață sexuală mai satisfăcătoare.

Yoga Kundalini, mai mult decât energie

Yoga Kundalini provine din religia hindusă și, similar altor stiluri de yoga, obiectivul este de a îmbunătăți starea de bine și starea generală de sănătate. Ce este unic la acest stil de yoga ține de mișcările numite „kriyas”, care sunt exerciții specifice pentru alinierea chakrelor și energiilor car ne afectează sănătatea fizică și emoțională.

În felul acesta, această aliniere a chakrelor duce la trezirea energiei sexuale. Devii mai sensibilă la această energie și atragi vibrații bune. Atunci când corpul, spiritul și sexualitatea sunt conectate, cele trei aspecte permit echilibrul și conectarea profundă cu propriul corp. Această aliniere a chakrelor te poate ajuta să te bucuri de mai multe tipuri de orgasme, dar și să fii mai deschisă noilor experiențe pe care le refuzai din cauza chakrelor blocate.

Nu este neapărat necesar să experimentezi yoga Kundalini pentru a-ți duce experiențele sexuale la un alt nivel. Există multe alte exerciții în această practică, inclusiv cele pentru contracțiile musculare, unde putem reaminti exercițiile kegel. Exercițiile kegel întăresc mușchii din zona pelvisului și îmbunătățesc calitatea orgasmelor.

Un studiu publicat în The Journal of Sexual Medicine arată că după practicarea unei ore de yoga timp de 12 săptămâni, femeile au raportat o îmbunătățire a apetitului sexual și excitării, lubrifierii și capacității de a ajunge la orgasm. De asemenea, cercetările arată că yoga este o practică ideal pentru scăderea stresului, acesta fiind vinovat pentru scăderea libidoului și capacității de a ajunge la orgasm.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân