Sucul de sfeclă roşie – beneficii miraculoase pentru organism!

Sucul de sfeclă roșie este unul dintre alimentele cele mai bogate în antioxidanţi, benefici pentru sănătatea creierului, inimii şi muşchilor.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Sucul de sfeclă roşie - beneficii miraculoase pentru organism!

Sucul de sfeclă roșie este unul dintre alimentele cele mai bogate în antioxidanţi, benefici pentru sănătatea creierului, inimii şi muşchilor.

Cunoscută de ani de zile ca fiind „protectoarea” ficatului, noile studii arată că sfecla roşie este una dintre cele mai benefice legume pentru organism.

Acest “super-aliment” reprezintă o sursă excelentă de vitamina B, folaţi, mangan şi potasiu. De asemenea, este o sursă bună de fibre, vitamina C, magneziu, fier, cupru şi fosfor.

Dr. Oz afirmă că mai mulţi dintre pacienţii săi au declarat că sucul de sfeclă roşie le oferă energie şi vitalitate pe parcursul unei zile. Studiile arată că acest lucru se datorează componentelor sucului de sfeclă, care ajută la îmbunătăţirea circulaţiei sângelui. „Sucul de sfeclă pare să ajute organismul să răspundă mai bine la diferite sarcini, balansând nivelul de oxigen consumat şi crescând nivelul de rezistenţă a corpului.

Sucul de sfeclă este unul dintre alimentele cele mai bogate ca sursă de antioxidanţi şi nitraţi naturali. Nitraţii sunt componente care îmbunătăţesc circulaţia sangvină în corp – inclusiv la nivelul creierului, inimii şi muşchilor. Aceşti nitraţi naturali cresc numărul de molecule din vasele de sânge şi ajută la deschiderea vaselor, permiţând oxigenului să circule într-o cantitate mai mare, mai ficientă.

Pentru presiunea sângelui, este mai bine să beau suc sau să consum sfecla în forma ei naturală?

În multe cazuri, consumul sfeclei întregi este modalitatea cea mai eficientă de a „profita” de toţi nutrienţii, fibrele şi efectele sănătoase. Totuşi, pentru a îmbunătăţi presiunea şi circulaţia sângelui, sucul de sfeclă este cel mai eficient. Atunci când găteşti sfecla într-un anumit fel, cantitatea de nutrienţi benefici circulaţiei sangvine vor scădea. Dar dacă consumi un pahar de suc în fiecare dimineaţă, te vei bucura de efectul sănătos 100%.

Cât de mult suc de sfeclă ar trebui să consum?

1-2 pahare de suc de sfeclă consumat în fiecare zi pare să aibă un efect semnificativ pentru îmbunătăţirea presiunii sângelui. Conform Dr.Oz, majoritatea medicilor au fost de-a dreptul surprinşi de cât de puţin consum din acest suc a fost nevoie pentru a vedea îmbunătăţiri reale. În plus, nu ai nevoie de un buget exagerat sau nici măcar mare pentru a obţine acest „remediu miraculos”. Sfecla roşie nu este un aliment scump şi se poate obţine de la orice supermarket şi prepara cu uşurinţă acasă.

Sucul de sfeclă roșie – există vreun efect secundar?

Singurul „efect secundar” al sucului de sfeclă este faptul că urina ar putea prinde o tentă roşiatică însă acest lucru nu este un motiv de îngrijorare. Totuşi, deoarece sfecla este bogată în oxalaţi (produsul final de metabolism al glioxalatului şi gliceratului; organismul uman nu deţine enzime capabile să degradeze oxalatul; în consecinţă acesta trebuie eliminat prin rinichi) persoanele predispuse la pietre sau nisip la rinichi, nu ar trebui să îl consume.

Sucul de sfeclă roșie – alte beneficii

  • Betacianina, substanţă care se găseşte în sfeclă, contribuie la eliminarea toxinelor din organism şi la prevenirea apariţiei cancerului!
  • Ajută la vindecarea bolilor de vezică biliară, la scăderea nivelului de colesterol şi la vindecarea gutei.
  • Împiedică formarea cheagurilor de sânge şi depunerea colesterolului pe vasele de sânge.
  • Abundă în vitamine precum B1, B2, B2, C şi acid folic, extrem de benefice pentru organism.
  • Conţine aminoacizi, esenţiali în dezvoltarea şi menţinerea ţesutului muscular.
  • Conţine iod, cunoscut pentru efectele benefice asupra glandei tiroide.
  • Conţinutul crescut de potasiu din sfeclă, ajută la întărirea muşchiului inimii.
  • De asemenea, sucul de sfeclă roşie este cunoscut pentru efectul de scădere a tensiunii arteriale şi, prin urmare, previne atacurile de inimă şi bolile cardiovasculare.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Iulia Pocol - web-editor
De mai bine de o săptămână, scriu şi rescriu acest text. Am înţeles că trebuie să pară profesionist, dar să nu vă sperie. Sincer, la 20 de ani, nu aş putea spune că experienţa mă recomandă şi nici că sănătatea era interesul meu principal. Totuşi, nu pot să nu recunosc interesul ...
citește mai mult
Top 5 alimente sănătoase în post
Top 5 alimente sănătoase în post
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”