De ce este greu să slăbeşti şi să-ţi menţii greutatea? Şi Oprah s-a lovit de aceste obstacole!

Bănuiesc că ai auzit de sute de ori ce trebuie să faci ca să slăbeşti: mănâncă mai puţin, exersează mai mult. Cum de un sfat atât de simplu poate fi atât de greu de urmat?
  • Publicat:
De ce este greu să slăbeşti şi să-ţi menţii greutatea? Şi Oprah s-a lovit de aceste obstacole!

Autor: Cristina Aliman, Consultant specializat în psihologie

Bănuiesc că ai auzit de sute de ori ce trebuie să faci ca să slăbeşti: mănâncă mai puţin, exersează mai mult. Cum de un sfat atât de simplu poate fi atât de greu de urmat?
Am întâlnit multe persoane care atribuie nereuşita încercării de a scădea în greutate unor slăbiciuni personale: Nu sunt suficient de puternic(ă); Nu am voinţă; Dacă eram altfel, aş fi reuşit să slăbesc  de puternice.

Nimic mai departe de adevăr. În realitate, dietele (restrictive), pastilele, poţiunile nu funcţionează decât întâmplător şi pe termen scurt.

Ştiai că 98% din persoanele care ţin o dietă nu reuşesc să slăbească sau se îngraşă la loc?

Dacă dietele nu funcţionează totul este pierdut?

Vestea bună este că poţi reuşi să slăbeşti dacă înţelegi de unde vine dificultatea pe care unii dintre noi o avem în relaţia cu mâncarea. 

Nu este (doar) vina ta. Uite ce se întâmplă de fapt atunci când urmezi o dietă:

Atunci când nu mănânci sau când te înfometezi creierul tău crede că se află “în pericol” şi acţionează ca să îşi menţină rezervele de energie, adică ţesutul adipos.  Acest mod de funcţionare era util strămoşilor noştri care nu mâncau câteva zile la rând sau mâncau insuficient.

Astăzi, să nu mănânci câteva zile  nu mai reprezintă un pericol întrucât mâncarea este la îndemână. Mintea conştientă ştie acest lucru, dar corpul tău face ce făcea cu milioane de ani în urmă: te protejează.

Hai să-ţi spun povestea lui Oprah

Probabil ştii că Oprah este o femeie de succes, care serveşte drept model şi inspiraţie sute de oameni. Aceasta conduce mai multe afaceri şi coordonează sute de oameni. 

Totuşi cum poate o femeie atât de puternică să fie atât de “slabă” atunci când vine vorba de mâncare?
Cu toţii am fost martori la bătălia acesteia cu kilogramele în plus, pe care, într-un final a pierdut-o.

De-a lungul timpului, Oprah a reuşit să scape de kilogramele în plus prin diete şi programe de antrenament, s-a îngrăşat la loc, s- a avut unele perioade în care a reuşit să ţină piept tentaţiilor şi altele în care a cedat în faţa acestora. Experienţa lui Oprah cu kilogramele seamănă cu o plimbare cu un roller coster într-un parc de distracţii. 

Fără doar şi poate, Oprah dat dovadă de o voinţă de fier şi a beneficiat de asistenţa celor mai buni nutriţionişti şi antrenori personali. Cu toate acestea, rezultatul nu a fost cel aşteptat. Putem spune despre Oprah că nu este o femeie puternică?
În nici un caz. Privind în ansamblu viaţa acesteia putem spune că este o femeie disciplinată şi care a realizat lucruri la care mulţi dintre noi nici nu visăm.

Semeni cu Oprah mai mult decât crezi

Ai urmat diete, ai slăbit şi te-ai îngrăşat la loc? Te regăseşti în experienţa ei? Nici tu nu eşti o persoană slabă, lipsită de voinţă şi faptul că nu ai slăbit nu spune nimic despre tine. Dietele pur şi simplu nu funcţionează pe termen lung. Dacă înţelegi acest principiu, poţi scuti mult timp şi mulţi bani.

Uite care sunt recomandările pe care ţi le fac ca să te feresc de experienţe similare ca ale lui Oprah:

• Nu urma diete restrictive;
• Stabileşte-ţi obiective realiste;
• Fă-ţi un plan de schimbare a obiceiurilor alimentare;
• Învaţă să recunoşti senzaţia de foame şi de saţietate;
• Controlează porţiile;
• Identifică situaţiile care te pun în “dificultate” şi găseşte soluţii pentru a le face faţă;
• Modifică mediul înconjurător (stai cât mai departe de tentaţii);

Vrei sa stii care sunt cele mai eficiente schimbari pentru a obtine rapid rezultate? Descarca ghidul 11 secrete mai putin cunoscute pentru a scapa de kilogramele in plus.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”