Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă – faţă-n faţă cu „americanii” Europei

Li se spune "americanii" Europei, după greutatea mare pe care o au, şi cele mai multe studii pe teme de diete, slăbit, obezitate, la ei şi pe ei se fac.
Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă – faţă-n faţă cu „americanii” Europei

Li se spune „americanii” Europei, după greutatea mare pe care o au, şi cele mai multe studii pe teme de diete, slăbit, obezitate, la ei şi pe ei se fac. Britanicii au ajuns, cum-necum, într-un top al celor mai graşi dintre europeni, iar medicii lor vorbesc despre un adevărat „flagel” al obezităţii. Vreme de 2 săptămâni, Pofticioasa s-a infiltrat printre ei şi acum vă împărtăşeşte păreri.

Am plecat cu inima îndoită în Regat – ultima oară când am fost, m-am chinuit în fiecare dimineaţă cu nişte fasole şi cârnaţi pe care mi-i servea fericită o Miss la hotelul-afacere-de-familie la care am stat. M-am întrebat mereu cum pot oamenii ăştia să îşi înceapă dimineţile cu iahnie, când eu ceva mai greu decât ovăzul rareori pot mânca.

Acum excursia britanică m-a prins şi în plin proces de încercat din nou să mă mai subţiez, aşa că am luat-o din start ca pe o provocare alimentară. Nu mă aşteptam să fie mai rău ca în America şi nu a fost.

Cifre din studii vs. realitatea străzii

„Marea Britanie este grasul Europei”, afirmă The Academy of Medical Royal Colleges, o organizaţie care reprezintă circa 220.000 de medici (de la chirurgi la generalişti), uniţi pentru a alcătui o reţetă eficientă contra epidemiei de obezitate.

Un sfert dintre adulţii britanici sunt obezi, potrivit celor mai recente anchete medicale, o cifră care s-ar putea dubla până în anul 2050, iar două treimi dintre ei sunt supraponderali. În rândul copiilor de 10-11 ani, unul din cinci este obez, iar unul din trei este supraponderal, reaminteşte aceeaşi organizaţie, estimând că aceasta este „cea mai gravă problemă de sănătate publică, cu care se confruntă, Marea Britanie”.

Cu aceste cifre în minte am descins mai întâi în oraşele mici ale Regatului şi în zone rurale, unde am constatat că oamenii sunt la extreme – fie slabi, normo-ponderali, fie obezi. Am văzut foarte puţini graşi-moderaţi, cum le spun eu. Din aceia care dacă s-ar strădui să dea 10 kilograme jos, hai 12, ar fi perfect.

Extremele cu kilograme în plus m-au întors automat în timp în SUA, unde am avut parte de multe astfel de întâlniri. Nu sunt atât de numeroşi ca peste Ocean şi nici atât de masivi, dar promit să devină.

Londra, unde am ajuns în partea finală a excursiei, îşi are şi ea grăsanii ei, dar, la fel ca în cazul New York-ului, mai puţin numeroşi ca în oraşele mici. După ce am stat cu ochii în patru pe străzi, am vrut, desigur, să văd ce opţiuni de cumpărături alimentare au oamenii ăştia.

Citeşte mai multe în ediţia tipărită a revistei Ce se întâmplă, Doctore?