Ciorbă de salată verde cu afumătură și omletă – rețeta ardelenească

  • Publicat:
Ciorbă de salată verde cu afumătură și omletă - rețeta ardelenească
Sursa foto: Shutterstock

O ciorbă de salată verde sună bine, mai ales dacă ești la dietă. Dar când adaugi ingredientele care au făcut celebră prin Ardeal această ciorbă de salată verde… lucrurile se schimbă radical. 

Deși mulți preferăm salata verde în… salata de primăvară/vară, unele persoane o adaugă într-o „zamă” cu de toate. Efectiv, cu de toate: lapte, slănină, ouă făcute papară (omletă), iaurt, ceapă, usturoi.

Rezultatul? Posibil să fie gustos. Dar cu siguranță nu și sănătos sau dietetic. O ciorbă „bombă” din punct de vedere caloric. Partea bună e că se gătește rapid. În mai puțin de un ceas te poți delecta cu acest preparat faimos.

Iată care sunt ingredientele și modul de preparare pentru celebra ciorbă de salată verde ardelenească.

Rețetă de ciorbă de salată cu afumătură și ou

Ingrediente:

  • 2-3 căpățâni de salată verde
  • o bucată de afumătură cu șorici (slănină, bacon, kaizer) de 150 de grame
  • 2 litri de apă sau lapte
  • 150 de grame de iaurt gras sau smântână
  • 4 fire de ceapă verde
  • 4 fire de usturoi verde
  • 1 morcov
  • mărar, pătrunjel proaspăt
  • sare, piper
  • 3 ouă
  • ulei pentru prăjit

Mod de preparare:

Ceapa și usturoiul se spală bine și se taie rondele, la fel și morcovul. Afumătura se taie bețișoare sau cubulețe. Salata se spală frunză cu frunză și se taie fâșii.

Se călesc legumele (jumătate din cantitate) și slănina presărate cu un praf de sare într-o oală cu o lingură de ulei, timp de 2-3 minute. Se stinge totul cu lapte sau apă rece, se adaugă sare, piper și se aduce la fierbere.

Când lichidul fierbe, se adaugă salata tăiată și se opărește câteva minute, nu prea mult. Se stinge focul și se adaugă pătrunjel și mărar tocat.

Restul de legume tăiate se amestecă cu iaurtul sau smântâna și cu puțină verdeață tocată. Se toarnă peste acest amestec 1-2 polonice de ciorbă de salată verde. Se adaugă apoi în ciorba fierbinte și se amestecă bine cu polonicul sau cu lingura de lemn.

Separat, se prepară omleta: ouăle se bat cu sare, piper și puțină verdeață. Se prăjește omleta într-o tigaie încinsă, câte 3 minute pe fiecare parte, și se scoate pe o farfurie sau pe un tocător. Se taie omleta în fâșii înguste și se adaugă la servire, în bol.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”