Ce fructe să consumi dacă ai diabet

Diabetul este o boală cronică în care organismul se zbate să mențină sub control glicemia. Ce fructe să mănânci dacă ai diabet și ce să eviți.
  • Publicat:
Ce fructe să consumi dacă ai diabet
Foto: envato

Fructele sunt delicioase și sunt o modalitate ideală de a ne potoli foamea, dar și de a oferi organismului nutrienții necesari. Multe dintre acestea însă conțin zahăr, aspect care ridică semne de întrebare. Sunt ele potrivite în dieta diabeticilor? Diabetul este o boală cronică în care organismul se zbate să mențină sub control nivelul glicemiei. Iată ce fructe ar trebui să mănânci dacă ai diabet și ce să eviți.

Lista fructelor potrivite pentru pacienții cu diabet

Persoanele care suferă de diabet pot mânca fructe, dar indicele lor glicemic este extrem de important.

Fructe cu indice glicemic scăzut- sub 55

  • mere
  • avocado
  • banane
  • fructe de pădure
  • cireșe
  • grefe
  • struguri
  • kiwi
  • nectarine
  • portocale
  • piersici
  • pere
  • prune
  • căpșuni

Fructe cu indice glicemic mediu- între 56 și 69

  • pepene galben
  • smochine
  • papaya
  • ananas

Fructe cu indice glicemic crescut- mai mare de 70

  • curmale
  • pepene roșu

Legătura dintre fructe și diabet

Asociația Americană a Diabetului susține că orice fruct poate fi consumat de o persoană care suferă de diabet, câtă vreme aceea nu este alergică la un tip anume. O meta-analiză publicată în 2014 în Jurnalul Medical Britanic arată că un consum ridicat de fructe este asociat riscului scăzut de diabet de tip 2. Cu toate astea, fructele pot avea efecte asupra glicemiei. Proaspete sau congelate, acestea sunt potrivite pentru sănătatea noastră comparativ cu cele procesate- sub formă de compot, dulceață sau gem, dar și fructe uscate sau sucuri de fructe.

Pacienții care suferă de diabet ar trebui să evite alimentele procesate, deoarece orgnismul absoarbe fructele procesate mai rapid, ceea ceduce la o creștere a glicemiei. Fructele procesate îndepărtează sau reduc nivelul anumitor nutrienți esențiali, inclusiv vitamine și fibre. Institutul Național de Diabet și Boli Digestive și de Rinichi recomandă diabeticilor să evite sucurile de fructe sau fructele la conserve care conțin zahăr adăugat.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Dieta carnivoră: cât de bună este?
Dieta carnivoră: cât de bună este?
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân