Măsline pane cu cașcaval la cuptor

O rețetă foarte simplă de aperitiv care se prepară rapid, numai bun de servit musafirilor: măsline pane cu cașcaval la cuptor. Neapărat de încercat!
  • Publicat:
  • Actualizat:
Măsline pane cu cașcaval la cuptor

Măsline pane cu cașcaval – am auzit de ele răsfoind un meniu al unui restaurant, așa că am vrut neapărat să aflu cum pot fi preparate acasă. Rețeta este foarte simplă, nu ai nevoie de cine știe ce îndemânare sau experiență în bucătărie, plus că se gătesc rapid, deci sunt o variantă grozavă de aperitiv pentru musafirii neașteptați.

Sigur, pot fi ciugulite și ca gustare, între mese, dar pentru cei care țin la siluetă, mare atenție la calorii! O măslină pane de acest tip are vreo 90 de calorii. Și nu te poți opri doar la una! Dacă mai pui și un sos pe lângă, deja poți să-ți iei adio de la dietă

Din ingredientele de mai jos obții 12 măsline pane cu cașcaval. Dacă ai mulți invitați la masă, dublează sau triplează cantitățile.

Timpul de preparare este de aproximativ 5 minute, cel de gătire de maximum 15 minute. În total, obții delicioasele măsline pane cu cașcaval în doar 20 de minute.

Destul cu calculele, să vedem ingredientele și modul de preparare!

Rețetă de măsline pane cu cașcaval

Ingrediente:

  • 12 măsline fără sâmburi (verzi, negre, kalamata, umplute cu ardei, orice soi îți place)
  • 120 de grame de cașcaval cheddar dat pe răzătoarea cu ochiuri mici
  • 3 linguri de unt moale
  • 3 linguri de apă
  • 1 linguriță de paprika
  • 1 linguriță de sos Worcestershire
  • 60 de grame de făină
  • 3-4 linguri de susan alb, negru sau mix
  • 1 lingură de ulei (pentru uns foaia de copt)
  • Sare și piper, după gust
Sursa foto: Pinterest @simplystacie.net

Mod de preparare:

Mai întâi de toate, pornește cuptorul la 205 grade Celsius.

Așază o foaie de copt într-o tavă întinsă și unge-o cu puțin ulei.

Într-un bol, amestecă untul cu cașcavalul dat pe răzătoare, adaugă apoi făina, paprika, sosul Worcestershire, sare și piper. Amestecă bine ingredientele, apoi adaugă apa și frământă bine aluatul cu ambele mâini.

Împăturește fiecare măslină în aluat și formează biluțe uniforme cu palmele. Trece apoi toate „guguloaiele” prin susan și așază-le în tavă.

Lasă măslinele pane cu cașcaval la cuptor pentru aproximativ 15 minute. Poftă bună!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân