10 cele mai gătite și apreciate rețete din Italia în 2022

Haideți să explorăm împreună 10 dintre cele mai gătite rețete din Italia în 2022, conform prestigiosul ghid alimentar LCI - La Cucina Italiana.
  • Publicat:
  • Actualizat:
10 cele mai gătite și apreciate rețete din Italia în 2022
10 cele mai gătite și apreciate rețete din Italia

Bucătăria italiană este una dintre cele mai apreciate în întreaga lume în primul rând pentru bogăția sa de arome, dar și pentru varietatea felurilor de mâncare și indicele de sănătate al rețetelor. 

Următoarele 10 rețete fac parte dintre-o selecție vastă a celor mai populare și îndrăgite mâncăruri din bucătăria italiană.

De la clasicele paste „alla carbonara” până la anghinare „alla romana”, haideți să descoperim împreună și să ne bucurăm de ce ne oferă cele mai gătite 10 rețete.

Anghinare alla romana

În bucătăria tradițională italiană, anghinarele „alla romana” sunt un preparat popular, pe care îl găsești pe mesele celor mai mulți italieni (descoperă beneficiile acestor legume).

Această delicatesă culinară se prepară și se consumă mai ales primăvara în restaurantele din Roma. Alături de „carciofi alla giudea”, „carciofi alla romana” constituie unul dintre cele mai cunoscute preparate cu anghinare din bucătăria tipic romană.

Ai nevoie de 10-12 bucăți de anghinare, 150 ml ulei de măsline, 450 ml de apă, 1-2 căței de usturoi, câteva crenguțe de mentă, zeama de la o lămâie, sare și piper după gust.

Pe măsură ce le cureți, pune-le în apă rece cu lămâie pentru a evita oxidarea anghinarelor.

Într-o primă fază pui anghinarele curățate bine la fiert în 450 ml de apă, dar înainte adaugi peste ele usturoiul zdrobit, crenguțele de mentă și uleiul de măsline.

Se lasă la fiert până apa se evaporă complet și ele sunt ușor de pătruns cu furculița. Se lasă la răcit, apoi se asezonează cu ulei de măsline, sare, piper, câteva cremguțe de mentă.

Spezzatino de vițel

„Spezzatino” este o mâncare tradițională italiană, care seamănă destul de mult cu autohtona tocăniță, preparată cu carne de vită, porc, oaie sau miel.

Carnea se rumenește, apoi se înăbușă timp îndelungat în sosuri, cu legume și condimente după gust.

În Italia, „spezzatino” este preparat în mai multe variante în funcție de regiunea unde sunt preparate, cum ar fi spezzatino cu carne de vită în Toscana, cu carne de căprioară în Umbria, cu carne de mistreț în Sardinia, și cu ierburi și vin alb sec în Friuli Venezia Giulia.

Tiramisu

Un desert tradițional italian, tiramisu este răspândit nu numai în toată Italia, dar și în întreaga lume, fiind un desert extrem de iubit și în România.

Există numeroase rețete de tiramisu, care au în mare parte aceeași bază: pișcoturi înmuiate în cafea, cu cremă preparată din mascarpone, ouă și zahăr. În unele rețete, bucătarii completează aroma tiramisului cu lichior.

Deși originile sale sunt aprig dezbătute, cele mai comune credințe susțin că tiramisu provine din Veneto (o regiune din nordul Italiei a cărei capitală este Veneția) și Friuli-Venezia Giulia (regiune din nord-estul Italiei).

Încearcă și acestă rețetă de tiramisu cu grăsimi puține.

Panzanella

„Panzanella” este un fel de mâncare specific centrului Italiei, popular în Toscana, Marche, Umbria, Lazio și Abruzzo.

Pentru prepararea rețetei tradițională ai nevoie de pâine veche, roșii, ceapă roșie și busuioc, toate asezonate cu ulei de măsline, oțet și sare.

În funcție de regiune, pâinea este fie înmuiată și mărunțită, cum se întâmplă în Toscana și Umbria, fie feliată și înmuiată, ca în Marche, și apoi servită precum o bruschetă.

Bucatini all’amatriciana

„Amatriciana” este un sos de paste specific comunei Amatrice, în provincia Rieti, și începând cu 6 martie 2020 este recunoscut oficial drept „Specialitate Tradițională Garantată de Uniunea Europeană”.

Această delicatesă culinară este preparată în diferite forme în funcție de disponibilitatea ingredientelor și tradiția locală.

Deși utilizarea guanciale (un preparat italienesc din gușă de porc) apare în toate variantele, roșiile nu sunt întotdeauna prezente, în timp ce ceapa, altfel folosită în cele mai multe regiuni romane, nu apare în rețeta din Amatrice.

Zuppa inglese

„Zuppa inglese” este un desert italian realizat din straturi de pandișpan înmuiat în lichioruri precum Rosolio sau Amaretto, tapotate cu cremă.

Acest desert este cunoscut în toată Italia, dar este cu precădere popular în unele regiuni precum Emilia-Romagna, Lazio, Marche, Toscana, Umbria și Abruzzo, unde există tot felul de variații ale rețetei originale.

Ossobuco alla Milanese

„Ossobuco alla Milanese” este un preparat milanez, realizat carne de vită numită geretto (partea superioară a piciorului, chiar deasupra gambei).

Există diverse versiuni ale acestui fel de mâncare, dar de obicei se gătește o felie de vițel de 3-4 cm, cu os.

„Ossobuco alla Milanese” are și un sos, gremolada, un amestec de zeamă de lămâie, usturoi și pătrunjel și, de obicei, este mâncat împreună cu risotto cu șofran. Însă, poate fi consumat și cu mămăligă sau piure de cartofi.

Încearcă și Risotto cremos cu ciuperci și parmezan – rețeta cu care nu dai greș.

Pizzoccheri

„Pizzòccheri din Valtellina” reprezintă, de fapt, un fel de paste tradiționale din bucătăria lombardă, preparat cu făină de hrișcă.

Aceste paste de culoare cenușie sunt foarte asemănătoare cu tagliatelle și sunt consumate în Lombardia, Italia și Grisons, Elveția.

A nu se confunda cu pizzoccheri din Chiavenna, care este o rețetă de gnocchi din făină de grâu și pâine uscată înmuiată în lapte.

În 2016, rețeta „Pizzoccheri din Valtellina” a primit din partea Uniunii Europene recunoașterea de Indicație Geografică Protejată (indicatori care recunosc calitatea și trasabilitatea produselor).

Citește și: 3 metode prin care îți dai seama că ouăle sunt stricate sau vechi, fără să le spargi

Citește și: Cum să faci cartofi prăjiți din mămăligă – delicioși, cu puține calorii

Citește și: Bucătarii italieni explică: Așa trebuie să gătești pastele, și nu altfel!

Sursă: msn.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult
Recomandare video
Varză cu Cârnați Oltenești și omletă cu Șuncă Praga și Cotlet Haiducesc