Cea mai bună zacuscă de dovlecei. Rețeta fără exces de ulei

  • Publicat:
Cea mai bună zacuscă de dovlecei. Rețeta fără exces de ulei
Foto: Shutterstock

Vrei să încerci zacusca de dovlecei, dar nu știi cum se prepară? Ești în locul potrivit, avem pentru tine o rețetă simplă și cu foarte puțin ulei. 

Dovleceii sunt excelenți în cura de slăbire, deoarece au foarte puține calorii și se gătesc rapid. Îi poți mânca și cruzi, ca gustare! Dar dacă vrei să ai la iarnă un stoc generos de conserve, trebuie să încerci și această rețetă de zacuscă de dovlecei.

Citește și: Salată de dovlecei cu iaurt și mărar. Rețetă cu puține calorii

Cum să faci zacuscă de dovlecei: ingrediente

Cantitățile sunt orientative, le poți dubla sau tripla, în funcție de preferințe. Pune pe lista de cumpărături următoarele ingrediente:

  • 4 dovlecei tăiați cubulețe
  • 4 morcovi tăiați rondele
  • 4 cepe albe tăiate julienne
  • 4 roșii bine coapte întregi
  • 4 ardei grași roșii sau ardei capia, tăiați pe jumătate, fără cotoare și semințe
  • 8 căței de usturoi tocați mărunt
  • 5 linguri de ulei sau câteva pufuri (dacă folosești ulei la spray)
  • sare, piper – după gust

Citește și: Cea mai bună rețetă de zacuscă de vinete cu gogoșari copți. Îți spunem toate secretele, ca să obții o zacuscă de nota 10!

Rețetă de zacuscă de dovlecei: mod de preparare

Într-o tavă întinsă, pune legumele tăiate, apoi stropește-le cu ulei.

Introdu tava în cuptor și lasă legumele să se coacă la 200 de grade Celsius, aproximativ 60 de minute. La jumătatea timpului, amestecă în ele cu o lingură ca să se coacă uniform.

După ce scoți legumele din cuptor, lasă-le câteva minute să se răcească.

Descojește ardeii. Vezi aici trucul simplu prin care cureți mai ușor ardeii copți de coajă. câteva trucuri.

Roșiile se descojesc la rândul lor.

Pune toate legumele coapte într-un recipient încăpător și mixează 1-2 minute cu blenderul vertical. Le poți mixa mai mult timp până obții o pastă sau mai puțin timp, dacă vrei ca zacusca să aibă bucăți mai mari de legume.

Adaugă în compoziție usturoiul zdrobit și puțină sare. Toarnă compoziția într-o oală/cratiță și lasă pe foc mediu aproximativ 30-40 de minute, amestecând constant ca să nu se lipească.

Zacusca de dovlecei se va lega în acest timp și nu va fi foarte apoasă.

Se lasă compoziția la răcit câteva minute, apoi se toarnă în borcane sterilizate și se înfiletează capacele.

Borcanele cu zacuscă de dovlecei se păstrează într-un loc răcoros, ferit de razele soarelui.

Citește și: Secretul celor mai gustoși gogoșari în oțet, fără fierbere. INGREDIENTUL care îi menține crocanți

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân