Sfaturi pentru o digestie ca la carte

Pe măsură ce îmbătrânim însă, cantiatea de enzime produsă scade considerabil, drept pentru care indigestia reprezintă un episod frecvent în viaţa fiecăruia dintre noi. Ce soluţii există pentru a evita problemele?
  • Publicat:
Sfaturi pentru o digestie ca la carte

Pentru că de multe ori ne lăcomim şi mâncăm mai mult decât avem nevoie, produse pe care ar trebui să le eliminăm complet din alimentaţie sau mâncăruri grele, pentru că nu mestecâm cât trebuie, pentru că nu facem suficientă mişcare pentru că, pentru că… Multe sunt motivele pentru care putem avea probleme digestive, iar specialiştii ne sfătuiesc ce să facem pentru a evita durerile, balonarea, arsurile gastrice. Pe scurt, uitaţi de disconfortul creat de indigestie!

Atunci când mâncăm, glandele salivare, stomacul şi intestinul subţire eliberează circa 22 de tipuri diferite de enzime necesare digestiei. La rândul ei, fiecare dintre aceste enzime acţionează ţintit, asupra unei categorii specifice de hrană – de exemplu, amilaza descompune carbohidraţii, celulaza „arde” fibrele, lipaza se ocupă de grăsimi şi lipide, iar proteaza catalizează descompunerea proteinelor.

Prin descompunerea acestr categorii alimentare, enzimele digestive ne ajută organismul să digere şi să absoarbă toţi nutrienţii de care are nevoie.

Pe măsură ce îmbătrânim însă, cantiatea de enzime produsă scade considerabil, drept pentru care indigestia reprezintă un episod frecvent în viaţa fiecăruia dintre noi. Ce soluţii există pentru a evita problemele?

Consumaţi fibre zilnic, în cantităţi generoase. Acestea înseamnă sănătate curată pentru întreg organismul nu doar pentru sistemul digestiv. Din nefericire, mulţi dintre noi mănâncă cu preponderenţă junk food, carne roşie (carne de porc, mezeluri, carne procesată) şi, în general, alimente bogate în grăsimi – reţea perfectă pentru o digestie cu probleme.

Fibrele stimulează digestia, dar previn şi instalarea anumitor afecţiuni, precum diabetul, bolile cardiace coronariene, hemoroizii, cancerul colorectal etc. Consumaţi, aşadar, fructe, legume, cereale integrale. Evitaţi însă alimentele care vă balonează, cum ar fi conopida, brocoli, fasolea, băuturile carbogazoase. În unele cazuri, şi cartofii, făinoasele sau produsele pe bază de ovăz pot favoriza formarea de gaze.

Nu uitaţi să beţi suficientă apă zilnic! În felul acesta fibrele acţionează la capacitate maximă, mineralele, vitaminele şi nutrienţii sunt dizolvaţi pentru o mai bună absorbţie.

Mestecaţi bine mâncarea. Aceasta este una dintre cele mai importante etape ale procesului digestiv, însă, din păcate, nu primeşte atenţia cuvenită. Prin mestecare nu doar că mărunţim mâncarea suficient de bine pentru ca apoi stomacul să o poată prelua, dar prin această mişcare a maxilarelor se stimulează producţia de enzime digestive.

Dacă nu mestecaţi suficient, nu se produc destule enzime pentru ca digestia să funcţioneze corect.

Faceţi mişcare în mod regulat ! Şi aceasta face parte din schema pentru o digestie perfectă, pentru că sportul stimulează activitatea intestinală.

Nu abuzaţi de medicamentele antiacide. Mâncaţi mai puţin dacă aveţi probleme cu aciditatea, căci cu cât este mai mare cantitatea de alimente ajunsă în stomac, cu atât acesta este nevoit să producă mai mult acid pentru a o descompune. Prin urmare, dacă mâncaţi mai puţin, stomacul va elibera mai puţini acizi. În plus, dacă luaţi medicamente antiacide, sucurile gastrice sunt neutralizate, iar diestia este îngreunată. Ba mai mult decât atât, stomacul devine vulerabil în faţa agenţilor patogeni.

Dacă tot sunteţi orientaţi către medicamente pentru a scăpa de disconfort, luaţi în calcul mai degrabă suplimentele alimentare pe bază de enzime. Desigur, numai cu prescripţie medicală ! Acestea pot stimula uşor digestia, atunci când este greoaie, când organismul nu poate produce el însuşi suficiente enzime.
 

Sursa: Foxnews.com

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”