Piept de pui cu smântână și ciuperci – rețetă rapidă, preparat delicios

  • Publicat:
Piept de pui cu smântână și ciuperci - rețetă rapidă, preparat delicios
Sursa foto: Shutterstock

Ți-e poftă de ceva bun, care se prepară rapid? Încearcă această rețetă de piept de pui cu smântână și ciuperci!

Este un preparat delicios care nu necesită prea mult timp și nici îndemânare deosebită. În rețetă se folosește o cantitate mică de vin alb, dar poți înlocui cu cidru sec sau pur și simplu cu apă.

Secretul gustului este însă untul în care se frige pieptul de pui și în care, ulterior, vor sfârâi ceapa și ciupercile feliate. La final, vei obține un sos cremos cu ciuperci perfect ca garnitură lângă pieptul de pui suculent și rumenit.

Vezi mai jos rețeta unui preparat care poate fi servit la cină sau, de ce nu, chiar la masa de prânz.

Rețetă de piept de pui cu smântână și ciuperci: ingrediente, preparare

Ingrediente pentru 4 porții:

  • 500 grame mușchiuleț din piept de pui (fără os, fără pieliță)
  • 350 grame ciuperci albe champignon
  • 100 grame unt (sărat sau nesărat)
  • 300 ml smântână de gătit
  • 60 ml vin alb/ cidru de mere sec/ apă
  • 4 căței de usturoi
  • 1 ceapă albă
  • 1 lingură de făină
  • Câteva fire de pătrunjel sau mărar proaspăt
  • Sare și piper

Mod de preparare:

Pune un wok sau o tigaie adâncă pe foc. Adaugă untul și lasă-l la topit pe foc mediu spre mare.

Asezonează pieptul de pui cu sare și piper pe toate părțile.

Când untul s-a topit, adaugă în tigaie bucățile de piept de pui și lasă-le la prăjit 3-5 minute pe fiecare parte. După ce s-a rumenit bine pe ambele părți, scoate pieptul de pui pe o farfurie.

În untul rămas în tigaie, adaugă ceapa tocată cubulețe și usturoiul tăiat rondele. Lasă pe foc 2-3 minute, cât să devină ceapa translucentă și moale.

Adaugă ciupercile feliate, potrivește de sare și piper și amestecă bine. Lasă-le să se gătească aproximativ 5 minute.

Adaugă peste ciuperci 60 ml de apă, vin alb sau cidru și deglasează tigaia de arsură (aceasta conferă un gust delicios preparatului).

După 3-4 minute sau după ce se evaporă aproape tot lichidul din tigaie, adaugă peste ciuperci lingura de făină și amestecă bine.

După 1 minut adaugă smântâna de gătit și lasă pe foc încă 3-4 minute, până se reduce puțin sosul și se îngroașă.

La final, potrivește de sare și piper, dacă mai e nevoie, și adaugă bucățile de piept de pui rumenit în tigaia cu ciuperci.

Servește fierbinte, cu mărar sau pătrunjel proaspăt tocat. Poftă bună!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân