Mazărea sau când verdele este rege în farfurie

Am stat să mă gândesc care a fost primul meu contact din viaţă cu mazărea. Şi mi-am adus aminte cum am degustat-o împreună cu alte legume în cea mai populară salată care împodobea mesele aniversare ale oricărui român care se descurca în perioada de tristă amintire. Aţi ghicit, este vorba despre celebra salată de beouf.
  • Publicat:
Mazărea sau când verdele este rege în farfurie

Am stat să mă gândesc care a fost primul meu contact din viaţă cu mazărea. Şi mi-am adus aminte cum am degustat-o împreună cu alte legume în cea mai populară salată care împodobea mesele aniversare ale oricărui român care se descurca în perioada de tristă amintire. Aţi ghicit, este vorba despre celebra salată de beouf.

Acum, dacă mă uit în urmă, îmi dau seama că această populară distracţie alimentară nu corespunde deloc standardelor pe care le avem acum în privinţa combinaţiilor alimentare, în primul rând prin asocierea dintre carne, cartofi şi maioneză. Şi dacă mai punem la socoteală şi firava mazăre, prezentă uneori în cantităţi mari, atunci bomba calorică din salata boeuf devine una cu potenţial nuclear.

Mai în glumă, mai în serios, amalgamul de legume şi carne nu pune deloc în valoare alimentele ca atare, ci doar le anihilează potenţialul prin asociere. De aceea, m-am gândit că ar fi corect să dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi să lăsăm şi banala mazăre să se dezlănţuie prin meniuri, pe cont propriu, fără să fie eclipsată, poate doar un pic de condimente precum mărarul, menta, oregano, turmericul, coriandru, curry etc. Şi are tot dreptul să fie vedeta unor preparate, mai ales că este o campioană la capitolul beneficii.

Lumea la picioarele unui bob

Din Europa până în Extremul Orient, trecând prin bazinul Mediteranei, Turcia, Siria şi India, urcând în nord spre Rusia şi Suedia, înaintând în Sud până în Egipt, mazărea îşi are locul ei în cărţile de bucate, fiind ingredientul de bază în multe mâncăruri. Dacă în bucătăria chinezească, mazărea e găzduită în preparatele de tip wok, în Thailanda poate fi consumată ca gustare, prăjită precum soia.

Englezii din Peasenhall i-au dedicat şi un festival la care participă anul sute de oameni, un studiu i-a oferit locul 7 în top 10 vegetale favorite în Regatul Unit, iar Gregor Mendel, considerat părintele geneticii, a folosit-o drept plantă de studiu pentru a pune bazele cercetării moderne.

Lucrurile mai mult sau mai puţin inedite despre mazăre pălesc însă în faţa beneficiilor nutriţionale ridicate în slăvi de nutriţionişti şi valorificate de bucătari în tot soiul de preparate de la supe cu mentă sau bacon, la sote-uri cu dovlecel şi ciuperci, la ghiveciuri care îţi lasă gura apă şi spectaculoasele alambicuri moleculare.

Portofoliul valorilor nutritive

Tot mai des aud în jurul meu discuţii despre dilema, devenită deja modă: să devin vegetarian sau să las baltă această iniţiativă? Indiferent de orientarea culinară, nu strică măcar o zi pe săptămână o pledoarie a papilelor gustative pentru gusturile originare din natură. Şi aici revin la mazăre, despre care îmi veţi spune că nu se găseşte proaspătă.

Eu vă spun că e la fel de bună congelată, pentru că îşi păstrează gustul şi proprietăţile, mai ales dacă procesul de îngheţare are loc la scurt timp după ce a fost culeasă-celebrul englez Jamie Oliver ne asigură de asta. Oricum, mazărea proaspătă ar trebui consumată imediat, pentru că altfel îşi mai pierde din dulceaţă şi savoare.

Însă oricum ar fi, puhoiul de beneficii se revarsă cu fiecare înghiţitură. În primul rând, conţine proteine de calitate, fapt remarcat şi de Ligia Pop, prietena noastră raw chef. “În mare parte, se consumă nepreparată în reţete, ci crudă în stare proaspătă: mazărea proaspătă şi tânără este printre cele mai bogate surse de proteine vegetale din lume.

Este foarte dulce la gust şi eu mănânc pumni întregi din grădină când apare. Este printre cele mai delicioase vegetale. Având aşa de multe proteine, este printre legumele cele mai îndrăgite şi recomandate în dieta raw”, afirmă Ligia Pop, cea care nu a abandonat dieta raw nici pe parcursul sarcinii.

La cele spuse de expertul în hrană vie, se adaugă multe alte beneficii ale boabelor fragile: abundă în vitamine şi antioxidanţi preţioşi, cu un număr mic de calorii la 100 de grame, doar 81. Acidul folic, vitamina A, vitamina C, vitamina K, fitosterolii, fibrele, luteina, calciul, fierul, cuprul şi zincul sunt elementele care dau valoare boabelor verzi.

Aceste litere şi elemente din tabelul lui Mendeleev sunt asociate cu prevenirea infecţiilor, a bolii Alzheimer, a defectelor de tub neural la copii, a creşterii colesterolului şi a deteriorării vederii. Evident, mazărea nu e un panaceu, dar nu strică s-o treceţi pe lista cumpărăturilor inspirate.

Inventivitatea nu cunoaşte limite

Recunosc că nu tradiţiile culinare din familie m-au făcut să mă reorientez spre mazăre, deşi mâncărica pe care o făcea bunica şi în care punea mult mărar proaspăt nu-mi displăcea. Am redescoperit gustul de legumă răcoritoare după o vizită la restaurantul Rawdia din Bucureşti împreună cu Valentina Pelinel, cea care în ultima vreme a devenit fan înfocat al alimentelor crude, tocmai bune pentru detoxifiere.

Supa de mazăre, viu colorată, mi-a atras atenţia în mod special, însă abia când am testat-o, mi-am dat seama de potenţialul gustativ al boabelor. Combinaţia de mazăre, avocado, usturoi, busuioc, suc de lămâie, piper şi sare a fost prânzul ideal, consistent, gustos, verde, o adevărată explozie de nutrienţi valoroşi.

Şi investigând puţin pasiunea bucătarilor şi celebrităţilor pentru mazăre, am descoperit că Oprah o numeşte un ingredient antiplictiseală în farfurie, celebrul bucătar spaniol Ferran Adria o foloseşte cu succes în bucătăria moleculară, expertul britanic tot în bucătărie moleculară, Heston Blumenthal, o combină în supă cu baconul, expertul francez Allain Ducasse o oferă drept garnitură pentru lupul de mare, iar Gordon Ramsay o recomandă alături de miel.

Deci clar, mazărea nu plictiseşte pe nimeni. Am descoperit-o plină de încântare şi într-o carte de reţete româneşti culese de Radu Anton Roman, care o plasează într-un ghiveci măcelăresc alături de multe cărnuri şi legume, amestec delicios obţinut din rămăşiţele de peste zi ale pieţelor din mahalale.

Popularul Jamie Oliver nu ratează nici el mazărea, dar în loc de mărar, foloseşte cu generozitate menta. Aşadar, la mazăre înainte, cu toată imaginaţia pentru că nimic nu poate fi mai sănătos decât o combinaţie inspirată de legume drăguţe, stropită din belşug cu uleiuri de calitate şi condimente dătătoare de senzaţii tari.

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Ce mănânc pentru protecţia colonului?
Ce mănânc pentru protecţia colonului?
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân