Ce se întâmplă în corpul tău când mănânci proteine

Ştim cât este de important consumul de proteine, dar câţi dintre noi ştim ce se întâmplă cu ele în organism?
  • Publicat:
Ce se întâmplă în corpul tău când mănânci proteine
FOTO: profimediaimages.ro / Ce se întâmplă în corpul tău când mănânci proteine

În timp ce carbohidraţii şi grăsimile sunt fie puse la colţ, fie ridicate în slăvi, proteinele câştigă teren în rândul macronutrienţilor ”de aur”, iar asta datorită reputaţiei pe care o au în privinţa sănătăţii organismului. Auzim destul de des vorbindu-se despre consumul de proteine şi importanţa lor, dar astăzi vom descoperi împreună de ce avem de ele în organism şi mai ales, cum se foloseşte corpul de ele.

Ce sunt proteinele, de fapt?

Proteinele fac parte din cei trei macronutrienţi necesari. Spre deosebire de carbohidraţi şi grăsimi, proteinele nu sunt doar o sursă majoră de energie, deşi oferă organismului 4 calorii pe gram, ci au un rol extrem de important în procesul de creştere şi dezvoltare al corpului. Aproape toate produsele de origine animală (carnea, ouăle, produsele lactate, peştele) conţin cantităţi semnificative de proteine, dar în acelaşi timp acestea pot fi asimilate şi din alte alimente precum fasolea, mazărea, nucile şi seminţele, în timp ce legumele şi cerealele conţin cantităţi mai mici de proteină, arată Asociaţia Alimentelor şi Medicamentelor (FDA). De exemplu, cerealele integrale vor avea întotdeauna un conţinut crescut de proteină faţă de produsele rafinate.

Tipuri de proteine

Proteinele sunt compuse din mici unităţi numite aminoacizi. Aminoacizii sunt compuşi organici care conţin structuri realizate din elemente ca nitrogen, hidrogen, carbon şi oxigen. În total, există 20 de aminoacizi diferiţi, care se împart în două grupe principale. Nouă dintre aceştia poartă numele de aminoacizi esenţiali, ceea ce înseamnă că organismul nu îi poate produce singur, motiv pentru care trebuie să-i asimilăm din alimente. Ceilalţi 11 poartă numele de aminoacizi nonesenţiali, deoarece organismul este capabil să-i sintetizeze din aminoacizii esenţiali sau din procesul normal de împărţire a proteinelor. Potrivit FDA, atunci când o proteină este o sursă care deţine toţi cei nouă aminoacizi esenţiali, o putem numi o proteină completă. Toate produsele de origine animală sunt proteine complete, la fel şi soia. Atunci când o proteină are un conţinut scăzut de aminoacizi esenţiali este considerată incompletă (majoritatea alimentelor din plante sunt proteine incomplete).

Vestea bună pentru vegani şi vegetarieni este că aminoacizii esenţiali pot fi asimilaţi în urma unor cantităţi variate de proteine incomplete. Proteinele incomplete conţin de cele mai multe ori unul sau doi aminoacizi esenţiali, explică FDA.

De ce avem nevoie de proteine în organism?

Proteinele sunt componente integrale ale fiecărei celule din organism, inclusiv a masei musculare. Dacă nu asimilăm suficiente proteine, corpul nostru nu va avea capacitatea de a se reconstrui corespunzător şi vom începe să pierdem masă musculară. Pe lângă creşterea masei musculare, aceşti macronutrienţi sunt esenţiali pentru creşterea şi repararea celulelor şi ţesuturilor corpului ca piele, păr, unghii, oase, organe şi fluide, arată FDA. Tocmai din acest motiv este extrem de important ca în perioada copilăriei şi a adolescenţei să consumăm foarte multe proteine. Totodată, joacă un rol crucial şi faţă de modul în care corpul funcţionează, de la coagularea sângelui, sistemul imunitar, vedere, echilibrul de fluide, până la producţia diversă de enzime şi hormoni. Şi, pentru că acestea conţin şi calorii, oferă corpului energia necesară.

Ce se întâmplă în corp atunci când mănânci proteine?

Proteinele sunt împărţite astfel încât să ajungă în tot corpul. Indiferent de tipul de proteină, completă sau incompletă, principalul obiectiv al organimului este de a împărţi toate unităţile de aminoacizi. Acest proces necesită mai mult timp şi efort faţă de carbohidraţi, dar nu la fel de mult ca în cazul grăsimilor.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân