Sporturi pentru artrită: cum să ameliorezi durerile prin mișcare

Iată care sunt cele mai bune sporturi pentru artrită și cum poți ameliora durerile cu ajutorul mișcării fizice. Antrenamentul cu greutăți este pe listă!
Sporturi pentru artrită: cum să ameliorezi durerile prin mișcare
Foto: shutterstock

Dacă te confrunți cu dureri produse artrită află că sportul practicat cu regularitate nu doar te ajută să îmbunătățești simptomele, ci și să previi viitoarele dureri care pot apărea. Iată care sunt cele mai bune exerciții în acest sens.

Sporturi pentru artrită

Înotul

Înotul sau aerobicul în apă este un antrenament cardio prietenos cu articulațiile tale și oferă multe beneficii. Pe lângă faptul că îți pui membrele în mișcare, circulația sangvină îți va mulțumi pentru asta. Îmbunătățind circulația sanginvă îmbunătățești și sănătatea articulară prin transportul de oxigen și nutrienți către țesuturi.

Exerciții de aerobic ușoare

Orice tip de exercițiu care-ți pune inima în mișcare este ideal pentru sistemul cardiovascular. În plus, te ajută să-ți menții greutatea corporală. Exercițiile de aerobic ajută și la lubrifierea articulațiilor și îmbunătățesc sistemul locomotor. Ai grijă totuși ce clasă de aerobic alegi. De exemplu, o clasă de Zumba poate avea un impact prea mare, dar o plimbare zilnică prin împrejurimi, o clasă de spinning sau alergarea pe bandă pot fi de mare ajutor.

Yoga și pilates

Fie că alegi să faci yoga sau pilates acasă sau într-o sală, aceste sporturi te vor ajuta să-ți crești echilibrul, varietatea mișcărilor și flexibilitatea. Toate aceste activități au un impact scăzut, dar folosesc mai multe părți ale corpului spre deosebire de un antrenament cardio. De asemenea, yoga și pilates oferă beneficii și sănătății mentale. Te vei simți mai relaxat, mai puțin anxios, vei dormi mai bine și te vei bucura de o îmbunătățire a dispoziției și nivelului de energie.

Sporturi pentru artrită: tretching

Stretchingul este foarte important în rutina de zi cu zi, mai ales dacă obișnuiești să faci sport. Aceste exerciții te ajută să-ți folosești musculatura și articulațiile fără să le deteriorezi și ai nevoie de doar câteva minute.

Antrenamentul cu greutăți

O musculatură puternică sprijină și protejează articulațiile afectate. În urma unui studiu din 2001 publicat în jurnalul Arthritis and Rheumatism s-au observat efectele antrenamentelor cu greutăți, pe o perioadă de doi ani. Astfel s-a descoperit că pacienții care se antrenau cu greutăți o dată sau de două ori pe săptămână și-au îmbunătățit semnificativ forma fizică și funcțiile articulare. Ca echipamente poți folosi benzi elastice, gantere, kettlebells, iar mișcările să fie ușoare și cu cât mai multe repetări.

Alexandra Necșoiu
Alexandra Necșoiu

ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected]

Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să ... citește mai mult
Recomandare video
Dr. Ingrid Gheorghe: soluții pentru bolile care afectează endometrul