6 alimente bogate în Vitamina E care să nu lipsească de la masă

Rolul principal al Vitaminei E este acela de a funcţiona ca un antioxidant, adică să protejeze celulele de radicalii liberi.
  • Publicat:
  • Actualizat:
6 alimente bogate în Vitamina E care să nu lipsească de la masă
FOTO: Hepta
Rolul principal al Vitaminei E este acela de a funcţiona ca un antioxidant, adică să protejeze celulele de radicalii liberi care le pot deteriora, dar de asemenea, Vitamina E mai poate ajuta şi în calmarea inflamaţiilor, egalizarea culorii pielii şi accelerarea sistemului imunitar. În consumul zilnic, unui adult îi este necesară o cantitate de 15 miligrame de Vitamina E, pe care le poţi obţine fie în urma administrării suplimentelor, fie direct din alimente. Şi, te aunţăm că sunt şase surse delicioase la număr.

Alimente bogate în Vitamina E

Migdale. Când vine vorba de valori nutriţionale în porţii mici, migdalele sunt o sursă ideală. Bogate în fibre, proteine şi grăsimi sănătoase, acestea sunt totodată şi o sursă perfectă de Vitamina E, câtă vreme se consumă într-o cantitate potrivită.
Spanac. Proprietăţile spanacului nu ţin doar de prezenţa vitaminei E, ci şi de beneficiile pe care le are asupra sănătăţii ochilor, reduce stresul oxidativ şi scade tensiunea arterială. Iar în bucătărie este extrem de versatil şi poate fi inclus în numeroase preparate delicioase.
Avocado. De la sănătatea corpului, până la o viaţă sexuală bună, mai ales în privinţa fertilităţii, despre avocado, numai de bine! Este unul dintre fructele pe care mulţi oameni îl favorizează şi pe care l-ar putea consuma în numeroase feluri. Conţine 20 de vitamine şi minerale diferite, inclusiv Vitaminele E, K şi C, dar şi acid folic. În plus, este ideal pentru aportul scăzut de colesterol, sodiu şi grăsimi saturate.
Pastă de dovleac. Lunile de toamnă sunt ideale pentru consumul de dovleac, un aliment minune care este o sursă excelentă de Vitaminele A, C şi E. Şi, dacă ai ocazia, de ce nu, poţi consuma acest aliment în orice perioadă a anului.
Ardei roşu. Pe lângă faptul că este o sursă ideală de Vitamina E, ardeiul roşu crud conţine peste 200 de procente din necesarul zilnic de Vitamina C, B6, acid folic şi Vitamina A, care ajută la o vedere sănătoasă.
Sparanghel. O porţie de sparanghel conţine doar 20 de calorii, dar are un profil impresionant completat de nutrienţi. Este bogat în fibre şi Vitaminele A, C, E şi K şi chiar conţine mici cantităţi de micronutrienţi, precum fier, zinc şi riboflavină.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Mahmureală - sfaturi pentru femei
Mahmureală - sfaturi pentru femei
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”