Crème brûlée, desertul regal ușor de făcut acasă. Rețeta din 5 ingrediente

  • Publicat:
Crème brûlée, desertul regal ușor de făcut acasă. Rețeta din 5 ingrediente
Sursa foto: Shutterstock

Crème brûlée nu este totuna cu crema de zahăr ars. La fel cum nu este același lucru cu crema catalană. Anumite ingrediente din aceste 3 deserturi delicioase diferă, motiv pentru care fiecare are o denumire aparte.

Dacă în cazul cremei de zahăr ars vorbim despre un amestec de ouă, lapte, vanilie și zahăr ars, în privința desertului clasic franțuzesc numit crème brûlée lucrurile se schimbă. Laptele este înlocuit de smântână de frișcă, interiorul este format dintr-o cremă onctuoasă și foarte fină, iar crusta delicioasă de zahăr caramelizat de deasupra este „cireașa de pe tort” care desăvârșește acest desert fabulos.

Cât despre crema catalană, aceasta se face în mod tradițional cu lămâie și scorțișoară, pentru îngroșarea cremei fiind folosite gălbenușuri și amidon din porumb, pe când crème brûlée se încheagă la cuptor, pe bain-marie, la fel și crema de zahăr ars.

Destul însă cu explicațiile, să vedem cum se prepară acest delicios desert numit crème brûlée!

Rețetă simplă de crème brûlée: ingrediente, preparare

Ingrediente:

  • 500 mililitri smântână dulce pentru frișcă 32% grăsime
  • 6 gălbenușuri
  • 1 linguriță de extract de vanilie sau semințele dintr-o păstaie de vanilie
  • un praf de sare
  • 100 grame zahăr (plus câteva lingurițe pentru crustă)

Preparare:

Pune într-o oală mică smântâna pentru frișcă și extractul sau semințele din păstaia de vanilie. Lasă pe foc până lichidul este fierbinte, nu fiert.

Într-un castron încăpător de ceramică sau inox, freacă ușor gălbenușurile cu praful de sare și zahărul.

Toarnă peste gălbenușurile frecate câte puțin din lichidul fierbinte și încorporează cu ajutorul unui tel. Nu amesteca prea energic, ca să nu se formeze bule de aer.

Strecoară printr-o sită lichidul, apoi toarnă-l în boluri de copt tip ramekin termorezistente.

Așază vasele umplute cu crème brûlée într-o tavă. Toarnă în tavă apă fierbinte, până la jumătatea înălțimii bolurilor ramekin.

Introdu tava la cuptorul preîncălzit și lasă crema brûlée să se coacă timp de 35-40 de minute, la o temperatură de 150 de grade Celsius. Crema trebuie să aibă consistența unui jeleu.

Scoate bolurile cu cremă din tavă și lasă-le să se răcească bine la temperatura camerei, apoi pune-le la frigider pentru 2-3 ore sau peste noapte.

Pentru a obține crusta delicioasă de zahăr, există 2 variante.

Varianta 1: Presară câte 1 linguriță de zahăr peste crema din fiecare bol. Pune bolurile la cuptor pe funcția grill (bolurile trebuie să fie plasate cât mai aproape de flacără sau de rezistențe), timp de 1-2 minute. Repetă procedura pentru a obține o crustă crocantă de zahăr caramelizat.

Varianta 2: Presară câte 1 linguriță de zahăr peste crema din fiecare bol și folosește o torță de flambat pentru a transforma granulele de zahăr într-o crustă apetisantă arămie.

Vezi mai jos și rețeta video de crème brûlée.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...
Căminele studențești, sub presiune! Câte locuri de cazare au Bucureștiul, Clujul, Iașiul și Timișoara? (studiu)
Alimentele cu „estrogen vegetal” pe care merită să le mănânci la menopauză. Pot ameliora bufeurile...
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...